Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sențov: ”Putin nu va da Crimeea înapoi Ucrainei. Mai repede cedează Kremlinul”
News
Data publicării:
Ucraina nu trebuie să aibă încredere în Rusia, nici măcar după schimbul de prizonieri de sâmbătă, perceput ca un semn al unei potenţiale destinderi între cele două ţări, a avertizat marţi cineastul ucrainean Oleg Senţov, originar din Crimeea, unul dintre prizonierii eliberaţi, după cinci ani de arest.

"În ceea ce priveşte dorinţele de pace ale Rusiei, lupul îmbracă pielea mielului, însă dinţii de lup nu-i dispar. Nu credeţi în acest lucru", a declarat pentru presă cineastul, eliberat sâmbătă împreună cu alţi 34 de prizonieri ucraineni.

Relaţiile între Kiev şi Moscova traversează o criză fără precedent după anexarea de către Rusia, în 2014, a Peninsulei ucrainene Crimeea, urmată de izbucnirea unui război cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, soldat cu 13.000 de morţi.

Ucraina şi Occidentul acuză Rusia că-i susţine militar pe separatişti cu scopul de a-şi păstra vecinul sub tutelă şi de a-l împiedica să adere la NATO. Respingând aceste acuzaţii, Rusia şi-a exprimat speranţa "normalizării" relaţiilor cu Kievul în urma alegerii preşedinte, în aprilie, a fostului umorist Volodimir Zelenski.

 

„Putin cedează mai repede Kremlinul decât Crimeea”

 

Senţov - care a devenit în cei cinci ani de încarcerare un simbol pentru Kiev prin rezistenţa sa în faţa Moscovei - consideră că "acest lucru nu înseamnă că Rusia este pregătită să dea drumul Ucrainei, să dea înapoi Crimeea şi Donbasul", regiunea separatistă din est, informează News.ro.

„Vladimir Putin nu va da înapoi Crimeea. Îi este mai simplu să dea Kremlinul decât Crimeea", a subliniat cineastul în vârstă de 43 de ani, părând calm şi sigur pe sine în prima sa conferinţă de presă de după ce a fost eliberat.

Ucraina nu va putea restaura controlul asupra peninsulei decât după "schimbarea de regim inevitabilă în Rusia", a apreciat el, subliniind că "speră să vadă" acest lucru.

Originar din Crimeea, Senţov a fost arestat acasă după ce a protestat faţă de aceastăanexare. El a fost condamnat la 200 de ani de detenţie într-un lagăr în regiunea arctică rusă cu privire la pregătirea unor "atacuri teroriste". Cazul său a provocat o mobilizare internaţională, la care au participat numeroase personalităţi din cinemtografie.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km

Ştiri Recomandate

Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„Războiul Stelelor” în varianta Armatei SUA: 50.000 de „droizi de luptă” Phantom vor schimba fața infanteriei americane până în 2027
Gata cu „navele fantomă” ale Venezuelei (VIDEO): Forțele americane au trecut la interceptarea directă a petrolierelor în apele internaționale
„Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte”. Ucraina recunoaște neputința Europei: De ce doar „forța” lui Trump mai poate opri Rusia
Războiul se apropie și mai mult de frontiera României: Zelenski confirmă că, prin loviturile repetate din regiunea Odesa, rușii vor să separe Ucraina de Marea Neagră
Rachete de milioane VS. drone de 35.000 de dolari: Cum a transformat UŞ Navy navele de coastă în „platforme purtătoare de drone” kamikaze (VIDEO)
Vigilență sporită în Marea Neagră: O aeronavă americană P-8A Poseidon a scanat din nou Peninsula Crimeea și Baza Navală Novorossiysk
Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
pixel