Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sfârșit de poveste între SUA și OMS. Trump a anunțat că Washingtonul „își încheie” toate relațiile cu Organizația
News
Data actualizării:
Data publicării:
Donald Trump a anunțat în urmă cu puțin timp că Washingtonul „își încheie” relația cu Organizația Mondială a Sănătății.
Președintele american Donald Trump, sursă foto: The White House Facebook
Președintele american Donald Trump, sursă foto: The White House Facebook

Într-o conferință de presă, președintele Donald Trump a acuzat OMS că nu a implementat reformele și că a manipulat pandemia de Covid-19. Trump a reiterat faptul că OMS este apropiată Chinei.

Trump a mai precizat că fondurile destinate OMS vor fi redirecționate către „necesități urgente de sănătate publică globală”.

"Deoarece nu au reușit să facă reformele solicitate și cu mare nevoie, astăzi vom încheia relația noastră cu Organizația Mondială a Sănătății și redirecționăm aceste fonduri către alte părți mondiale și merită necesitățile urgente de sănătate publică globală", a declarat Trump, potrivit celor de la Fox News.

„Lumea are nevoie de răspunsuri din partea Chinei în privinţa virusului. Trebuie să avem transparenţă", a subliniat Donald Trump.  

Amintim că SUA erau principalul finanțator al OMS.

 

China promite o finanțare mai mare a OMS

 

Trump a sistat finanțarea către OMS după izbucnirea pandemiei, amenințând că aceasta va fi întreruptă permanent dacă Organizația nu va adopta reformele solicitate de Washington. Se pare că președintele american și-a pus în aplicare amenințările. 

La jumătatea lui aprilie, SUA şi-au suspendat finanţarea către OMS şi preşedintele american Donald Trump amenința că o va îngheţa definitiv, acuzând că OMS a ignorat rapoartele din Taiwanului cu privire la apariţia virusului. SUA consideră totodată că OMS a fost prea indulgentă cu autorităţile chineze în ceea ce priveşte modul de gestionare a pandemiei de COVID-19.

SUA au fost statul care a deținut principala contribuție la OMS, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari pe an. În comparație, China, pe care Trump o acuză că e protejata OMS în pandemia de COVID-19, finanțează Organizația cu 50 de milioane de dolari pe an. Anticipând decizia Washingtonului, Beijingul promite o infecție de fonduri de până la 2 miliarde de dolari către OMS.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Comisia Europeană lansează consultări împotriva tarifelor americane și va lansa o dispută la Organizația Mondială a Comerțului
Cât cheltuie Europa pentru pensiile militare
Serviciile de informații americane au primit instrucțiuni să-și intensifice spionajul asupra Groenlandei. Danemarca își convoacă ambasadorul
Germania vrea să aloce până la 63 de miliarde de euro pe echipamente militare în 2025. Berlinul are banii, dar industria de apărare încă nu produce suficient
Cum va evolua conflictul dintre India și Pakistan
”Cine crede că Putin se va opri este un nătâng". Biden critică tactica de amator a lui Trump în privința războiului din Ucraina
Curtea Supremă a SUA autorizează temporar administraţia Trump să excludă din armată persoanele transgender
Black Hawk pilotat de la distanță, testat în misiuni de stingere a incendiilor
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Premierul canadian, la întâlnirea de la Casa Albă: Canada „nu este și nu va fi niciodată de vânzare” / Trump: SUA oprește atacurile aeriene asupra rebelilor Houthi din Yemen
Ucrainenii atacă din nou regiunea Moscovei cu drone
Hegseth a oprit, în ianuarie, livrările de ajutoare către Ucraina, fără ca Trump să știe acest lucru
Cancelar din a doua încercare. Friedrich Merz este noul cancelar al Germaniei
UE se rupe complet de energia rusească: Comisia adoptă Planul pentru eliminarea importurilor de gaze, petrol și energie nucleară din Rusia
Friedrich Merz a fost respins la mustață în Bundestag în încercarea de a deveni cancelar. Ce umrează după procedural
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Elitele ruse îl presează tot mai mult pe Putin să facă concesii în privința Ucrainei
UE pregătește un document care consfințește separarea energetică de Rusia. Omul lui Orban în Comisie se opune
Kremlinul îi compătimește pe români, despre care spune că au fost privaţi de posibilitatea de a vota pentru un candidat care le-a plăcut
Trump spune că lideri europeni l-au rugat să îl sune el pe Putin pentru că președintele Rusiei nu le răspunde lor la telefon
Iranul se laudă cu o nouă rachetă balistică și amenință Israelul și SUA
Date oficiale ale AEP: După rezultatele înregistrate în primul tur, George Simion și Nicușor Dan își vor disputa turul doi
Cine mai merge la parada lui Putin. Din SUA, președintele sârb Aleksandar Vucic a confirmat că merge la Moscova pentru că „îl obligă cuvântul dat”
Administraţia Trump se clatină: Consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, demisionează după gafa comisă cu publicarea de informaţii clasificate
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise
Coreea de Sud va construi două reactoare nucleare în Republica Cehă, o investiție de 18,2 miliarde de dolari
În prag de conflict militar India a închis spațiul aerian pentru toate avioanele pakistaneze
Economia de război a Rusiei gâfâie, afectată de petrolul ieftin
România va crește bugetul pentru apărare, etapizat în anii următori. Principalele decizii di CSAT, 30 aprilie 2025
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești

