Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Soarta navei USS Bonhomme Richard rămâne incertă
22 sep 2020, 12:24
Soarta navei USS Bonhomme Richard (LHD-6) care a ars timp de cinci zile în portul Coronado unde se afla pentru lucrări de mentenanță, rămâne incertă cel puțin până în luna decembrie.

Nava USS Bonhomme Richard nu a fost mutată din locul unde a fost andocată pentru lucrări de mentenanță și unde a luat foc pe 12 iulie și a ars timp de aproape cinci zile. Este posibil ca nava să nu fie mișcată prea curând. Investigațiile asupra incendiului au fost prelungite până cel puțin în decembrie și în funcție de rezultatul anchetei se va stabili și care va fi soarta navei.

Contraamiralul Philip Sobeck, ofițerul comandant al Expeditionary Strike Group 3 din San Diego, a declarat că temperatura degajată în urma incendiului a atins 1.200 grade Fahrenheit, aproximativ 648 grade Celsius.

Având în vedere temperatura degajată în urma incendiului și cantitatea foarte mare de apă folosită pentru stingere, pe parcursul celor cinci zile, daunele sunt mari. Sobeck și alți oficiali ai marinei au refuzat să comenteze pagubele sau investigațiile care sunt în curs, dar amiralul a spus că majoritatea sistemelor informatice de pe navă au fost distruse în incendiu.

2. -imagine fara descriere- (pompieri_nava_32345300.jpg)

USS Bonhomme Richard se apropia de sfârșitul unei perioade mentenanță care a inclus și o modernizare semnificativă prin adăugarea de sisteme care să permită navei să susțină zborul aeronavelor F-35B Joint Strike Fighter, transmite USNI News.

Citește și: Oficialii SUA suspectează că nava USS Bonhomme Richard a fost incendiată intenționat




Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

După F-35, Patriot, tancuri Abrams și fregate, Polonia comandă și două nave de informații de la grupul suedez Saab
Rușii vor să arate că “n-au terminat benzina”: Lansări de rachete Kalibr de pe un submarin al Flotei din Oceanul Pacific
Cine a recomandat achiziția submarinelor franceze Scorpene și o întrebare: Are nevoie România de submarine în Marea Neagră?
Nave și avioane de luptă vor antrena războiul maritim în apele norvegiene. Răspunsul NATO manevrele ruse din apropierea Norvegiei
Flota a 5-a a SUA anunță schimbări ample de securitate în Marea Arabiei după atacul iranian cu dronă asupra unui petrolier
Dacă nu avioane F-35, elicoptere. Un AH-1 Super Cobra și SH-70 au aterizat în premieră pe TCG Anadolu - noua „bijuterie” a Turciei
Mesaj pentru Putin: Portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și gruparea sa navală, desfășurate în largul coastelor Norvegiei
Navele britanice vor fi înarmate cu rachete antinavă NSM, soluție aleasă și de România. Sistemul Harpoon, la capăt de linie
Japonia a interceptat ținte balistice cu un sistem Aegis, similar cu cel de la Deveselu. Interceptoarele, lansate de pe distrugătoare
Israelul a testat versiunea navală a Iron Dome (Video). Sistemul C-Dome, integrat cu succes pe corveta israeliană Oz
Avioane de luptă ruseşti au executat manevre periculoase în apropierea navelor de patrulare NATO din Baltică
Portavionul american USS Gerald Ford, cea mai mare navă de luptă din lume - demonstrație de forță în Europa alături de portavionul USS George Bush
Ucraina lovește din nou: O dronă maritimă de suprafață a armatei ucrainene a atacat un terminal petrolier din portul Novorossiysk
Franța speră totuși să vândă submarine Australiei. După ce a ratat „contractul secolului” Parisul încearcă să vândă submarine convenționale
USS Zumwalt s-a întors în SUA după o demonstrație de forță în fața Chinei. Pentru cel mai scump distrugător construit vreodată urmează integrarea hipersonică
Submarinul diesel-electric B-588 Ufa, purtător de rachete de croazieră Kalibr, a fost introdus în dotarea Forțelor Navale ale Rusiei
Marina americană a interceptat un transport „masiv” de material exploziv, în Golful Oman
Surse rusești confirmă lovirea fregatei Amiral Makarov în atacul cu drone din 29 octombrie, dar susțin că pagubele sunt minore
China nu a mai purtat un război din 1979. În ciuda investițiilor Beijingul e îngrijorat că piloții chinezi nu vor face față aviației militare a SUA
Navele Flotei Mării Negre a Federației Ruse aproape nu mai părăsesc golful Sevastopol după atacul din octombrie
Ministerul rus al Apărării a comandat un lot suplimentar de rachete hipersonice Zircon
Marina Franței - semnal de alarmă: Flota de Rafale M îmbătrânește iar viitorul avion SCAF de generația a VI-a e tot mai departe
Ucraina publică în premieră imagini cu dronele navale folosite în atacul asupra navelor ruse din portul Sevastopol. Kievul vrea o flotă navală formată din 100 de drone
Contraamiralul Ciorobea: Mi se pare că se urmărește ca cele 4 corvete pentru România să fie constuite în Franța și apoi livrate
Demonstrație de forță a SUA în fața Rusiei și Chinei: USS Gerald Ford, cel mai nou portavion, și USS Ronald Reagan conduc grupuri de luptă în Atlantic și Pacific
SUA trimit Ucrainei 40 de vedete blindate anticipând ofensiva din Herson. Ambarcațiunile - esențiale în forțarea trecerii Niprului
Rusia încearcă să aducă nave în Marea Neagră, Turcia ține închise Strâmtorile. Ion Petrescu: Rușii confirmă indirect pierderile
Incendiu la bordul submarinului nuclear britanic HMS Victorious
În SUA a fost prezentată noua dronă subacvatică Remus 620: Autonomie 110 ore, raza de acțiune 500 km
Ucraina strânge bani pentru a cumpăra o flotă de drone navale

