Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Securitate energetică | Ruşii sunt buni de plată, Polonia a amendat Gazprom din cauza Nord Stream 2
News
Data actualizării:
Data publicării:
Autoritatea pentru Concurenţă din Polonia (UOKiK) a anunţat miercuri că a amendat grupul rus Gazprom cu 29 miliarde zloţi zloţi (7,61 miliarde de dolari), din cauză că a construit gazoductul Nord Stream 2 fără aprobarea UOKiK, transmite Reuters.

UOKiK a impus o amendă de 234 milioane zloţi (60 milioane de dolari) celorlaltor cinci companii implicate în finanţarea acestui proiect evaluat la 11 miliarde de dolari. "Lansarea Nord Stream 2 va ameninţa continuarea livrărilor de gaze naturale Poloniei.

O creştere a preţului produsului este de asemenea foarte probabilă, iar această majorare va fi suportată de consumatorii polonezi", a declarat preşedintele UOKiK, Tomasz Chrostny.

"Finalizarea acestui proiect de investiţii creşte dependenţa economică de gazul natural rusesc, nu doar în cazul Poloniei dar şi al altor state europene", a mai spus Chrostny, potrivit Agerpres. Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell).

Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Polonia susţine că Nord Stream 2 este o ameninţare la adresa securităţii energetice a Europei, avertizând că acest proiect va consolida şi mai mult poziţia dominantă de care se bucură Gazprom pe piaţa gazelor naturale din Europa. SUA au impus şi ele sancţiuni companiilor care amplasează conducte pentru acest proiect. UOKiK analizează de câţiva ani proiectul Nord Stream 2.

În luna august, Autoritatea a amendat Gazprom cu 213 milioane zloţi (57 milioane de dolari) din cauza lipsei de cooperare privind lucrările la proiectul Nord Stream 2. Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei Nord Stream 2 sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit de câteva luni din cauza ameninţărilor cu sancţiunile SUA împotriva companiilor participante.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Aderarea României la Schengen are sprijin european solid, chiar dacă decizia finală încă nu a fost luată, spune ministrul român de interne
Rusia prezintă imagini de la ultima operaționalizare a unei rachete balistice intercontinentale de tip “Yars”
"Pentagonul" european? Motorul franco-german invită câteva state europene să coopereze mai strâns în domeniul apărării
Kamala Harris și-a recunoscut înfrângerea: Vicepreședinta SUA l-a sunat pe Donald Trump să îl felicite pentru victorie
Ce va însemna Trump 2.0 pentru Europa
Rusia, suspectată că a orchestrat operațiuni de sabotaj asupra lanțurilor logistice din Europa
”Nu o recunoaștem pe Sandu”. Moscova vorbește despre vot fraudat în Moldova, dar alegerile de acum 4 ani arată cât minte propaganda rusă
China apelează la „obstrucția neașteptată” pentru a explica cum un avion militar chinez de spionaj de tip Y-9 a încălcat spațiul Japoniei
Ucraina nu se opune încheierii unui acord cu Rusia privind securitatea energetică. Acesta ar putea fi mediat de Qatar prin discuții separate cu părțile aflate în conflict
În weekend, Forțele ruse au efectuat cel mai lung atac cu ”Shahed-uri” de la începutul războiului
Era izolaționismului Rusiei continuă: Structura care se ocupă de Europa, redenumită ca Departamentul pentru Probleme Europene
Victorie pentru Maia Sandu: Moldova și-a arătat voința și puterea prin votul fiecăruia din noi
Moldova respiră aer european. Maia Sandu, aproape de o victorie istorică pentru președinția Republicii Moldova
Sondajul din Iowa îi dă lui Harris un avantaj surpriză chiar în fieful republicanilor. Cele șapte statele cheie care vor decide alegerile din SUA
Alegeri în Moldova | S-a încheiat votul în Republica Moldova și România. Peste 310.000 de moldoveni din Diaspora au votat până la ora 21.00
Mai ieftine decât ținta? Ucraina va lovi dronele rusești cu rachete de 30.000 de euro, produse în comun cu Thales
”Scutul estic” chiar se întâmplă: Polonia începe lucrările la cele mai mari fortificații din Europa ultimelor decenii
Pentru a-și astupa găurile din ”șvaițerul” informațional, UE intenționează să înființeze o Agenție de spionaj
Orban acuză UE de conspirație pentru răsturnarea guvernul ungar
Deși ține la ordin toată presa din Federație, Kremlinul acuză Washingtonul de încălcarea libertății presei: ”Jurnaliştii Izvestia au fost interogați 10 ore”
Încă un ”patriot” care rupe rândurile europene: Robert Fico a apărut pe canalul Rossiya 1 la o emisiune de propagandă. ”Voi negocia cu Putin fără ezitare”
După Ungaria și Slovacia, blocul pro-rus din cadrul UE ar putea include și Cehia, în urma alegerilor de anul viitor
Universitatea Forțelor Speciale din Cecenia atacată cu drone: Un mesaj pentru Ramzan Kadîrov de la ''pretenii'' din Daghestan și Ingușetia
Renumărare de fațadă a voturilor în Georgia. Cum discursul ”Pro-european” promovat de Visul Georgian ar putea hipnotiza și R. Moldova
Relația Rusia - Sudan. Sau cum extinde Moscova războiul pe orizontală
F-urile noastre, liber la doborât drone rusești. România a făcut azi un pas mare în schimbarea legislației după provocările Rusiei din ultimele zile
Polonia merge înainte cu fortificațiile de la granița cu Rusia și Belarus. “Scutul de Est” va costa 2,5 miliarde de dolari
Vot în Europa: Conservatorii din Bulgaria și socialiștii din Lituania câștigă alegerile / ”Visul Georgian” îndreaptă țara spre orbita Moscovei