Ştiri Recomandate

Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Anomalia România: Cât plătim pentru corveta din Turcia, refuzată de o ală țară, și pe care nici măcar nu puteam integra rachetele americane NSM
Și totuși, războiul viitorului implică elicoptere: Tehnologia X2 de pe S-97 Raider a creat un „monstru rapid” capabil să scape de atacurile MANPAD la viteză de peste 400 km/h
Lavrov este supărat că Armenia cumpără arme franceze
România rămâne interesantă pentru investitorii americani: SIG Sauer, discuții la Guvern privind proiecte de investiții în industria de armament
Rușii merg la intimidare: Două bombardiere Tu-95MS au patrulat cu armament la bord, deasupra Mării Barents
Avertisment clar împotriva reducerii prezenței militare americane în Europa. Generalul McMaster: Rusia aşteaptă cu nerăbdare să dăm dovadă de slăbiciune
Alegerile prezidențiale din Polonia, 2025. Sursa foto: wiadomosci.onet.pl.
EXCLUSIV
Polonia, sub asediu cibernetic rusesc înaintea turului II al alegerilor prezidențiale: Interferenţa digitală rusă se combate cu încurajarea publicului să raporteze dezinformările
Bază militară norvegiana Boda va găzdui un nou centru de comandă aeriană NATO, consolidând prezența aliată în Nordul Îndepărtat
Donald Trump îl nominalizează pe Darryl Nirenberg drept viitorul ambasador al SUA în România
Trump dezvăluie „Domul de Aur” (Video): O nouă eră în apărarea antirachetă a SUA cu un proiect care aminteşte de inițiativa „Războiul stelelor”
Prototipul primului avion american de luptă fără pilot este gata de zbor. Aeronavele de tip YFQ-42A sunt considerate „camarazi loiali” pentru F-35
Nicuşor Dan vrea să discute cu șeful NATO. Întâlnirea cu Mark Rutte va avea loc înaintea Summitului NATO
Trump, anunț privitor la sistemul spațial antirachetă „Golden Dome”
MRAP, scos spectaculos de sub foc inamic (VIDEO). Un blindat M1224 ucrainean lovit de ruși a ieșit spectaculos din ambuscadă
Încă o țară din Flancul Estic vrea sisteme cu rază lungă împotriva rachetelor balistice rusești. În afară de PATRIOT, opțiunile sunt limitate
Uite avionul, nu e avionul: După ce unda de șoc a anunțului noului avion de luptă F-55 a trecut, în SUA s-a așternut liniștea
Avioanele F-16 ale României protejează 24/24 granița Alianței cu Rusia: Imagini spectaculoase cu F-urile noastre, în misiune comună cu cele poloneze și portugheze
Turcia a descoperit un nou zăcământ de gaze descoperit în Marea Neagră
UE aprobă noi sancțiuni pentru ”flota fantomă” a Rusiei. Pe listă, companii care furnizau tehnologii militare esențiale pentru industria rusă
Tensiunile dintre Ucraina și Ungaria cresc vertiginos: O „vânătoare de vrăjitoare” sau o rețea de spionaj destructurată în regiunea Zakarpattia?
China a anunțat de partea cui se poziționează în conflictul dintre India și Pakistan, state nucleare ajunse în pragul războiului
E oficial, Ungaria lui Orban iese dintr-un acord care nu-i mai convine: Parlamentul aprobă retragerea din Curtea Penală Internațională
Apărarea Europei fără sprijinul SUA ar impune costuri financiare și provocări industriale enorme: Ar fi nevoie 400 de avioane și 600 de tancuri, ca să nu mai vorbim de alte arme
China avertizează asupra unei amenințări la adresa economiei ruse dacă războiul continuă
Eforturi fără rezultat: Discuţiile pe axa Kiev-Washington-Moscova lasă pacea din Ucraina să mai aştepte
Ucraina discută despre sistemele Patriot cu oficialii companiei Raytheon: Suntem gata să investim în acest domeniu
Concentrare mare de forțe pe teritoriul Republicii Belarus: Exercițiul ruso-belarus “Vest-2025” va fi asociat cu o serie de alte exerciții ale OTSC
Apărarea europeană: De la o necesitate acută la un motor de creștere economică şi inovaţie militară
Un atac cu dronă zguduie bază militară rusă din Crimeea: Ţinta a fost un important depozit de muniții
Statele europene au ajuns la un acord preliminar pentru Planul de investiții în apărare. SAFE mobilizează 150 de miliarde
Cine are cărțile? Convorbire telefonică Trump și Putin pe tema războiului din Ucraina. Putin spune că e „gata să colaboreze cu Kievul la un memorandum privind un acord de pace”
„Connecting F-35”. Mai mult decât un avion: Un alt F-35 non-american, care a decolat din SUA, a partajat în zbor date clasificate
pixel