Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șeful diplomaţiei ruse a criticat presupusa "ingerinţă" a Occidentului în Belarus
News
Data publicării:
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a criticat joi la Minsk, unde a efectuat o vizită, ceea ce el a numit "ingerinţa" Occidentului în Belarus, unde o mobilizare fără precedent a opoziţiei continuă din luna august, în pofida represaliilor regimului, relatează AFP.
Serghei Lavrov si ministrul Afacerilor Externe din Belarus, Vladimir Makei
Serghei Lavrov si ministrul Afacerilor Externe din Belarus, Vladimir Makei

"Am constatat numeroase fapte de ingerinţă grosieră din partea SUA şi a anumitor capitale europene în afacerile interne" din Belarus, a declarat Lavrov în cursul unei conferinţe de presă după o întâlnire cu omologul său belarus Vladimir Makei.

"Înţeleptul popor belarus este capabil şi singur să înţeleagă (ce să facă), fără să i se sufle din exterior sau să i se facă propuneri insistente cu privire la o mediere pe care el nu a cerut-o", a adăugat ministrul rus, transmite Agerpres.

Lavrov a denunţat în special încercările occidentale de a "manipula opinia publică, de a sprijini în mod deschis forţele antiguvernamentale şi de a contribui la radicalizarea lor" în Belarus, notează AFP. Serghei Lavrov, care a sosit în ajun la Minsk, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Aflat la putere din 1994, Lukaşenko a fost declarat de Comisia electorală drept câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 9 august cu peste 80% din voturi, ceea ce a declanşat manifestaţii uriaşe în această ţară. Multe dintre aceste acţiuni de protest au reunit peste 100.000 de persoane la Minsk, dar nu au reuşit să determine căderea regimului.

De la începutul mişcării de contestare, mii de persoane au fost arestate, cel puţin patru au murit, iar alte zeci au denunţat tortura şi violenţe suferite în timpul detenţiei. Personalitate majoră a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, contracandidata lui Lukaşenko la alegerile prezidenţiale, a fost forţată să se exileze în Lituania.

Chiar dacă mobilizarea este în scădere în ultimele săptămâni, zeci de mii de belaruşi au manifestat din nou duminica trecută împotriva regimului în diferite cartiere din Minsk, iar sute au fost arestaţi. "Bineînţeles, suntem îngrijoraţi de situaţia actuală din Belarus", a spus Lavrov. "Sperăm că aceasta va reveni în curând definitiv la normal, inclusiv datorită iniţiativei preşedintelui belarus privind reforma constituţională şi modernizarea sistemului politic", a adăugat el.

Susţinut de Moscova, Lukaşenko (66 de ani), refuză sa demisioneze şi a evocat doar o vagă reformă constituţională, în încercarea de a calma protestul, fără a oferi detalii. 

Citește și: Lukașenko cere militarilor să lase protestatarii 'fără mâini' și avertizează că nu va 'lua prizonieri'


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei

Ştiri Recomandate

Atac strategic efectuat de ucraineni la Novorossiysk: Ucraina paralizează exporturile de petrol și distruge o baterie S-400. Analiza imaginilor din satelit
„Portavioane de buzunar” pe Marea Neagră: Ucraina a utilizat dronele Katran, înarmate cu torpile, pentru a anihila radarele rusești
Rusia atacă din nou la Dunăre. Un nou RO-Alert, emis în județul Tulcea, după un atac cu drone în proximitatea României
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Rușii publică lista țărilor ostile. Manipulare grosolană a propagandei: România, "retrogradată în urna" țărilor obligate să sprijine Ucraina
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
Ochi suplimentari pentru NATO în Marea Baltică: Suedia construiește două submarine clasa A26. Ce face România în Marea Neagră
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
Planul Rusiei: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare anul acesta. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
pixel