Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Stoltenberg: NATO nu caută un război cu Rusia, dar ne pregătim pentru o confruntare ce ar putea dura decenii
News
Data publicării:
Secretarul general al NATO i-a chemat pe europeni să-şi mărească producţia de arme pentru a creşte livrările către Ucraina şi preveni o confruntare cu Moscova "care ar putea dura zeci de ani", într-un interviu acordat sâmbătă presei germane şi citat de France Presse, potrivit Agerpres.
Avioane Eurofighter în timpul exercițiul militar Anatolian Eagle 2023 care s-a desfășurat de la baza Forțelor Aeriene Turce din Konya. Sursă: Forțele Aeriene Regale Britanice.
Avioane Eurofighter în timpul exercițiul militar Anatolian Eagle 2023 care s-a desfășurat de la baza Forțelor Aeriene Turce din Konya. Sursă: Forțele Aeriene Regale Britanice.

La mai puţin de o săptămână înainte de reuniunea miniştrilor apărării din NATO la Bruxelles pe 15-16 februarie, Jens Stoltenberg a insistat că "trebuie să ne reconstruim şi să dezvoltăm mai rapid baza industrială, pentru a creşte livrările către Ucraina şi a reconstitui propriile stocuri".

"Aceasta înseamnă trecerea de la producţia lentă în timp de pace la producţia rapidă de perioadă de conflict", a declarat Stoltenberg ziarului duminical german Welt am Sonntag.

"Nu există nicio ameninţare militară iminentă împotriva unui aliat" din NATO. "În acelaşi timp, Kremlinul rosteşte în mod regulat ameninţări la adresa unor ţări NATO", a remarcat Stoltenberg.

Subliniind că invazia Ucrainei de către Rusia în urmă cu aproape doi ani a arătat că "pacea în Europa nu este dobândită", el a insistat asupra importanţei protejării ţărilor Alianţei.

"Atât timp cât investim în securitatea noastră şi rămânem uniţi, vom continua să descurajăm agresiunea", a spus el.

"NATO nu caută război cu Rusia, dar trebuie să ne pregătim pentru o confruntare care ar putea dura zeci de ani", a avertizat el.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cine mai merge la parada lui Putin. Din SUA, președintele sârb Aleksandar Vucic a confirmat că merge la Moscova pentru că „îl obligă cuvântul dat”
Administraţia Trump se clatină: Consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, demisionează după gafa comisă cu publicarea de informaţii clasificate
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise
Coreea de Sud va construi două reactoare nucleare în Republica Cehă, o investiție de 18,2 miliarde de dolari
În prag de conflict militar India a închis spațiul aerian pentru toate avioanele pakistaneze
Economia de război a Rusiei gâfâie, afectată de petrolul ieftin
România va crește bugetul pentru apărare, etapizat în anii următori. Principalele decizii di CSAT, 30 aprilie 2025
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești
Rusia și Coreea de Nord construiesc al doilea ”Pod al Prieteniei”. Singura rută terestră existentă este insuficientă
Pas important al Comisiei: Aproape un miliard de euro, mobilizat pentru a stimula industria europeană de apărare
China a elaborat o listă de produse americane scutite de taxele de 125%. 'Există în continuare multe tehnologii americane de care avem nevoie'
Kim Jong Un a ordonat accelerarea înarmării nucleare a Marinei Coreei de Nord
„Invazie iminentă” a unei puteri nucleare asupra alteia în următoarele 48 de ore. SUA, îngrijorate că războiul indiano-pakistanez din munți va escalada
Ion Bazac, decorat cu titlul de Cavaler de Gran Croce de către Ambasada Italiei în România
Locomotiva militară a Europei? Berlinul cere UE activarea clauzei de urgență pentru a crește cheltuielile de apărare contra Rusiei
Pakistanul avertizează asupra unei posibile incursiuni militare indiene, pe fondul tensiunilor crescânde
Liberalii conduși de prim-ministrul Carney câștigă în Canada, arată sondajele
Atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Două F-16 și două Eurofighter au fost ridicate în aer
UE va prelungi schema de subvenții pentru muniție pentru încă un an
Război pe gheață: SUA au băgat frica în singura țară din Europa fără armată, dar membră NATO și o forțează să se înarmeze
Cheltuielile militare mondiale, la un nivel record în 2024. Germania este campioana înarmărilor în Europa, spun datele SIPRI
Coreea de Nord dezvăluie noua navă de război construită în 400 de zile ”cu propria noastră tehnologie”
O explozie de proporții a avut loc într-un port important din Iran. Accidentul are probabil la bază manipularea necorespunzătoare a combustibililor pentru rachete
Putin, gata să negocieze? După întâlnirea cu Zelenski, Trump pare că a descifrat în cele din urmă stilul de operare al Kremlinului: Nu exclud varianta ca Putin să vrea să mă inducă în eroare
Polonia acuză că un elicopter militar rusesc a încălcat spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale poloneze din Marea Baltică
Efectul Trump. Aderarea Ucrainei la NATO nu mai este menționată în raportul anual al Alianței
În timp ce Patriotul european SAMP/T devine mai ager cu radarul Ground Fire 300, Thales convinge a cincea țară NATO să cumpere fratele mai mic: Ground Master 200
Chinezii îi răspund lui Trump: Eliminați tarifele, abia apoi vom negocia încheierea războiului comercial
România a cheltuit pentru Apărare cu 50% mai mult decât în 2023, confirmă NATO. Principalele programe de înzestrare ale Armatei