Ştiri Recomandate

Secretarul de Stat american și-a amânat vizita în China după ce un balon al Chinei a fost detectat deasupra SUA. Beijingul spune că este un dirijabil meteorologic
Primul sistem Tor-M2DT în versiunea arctică pe care îl pierde Rusia (Video). Gen. Grecu: Lovitura - aplicată de un proiectil ghidat Excalibur
România va produce pulberi și explozibil în parteneriat cu sud-coreenii de la Hanwha. Romarm țintește să devină furnizor global
Italia a explicat termenii desfășurării sistemului SAMP/T (MAMBA) în Ucraina. MAMBA francez - prezent și în România
Ex-preşedintele georgian Mihail Saakaşvili ”riscă să moară” în detenție / Maia Sandu cere eliberarea liderului opoziției
Norvegia a ales tancurile germane Leopard 2A7 în detrimentul K2 Black Panther
Raport ISW: Marea ofensivă a Federației Ruse se va încheia până în aprilie și nu va avea succes
Marea Britanie nu exclude furnizarea de avioane către Ucraina, dar declară că pregătirea pentru operarea acestora ar putea dura ani
Rusia a inclus „oficial” cele patru regiuni anexate din Ucraina în subordinea Regiunii Militare Sud, fără să le controleze
Tot mai puţini cetăţeni germani au încredere că Bundeswehr poate respinge un posibil atac asupra teritoriului NATO
Guvernul german a aprobat livrarea de tancuri Leopard 1 Ucrainei. Berlinul negociază şi răscumpărarea a 15 sisteme Gepard din Qatar
Patriot, pe repede înainte. Pregătirea militarilor ucraineni se va finaliza mai rapid decât era planificat
Ucraina e gata să garanteze că nu va lovi cu rachete ATACMS teritoriul Rusiei. „Avem suficiente ținte ruse în teritoriile ocupate”
Goana după piloți în așteptarea celor 32 de avioane F-16. România va trimite piloți la pregătire în Portugalia
GLSDB americane vor deveni coșmarul Rusiei. Gen. Barbu: Racheta poate fi lansată de la 150 km - traiectorie curbată, ocolește și lovește din spate chirurgical
SUA și-au asigurat încă patru ”portavioane pe uscat”: Filipine va găzdui noi baze militare SUA, ca răspuns la ameninţarea în creștere a Chinei
Maia Sandu a mulțumit României pentru sprijinul continuu acordat R. Moldova pe drumul pro-european al Chișinăului
Armata Rusă se întoarce la 1940: Trupe OMON, folosite contra propriilor militari, iar tactica Wagner de la Soledar ar putea fi aplicată pe scară largă
Ungaria avertizează SUA să „nu se amestece în treburile ei interne” după ce Washingtonul a acuzat politici pro-ruse ale guvernului Orban
Lavrov ameninţă Occidentul dacă rachete cu rază lungă de acţiune ajung în Ucraina: Rusia va răspunde prin crearea unei zone-tampon
Un general rus vorbește despre lovirea României dacă posibile F-16 pentru Ucraina ar opera de pe aeroporturi românești
UE dublează efortul și va antrena până la 30.000 de soldați ucraineni / Urmează pachetul 10 de sancțiuni: ”Fondurile statului rus vor merge în beneficiul Ucrainei”
Submarinul nuclear britanic HMS Vanguard, reparat în „stil rusesc” - la un pas de tragedie: Mai multe șuruburi esențiale, fixate cu lipici
Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Reactivarea ”conservelor”. Ce putere mai are Rusia în interiorul structurilor de forță ale Ucrainei?
Mai mulţi oficiali de la Pentagon susţin că Ucraina nu poate recupera prea curând Peninsula Crimeea
Ucraina va primi două radare GM200 pentru sistemele de apărare antiaeriană SAMP/T
Președintele ales al Cehiei: Ucraina ar trebui să fie primită în NATO imediat după încheierea conflictului cu Rusia
Danemarca intenționează să cumpere 20 de tancuri Leopard 1A5 de la o companie germană pentru a le dona Ucrainei
Ce ar putea însemna pentru Ucraina un "nu" cu privire la avioanele de luptă F-16 ? Oficial polonez: Avem nevoie de un consens la nivelul NATO
Ministrul ucrainean al Apărării: Rusia ar putea lansa o nouă ofensivă pe două fronturi