Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Serbia și Kosovo vor purta negocieri la Casa Albă
14 aug, 17:06
Liderii din Serbia şi Kosovo se vor reuni la începutul lunii viitoare în cadrul unor discuţii mediate de Statele Unite, a anunţat vineri emisarul special american pentru acest dosar, Richard Grenell, transmite dpa.

'Suntem bucuroşi să anunţăm că liderii din Kosovo şi Serbia se vor întâlni la Casa Albă pentru o negociere la 2 septembrie', a scris Richard Grenell pe Twitter.

Atât preşedintele sârb Aleksandar Vucic, cât şi premierul kosovar Avdullah Hoti au confirmat că se vor deplasa la Washington.

Majoritatea albaneză din Kosovo consideră Statele Unite cel mai important aliat al lor, iar premierul Hoti a salutat invitaţia, remarcând: 'Kosovo este binecuvântat cu prietenii săi'.

Deşi reticent, Vucic a declarat la televiziunea sârbă privată TV Pink că Serbia 'nu este în postura de a refuza discuţiile'.

Întâlnirea iniţială din cadrul iniţiativei Casei Albe era prevăzută la data de 27 iunie, dar a fost anulată în urma anunţului că preşedintele kosovar Hashim Thaci a fost pus sub acuzare pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-99) de către Tribunalul internaţional pentru Kosovo, amintește Agerpres.

Serbia refuză să recunoască independenţa declarată unilateral de Kosovo în 2008 şi blochează aderarea fostei sale provincii la organizaţii internaţionale.

Implicarea SUA în relaţiile Serbia-Kosovo a intervenit abrupt la sfârşitul anului trecut, odată cu numirea lui Grenell ca emisar specia al preşedintelui Donald Trump.

Abordarea lui agresivă a scos din ecuaţie Uniunea Europeană, care media din 2011 procesul de normalizare a relaţiilor.

Negocierile desfăşurate sub egida UE au produs acorduri multiple menite să normalizeze relaţiile în regiune, dar care au rămas în mare măsură neimplementate, negocierile fiind blocate de cel puţin doi ani. 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

NATO a început retragerea navelor din Marea Neagră (Foto)
Apărarea spaţiului aerian al Bulgariei, consolidată cu şase avioane F-16 ale SUA
Şeful Asociaţiei veteranilor de război din Kosovo, arestat la Pristina (Foto/Video)
IT-știi din Belarus pot acum să-i identifice pe mascații care au aplicat forța la protestele pașnice (Video)
Totul despre exercițiul rus de nivel strategic “Caucaz-2020” (Ziua 5)
Compania franceză Nexter a livrat primul transportor Titus către armata cehă
Complexe rusești Iskander-M au lansat două rachete de croazieră în cadrul exercițiului strategic “Caucaz-2020”
Un MiG-21 s-a prăbușit în Serbia
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro