Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele membre UE se ceartă pe modul de distribuire a vaccinurilor
News
Data actualizării:
Data publicării:
O dispută a izbucnit între statele membre UE cu privire la modul de alocare a vaccinurilor anti-Covid-19, după ce grupul farmaceutic AstraZeneca a anunţat o nouă diminuare a livrărilor de vaccinuri destinate Uniunii Europene, informează un articol publicat în Financial Times.

Potrivit FT, liderii Austriei, Bulgariei Croaţiei, Cehiei, Letoniei şi Sloveniei au trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European şi Comisiei Europene în care se plâng de "diferenţe uriaşe" în alocarea vaccinurilor între statele membre.

În replică, alte state membre susţin că semnatarii scrisorii sunt nemulţumiţi de rezultatele negative ale propriilor lor decizii de achiziţii de vaccinuri, potrivit Agerpres.

La rândul său, Comisia Europeană şi-a apărat propriul său sistem de achiziţii în comun de vaccinuri, adăugând că alocarea dozelor este rezultatului unui "proces transparent".

Grupul farmaceutic AstraZeneca a confirmat vineri că va livra statelor UE doar 30 milioane doze de vaccin în primul trimestru, o reducere semnificativă faţă de cele 100 milioane de doze pe care le aştepta UE până la finele lunii martie. În plus, AstraZeneca a adăugat că intenţionează să livreze UE doar 70 milioane doze de vaccin în al doilea trimestru, faţă de 180 milioane cât s-a angajat iniţial.

Întârzierile în livrarea vaccinurilor au atras încă odată atenţia asupra unui sistem în cadrul căruia vaccinurile sunt împărţite între statele membre sub auspiciile strategiei UE de achiziţionare de vaccinuri. Deşi toate statele membre au dreptul la o cotă din fiecare vaccin cumpărat de Comisia Europeană, pe baza populaţiei fiecărui stat, ele pot decide să cumpere mai multe sau mai puţin vaccinuri. Cotele care nu sunt folosite pot fi cumpărate de alte state membre.

FT precizează că un număr de state membre au decis la începutul campaniei să îşi orienteze portofoliile spre vaccinul AstraZeneca şi să cumpere mai puţin doze de vaccin de la BioNTech/Pfizer şi Moderna. Printre motivele care au stat iniţial la baza opţiunii pentru AstraZeneca se numără faptul că grupul britanico-suedez are o vastă reţea internaţională de aprovizionare, faptul că vaccinul său este mult mai ieftin decât celelalte două şi nu necesită temperaturi ultra-scăzute de stocare.

Însă problemele de producţie întâmpinate în prezent de AstraZeneca fac ca acele state care au optat pentru acest vaccin să primească mai puţine doze comparativ cu statele membre care au optat pentru vaccinurile Pfizer şi Moderna.

În scrisoarea lor, cele şase state se plâng de faptul că livrările de vaccinuri "nu sunt implementate în mod egal în funcţie de ponderea populaţiei", adăugând că "dacă acest sistem va continua, va continua să creeze şi să agraveze decalaje uriaşe între statele membre până la vară, astfel încât unele ţări vor putea ajunge la imunitate de turmă în câteva săptămâni iar altele ar rămâne cu mult în urmă".

Cu toate acestea, executivul comunitar a subliniat că tocmai statele membre au convenit să permită abateri de la sistemul de alocare pe baza populaţiei, preferat de Bruxelles.

De asemenea, ţările care s-au bazat în principal pe vaccinul Pfizer în locul celui de la AstraZeneca, şi care acum se bucură de livrări la timp, privesc cu scepticism eforturile de revizuire a sistemului de distribuţie

"Unele ţări nu au cumpărat toate vaccinurile pe care puteau să le cumpere. Au ales o altă strategie mizând pe faptul că vor avea la dispoziţie alte vaccinuri care vor fi mai ieftine şi mai uşor de transportat. Nu ar fi corect şi nu ar avea nimic de a face cu solidaritatea să modificăm un sistem de alocare care a fost convenit", a declarat un diplomat european.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră

Ştiri Recomandate

Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scandat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Shahed cu rachetă R-60 la bord: Serviciile ucrainene de informații vin cu detalii privind modul de lansare al rachetei
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
pixel