Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ședință de evaluare a Forțelor Navale și ROAF pentru 2020. Performanțe și obiective ale celor două categorii de forțe
News
Data publicării:
Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu a participat la ședința de evaluare a Forțelor Navale, repectiv a Forțelor Aeriene, pentru anul 2020, și de prezentare a obiectivelor propuse pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea acestor categorii de forțe din Armata României.
F-16 Fighting Falcon aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române. Foto: Ministerul Apărării Naționale
F-16 Fighting Falcon aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române. Foto: Ministerul Apărării Naționale

În contextul măsurilor de prevenție a răspândirii COVID-19, ședințele s-au desfășurat în format hibrid, cu participare fizică și prin sistem de videoteleconferință.

Potrivit unui comunicat al MApN, emis către DefenseRomania, șeful Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), contraamiralul Mihai Panait, a raportat faptul că, deși pandemia COVID-19 a produs efecte în numeroase domenii, activitățile de instruire au fost adaptate contextului sanitar, nefiind afectată îndeplinirea misiunilor Forțelor Navale și a angajamentelor acestei categorii de forțe față de partenerii străini.

 

Performanțe obținute de Forțele Navale Române

 

Șeful SMFN a remarcat performanțele obținute de marinarii militari pe întreg spectrul de operații maritime ale NATO desfășurate în Marea Neagră și Marea Mediterană și a menționat că, pentru prima dată în istoria militară națională, o navă românească a asigurat conducerea unei grupări navale permanente a NATO.

Referitor la participarea Forțelor Navale la efortul Armatei României de combatere a efectelor pandemiei COVID-19, contraamiralul Mihai Panait a enumerat principalele sarcini îndeplinite, cum ar fi asigurarea serviciilor de pază la obiective strategice din județele Constanța și Tulcea, instalarea Spitalului Modular de Intervenție și Tratament de pe Stadionul „Portul” din Constanța și implicarea în campania de vaccinare anti-COVID prin asigurarea de personal și tehnică pentru funcționarea de call-center-uri suport la Tulcea și Constanța.

La finalul ședinței, generalul-locotenent Daniel Petrescu le-a cerut marinarilor militari să pregătească acele capabilități necesare pentru viitorul prognozat al ducerii acțiunilor militare în domeniul naval, subliniind că proiecția forței trebuie să se concentreze pe lucruri palpabile, realizabile și performante.

 

ROAF și-a atins obiectivele pentru 2020



Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene (SMFA), general-maior Viorel Pană, a raportat că au fost atinse obiectivele asumate pentru anul 2020, cele mai importante fiind accelerarea procesului de consolidare a capacității de luptă pentru asigurarea supravegherii și avertizării timpurii, descurajării și respingerii acțiunilor aeriene agresive la adresa României.

Șeful SMFA a prezentat principalele activități ale Forțelor Aeriene Române, în anul 2020: finalizarea misiunii ONU de menținere a păcii în Republica Mali, continuarea procesului de operaționalizare a primei escadrile F-16 Fighting Falcon, continuarea programului esenţial de înzestrare „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” și recepţia primului sistem de apărare antiaeriană PATRIOT, concomitent cu realizarea infrastructurii necesare acestor capabilități.

Totodată, Forțele Aeriene Române au sprijinit autoritățile centrale și locale în gestionarea crizei provocate de pandemie, prin transportul în ţară şi străinătate atât al pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, cât şi al materialelor sanitare necesare sistemului medical.

Șeful Statului Major al Apărării a ținut să transmită mulțumiri personalului Forțelor Aeriene pentru că, în anul 2020, progresul pe linia înzestrării a fost evident. Reprezentanții acestei categorii de forțe au dat dovadă de maturitate în modul în care și-au îndeplinit misiunile, mai multe și mai complexe decât în anii anteriori. Participarea Forțelor Aeriene la operații și exerciții alături de aliați a contribuit la asigurarea securității spațiului aerian al NATO, precum și la creșterea interoperabilității în cadrul Alianței, a mai precizat generalul-locotenent Daniel Petrescu, potrivit MApN.

Concluzia celor două ședințe de autoevaluare a fost că atât Forțele Navale Române, cât și Forțele Aeriene Române sunt în măsură să-și îndeplinească obiectivele stabilite în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, în vederea gestionării integrate a riscurilor, vulnerabilităților și amenințărilor, într-un context internațional complicat.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"

Ştiri Recomandate

Pentru ce se pregăteşte Rusia? Medvedev anunță că planul a fost “aproape îndeplinit”: Peste 400.000 de militari angajați s-au alăturat armatei ruse de la începutul acestui an
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Orizont 2029: Războiul invizibil și miopia strategică a Occidentului. Este un atac rusesc asupra NATO inevitabil?
Rusia pierde un pion important în Marea Neagră. Detaliile operațiunii SBU care a demascat transportul ilegal de cereale din Crimeea
Succes major pentru Damen în SUA (VIDEO): Designul ales de US Navy validează soluția propusă şi pentru Forțele Navale Române
Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Trupele ruse au primit în dotare noi bombardiere Su-34. Al șaptelea lot din 2025 a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Sursă foto: FORTER
EXCLUSIV
Recalibrarea prezenței militare SUA în Europa pune România în fața unor noi responsabilități strategice. Un punct de comparație necesar: Polonia
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
pixel