Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spionaj: Maria Butina, arestată în SUA, a pledat vinovată
Intelligence
Data publicării:
Maria Butina, rusoaica arestată în SUA în luna iulie şi acuzată de spionaj în favoarea Moscovei, a pledat joi vinovată în faţa instanţei de judecată americane, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

În vârstă de 30 de ani şi venită în SUA ca studentă, Maria Butina a recunoscut acum, în cadrul unei înţelegeri cu procurorii americani, că a încercat să construiască o reţea de influenţă în rândul politicienilor americani.

Ea s-ar fi aflat în contact cu grup de lobby conservator militând pentru organizaţia pro-arme rusă "Dreptul la arme", finanţată în parte de Aleksandr Torşin, un bancher apropiat de preşedintele Vladimir Putin.

Potrivit acuzării, Maria Butina şi Aleksandr Torşin au încercat să creeze "canale neoficiale" de comunicare ce ar fi putut fi "utilizate de Federaţia Rusă pentru a pătrunde în aparatul decizional naţional" al SUA.

Anchetatorii americani sunt interesaţi de contactele ei multiple din 2015 cu responsabili ai National Rifle Association (NRA), organizaţie puternică foarte favorabilă Partidului Republican.

Maria Butina a avut şi o relaţie amoroasă cu un militant, Paul Erickson. Acesta din urmă a intrat în anul 2016 în contact cu un membru al echipei de campanie a lui Donald Trump, Rick Dearborn, oferindu-şi ajutorul pentru organizarea unei întâlniri între candidatul republican şi Putin, din câte se pare prin intermediul lui Torşin.

Cazul ei a stârnit un mare interes în SUA, dovedit şi de faptul că joi sala tribunalului unde ea este judecată a fost plină de ziarişti.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi în faţa presei că şefii serviciilor de informaţii ruse nu ştiu nimic despre această femeie. 'Ea riscă 15 ani de închisoare. Pentru ce?', a întrebat Putin. 'I-am întrebat pe toţi şefii serviciilor noastre de informaţii ce se întâmplă. Nimeni nu ştie nimic despre ea', a mai spus el.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Sabotajul rusesc este în creștere, avertizează serviciile de informații europene. Până în 2030, vor fi capabili să atace teritoriul NATO
MI5 avertizează că serviciile rusești de informații folosesc intermediari pentru acțiuni de sabotaj organizate pe teritoriul statelor europene
Şeful spionajului militar ucrainean a numit factorii care creează cele mai mari probleme trupelor ucrainene: Ajutorul militar nord-coreean acordat Rusiei este cea mai mare îngrijorare
Mijloacele rusești de război electronic se află în vizorul serviciilor de informații militare occidentale. Franța folosește surse OSINT pentru dezlegarea misterelor acestora
Bundeswehr este vizat de serviciile secrete rusești. Ce ar vrea să știe Kremlinul
O unitate notorie a agenției ruse de informații militare (GRU) desfășoară atacuri cibernetice împotriva țărilor occidentale
Ce s-a ales de Wagner Group la un an de la moartea lui Evgheni Prigojin? Foștii mercenari fac acum parte din Rosgvardiya și din forțele cecene Akhmat
"Spionaj deosebit de intim", când agenții ruși își mint proprii copii. Detalii despre familia care a fost repatriată în Rusia după schimbul de prizonieri cu SUA
Forțele pentru Operaţii Speciale ale Ucrainei, atac asupra forţelor ruse aflate la gura de vărsare a fluviului Nipru (Foto/Video)
Serviciile speciale ucrainene plănuiau asasinarea președintelui Putin și ministrului rus al apărării. Planurile au fost dejucate după o convorbire telefonică între miniștrii apărării din Rusia și SUA
”Patria nu te-a uitat”, consemnul Kremlinului pentru toți spionii ruși din Vest. Schimbul de condamnați va amplifica acțiunile de spionaj ale Moscovei?
Discuțiile privind schimbul istoric de prizonieri între Occident și Rusia au durat peste 2 ani: Care a fost cel mai important deţinut pentru Moscova?
Parlamentul R. Moldova, penetrat de ruși? SIS efectuează o investigație privind un caz de spionaj rusesc în forul suprem al Moldovei

Ştiri Recomandate

Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Zid anti-drone în stil asiatic: Japonia dezvoltă sistemul de apărare costieră SHIELD
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Rusia simulează un atac cu Iskander și noile rachete balistice Oreshnik asupra Europei. Cele șase state luate în vizor de rachetele „imposibil de interceptat”
Putin se pregătește de întoarcerea veteranilor, planul fiind de a-i implica inclusiv în politică
SUA și Marea Britanie vor semna un acord privind reactoare modulare mici în timpul vizitei lui Trump la Londra
Moşteanu: Procedura doborârii dronelor e aprobată din iulie / Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul
J-20S este o nouă generație de avioane de luptă stealth cu două locuri, dezvoltate de Aviation Industry Corporation of China. Sursa foto: X.
EXCLUSIV
”Chinezii i-au prins din urmă pe americani”; cât e propagandă, cât adevăr. De la noul portavion ”Fujian”, la F-35 care depinde de pământuri rare din China
MApN clarifică misterul dronei ”pierdute” de radarele avioanelor F-16: Drona a evoluat 50 de minute în spațiul României, dar ulterior a ieșit
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Renunțarea la S-400, poarta către revenirea Turciei în programul F-35? Rusia ar vrea să răscumpere sistemele S-400 vândute Turciei
Două rafinării din Rusia au suferit avarii după atacuri cu drone ucrainene
Rușii au încercat să intre în Kupiansk prin conducte. Operația ucraineană de contrasabotaj a reușit
Tragere cu un sistem HIMARS al României Sursă foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
Cu o Polonie înarmată până în dinți, Rusia s-ar putea orienta către Axa sudică. De ce România nu e totuși o țintă ușoară, cu F-16, Patriot și HIMARS-uri
F-16 și Eurofighter au aprobarea să doboare drone. Vom primi echipamente suplimentare, anunță ministrul apărării
Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.
EXCLUSIV
Miliardele din SAFE, pe înțelesul tuturor: României i se deschide ușa spre tancul european sau drone MALE. Dar adio contractelor cu SUA, Israel sau Coreea?
“Vest-2025”: Bombardiere rusești Tu-22M3 au executat lansări de bombe de aviație “pentru distrugerea facilităților critice ale inamicului”
Trump spune că e gata să impună sancțiuni suplimentare Rusiei, dar cere statelor NATO să nu mai cumpere petrol rusesc
Exemplul de urmat al Varșoviei: O nouă tranșă de zeci de Abrams moderne mărește flota poloneză la 201 de tancuri americane
Rusia construiește o bază de rachete în Belarus, la doar 245 de kilometri de Polonia
Germania trebuie să-și dubleze numărul de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO, anunță șeful Bundeswehr
pixel