Ştiri Recomandate

Misiune franceză de cercetare deasupra Mării Negre, concomitent cu mai multe atacuri aeriene ale armatei ucrainene asupra Peninsulei Crimeea
Trump a intrat pe drumul către respectarea promisiunii de a încheia războiul din Ucraina? Generalul Keith Kellogg, numit trimis special pentru negocieri de pace
Polonia vrea să pună tancurile sud-coreene K2 Black Panther în prima linie a apărării graniţelor împotriva amenințărilor estice
Turcia ar fi închis cazul sistemului rusesc S-400 şi face deja demersuri pentru avioane americane F-35. De ce ar fi devenit Washingtonul mai îngăduitor cu Ankara?
Președintele României a convocat de urgență CSAT. Pe agendă, influența unor actori statali și acțiuni cibernetice pe social media după primul tur al prezidențialelor
Lituania sprijină proiectul revoluţionar al dronei ucrainene cu rază lungă de acțiune Palianîția. Principala ţintă vor fi liniile logistice rusești şi bazele militare
Beijingul își anchetează pentru corupție al treilea ministru al apărării la rând
Apel al unui grup de experţi: Occidentul ar trebui să trateze Biserica Ortodoxă Rusă ca pe un instrument al propagandei ruse
Nord Stream 2 rămâne blocat. Curtea de Justiție a UE respinge în primă instanță pretențiile operatorului
Europa trebuie să se apere. Ursula von der Leyen: Rusia alocă 9% din PIB apărării, Europa 1.9%. Ceva e în neregulă
Lăsați Ucraina să-și facă propriile arme. Europa nu ține pasul, mai degrabă ar plăti pentru asta
Slovacia va fi protejată de sisteme antiaeriene Barak MX. Israelul va livra și rachete Barak ER cu rază dublă față de varianta de bază, drept compensare pentru întârzieri
Ucrainenii îi ironizează pe ruși: Le-am încălcat doctrina militară de nenumărate ori. Atac nuclear, doar dacă începe eliberarea unui teritoriu considerat sacru de Rusia
A intrat în vigoare o încetare a focului între Israel și Hezbollah. Organizația sprijinită de Iran își poate linge rănile după ce a fost decapitată de IDF și Mossad
Grecia începe ”derusificarea” sistemelor antiaeriene: S-300 nu vor pleca însă spre Ucraina, ci spre aliatul geostrategic al Atenei
Vă sună cunoscut? Generalii cehi se plâng că profesioniștii cu experiență pleacă din Armată. ”Câștigă mai mult la Kaufland”
Rusia a recunoscut că a încasat lovituri cu rachete ATACMS în Kursk și anunță represalii majore. Apărarea rusească nu a putut opri rachetele americane
Ucrainenii știu că Tomahawk rămâne un vis și lucrează activ la propriile programe de rachete. „Rusia va simți pe pielea ei rezultatul”
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
SUA au lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran
În cazul unei „păci proaste” între Rusia și Ucraina, Kremlinul va începe pregătirile pentru un nou atac asupra țărilor europene
Medvedev amenință din nou că Armata rusă lovește Parisul și Berlinul dacă Occidentul va livra arme nucleare Ucrainei
„Le luăm în serios” - Statele Unite nu ignoră amenințările Rusiei la adresa noului sistem de apărare aeriană din Polonia
Călin Georgescu, foto: Agerpres
EXCLUSIV
Ce mă sperie cu adevărat la Călin Georgescu
Merkel, cândva cel mai iubit politician din Europa, respinge acum acuzațiile legate de greșelile făcute în relaţia cu Putin și spune că a întârziat atacul Rusiei asupra Ucrainei
Marea Britanie a livrat Ucrainei, în linişte şi fără prea multă reclamă, un nou lot de rachete Storm Shadow: Sprijinul acordat ucrainenilor este „de fier”
Demonstrație de forță la granițele Rusiei. Escortat de avioane F-16 și Eurofighter, un bombardier B-52 al SUA a lansat bombe ghidate de aviație JDAM
Șeful apărării din Estonia îndeamnă la ajutor financiar pentru Ucraina şi nu la desfășurarea de trupe străine pe front
Trump a promis taxe mai mari pentru mărfurile chinezești. Răspunsul Beijingului: „Nimeni nu va câștiga într-un război comercial și tarifar”
Statele Unite intenționează să desfășoare rachete în Japonia pentru a răspunde amenințărilor Chinei
pixel