Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Senator rus: Prezența în creștere a NATO în Marea Neagră și Marea Baltică este periculoasă
News
Data actualizării:
Data publicării:
Prezența în creștere a NATO și a SUA în Marea Neagră și Marea Baltică este periculoasă, fiind astfel necesar să se stabilească regulile cu privire la activitatea în aceste regiuni, a declarat marți președintele Comisiei temporare pentru politica informațională și comunicații a Consiliului Federației Ruse, Alexei Pușkov, preluat de agenţia rusă de presă TASS.
Nave militare NATO navigând în Marea Neagră
Nave militare NATO navigând în Marea Neagră

Vorbind in cadrul forumului de la Minsk "European security: Stepping back from the brink," Pușkov a spus: ,,Vedem că astăzi se elaborează planurile de creștere a prezenței NATO în Marea Neagră, iar manevre active sunt efectuate nu departe de Kaliningrad. Au fost incidente când avioanele militare rusești au zburat destul de aproape de navele de război NATO. Aceasta este o situație destul de periculoasă. "

Senatorul a subliniat că Moscova trebuie să fie de acord cu NATO cu privire la regulile de comportament în aceste regiuni. 

„Dacă am putut să fim de acord cu americanii în Siria, atunci nu văd niciun motiv care să ne împiedice să ajungem la un acord cu SUA în regiunea Marii Baltice și Marii Ne agre”.

Pușkov a ţinut să sublinieze că până nu de mult Alianța Nord-Atlantica nu avea o activitate militară atât de sporită în Marea Neagră şi Marea Baltica. În trecut, Rusia și NATO obișnuiau să se înțeleagă cu privire la o activitate cât mai atentă în aceste ape, apoi situația s-a schimbat după criza din Ucraina, a subliniat el.

Pușkov a amintit că Rusia și SUA au convenit asupra prevenirii incidentelor aeriene în Siria

,,Având în vedere că aeronavele rusești și cele americane sunt acolo, am luat o decizie pentru a preveni eventuale incidente. Din păcate, nu avem acorduri similare cu Alianța Nord-Atlantică privind Marea Baltică și Marea Neagră", a spus acesta.

Amploarea prezenței navelor de război ale SUA și NATO în Marea Neagră este neclară, a menționat Pușkov. 

Alexei Pușkov este de părere că o prezenta mai sporită a NATO în Marea Neagră se datorează evenimentului din noiembrie 2018 din strâmtoarea Kerci. Acesta a făcut ce ştie mai bine, susţinand in cadrul formului de la Minsk retorica Kremlinului cu privire la faptul că forţele navale ucrainene sunt vinovate de producerea evenimentului pentru că au intrat în apele teritoriale ale rusiei, fiind de fapt o provocare la adresa Rusiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza

Ştiri Recomandate

Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Marea Britanie pregătește o rețea hibridă de nave, avioane și drone care să contracareze submarinele rusești
Ucrainenii publică fotografiile "de prezentare" cu drona navală care a speriat Aviația rusă: Magura V7 dotată cu rachete AIM-9 Sidewinder
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
Fabrica de minciuni asistată de AI: Rețeaua rusă „Doppelgänger” inundă Franța cu sute de site-uri de știri false înaintea alegerilor cruciale din 2026
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Ucraina nu mai irosește rachete de milioane de dolari pe drone. Arma „low-cost” montată surprinzător pe avioanele F-16 (FOTO)
pixel