Ştiri Recomandate

Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Putin nu merge la Istanbul. Rusia a prezentat delegația care va negocia direct cu ucrainenii în Turcia
Fostul prim-ministru al Marii Britanii face acuzaţii dure: Occidentul „nu a avut niciodată curajul” să sprijine ferm Ucraina
Estonia acuză că un avion rusesc Su-35 i-a încălcat spațiul aerian în zona Golfului Finlandei. Avioane NATO au fost ridicate la interceptare
Sistemul german IRIS-T în acțiune pe frontul din Ucraina (Foto/Video): 33 de interceptări perfecte înregistrate de o singură unitate a armatei ucrainene
Dronele maritime ucrainene: Arma "cât o mașină de luptă" care a făcut ca Marea Neagră să devină un cimitir pentru flota rusă
Ucraina lansează strategia „hide & strike” după ce a pierdut 1.000 de blindate în fața dronelor rusești: Vor fi trimise mai puţine tancuri pe linia frontului
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
SUA dezvăluie noi date despre „bijuteria” F-47: Un avion de luptă ce va atinge viteza de 2 Mach, dar o rază cu 70% mai mare decât F-22 Raptor
Nu iese fum fără foc: În telenovela avionului Rafale doborât în premieră de un J-10 de producție chineză, India recunoaște „pierderi”. Dar doar atât
Pachetul 17 de sancțiuni europene va lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
Criză profundă în Bosnia Herzegovina. Pierde Guvernul central controlul asupra armatei?
Comisarul european pentru apărare: Rusia va folosi pacea pentru a se pregăti de atacarea UE. Există o singură modalitate de a descuraja Rusia
Iată un motiv pentru care Putin nu vrea armistițiu: Rusia a adunat suficiente forțe pe front pentru o ofensivă majoră
SUA au găsit echipamente de comunicații ascunse în invertoare și în baterii din China, care pot fi controlate de la distanță
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Voluntariat made in Russia: Deși Putin susține că recrutările în Armată duduie, dezertările voluntarilor sunt la ordinea zilei
Marea Britanie nu vrea să fie surprinsă de submarinele Rusiei: Sute de drone subacvatice Lura și SG-1 Fathom vor împânzi apele britanice pentru a monitoriza tot ce mișcă rușii
Un avion de antrenament T-4 Kawasaki s-a prăbușit într-un lac în Japonia, imediat după decolare
Blufează Parisul? Franța spune că are trei condiții pentru a disloca avioane Mirage 2000 sau Rafale cu arme nucleare în alte țări
"America First" cu aliați: De ce este România esențială și devine coloana vertebrală a strategiei SUA la Marea Neagră
Cooperare strategică: UE valorifică experiența Ucrainei pentru a-și consolida industria de apărare
Zelenski: Acesta e războiul lui Putin iar el decide totul în Rusia. Trump va trebui să se convingă că Putin minte
Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
Forțele Armate Ucrainene prezintă versiunea modificată a vechiului sistem antiaerian S-200 (Video). Cu ajutorul său, ucrainenii au doborât un avion de avertizare timpurie Beriev A-50
Cât de vulnerabili sutem în faţa unei agresiuni militare ruseşti? Oficial NATO: Alianța trebuie să-și schimbe radical capacitățile de război electronic pentru a învinge Rusia
Programul european EDIRPA produce efecte pentru Cipru, România e încă în „stand by”: Cipru cumpără 40 de rachete Mistral, România vrea și ea sistemele
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
A refuzat România un proiect comun de producere de proiectile cu Ucraina? Proiectul era bazat pe idei și tehnologii ucrainene
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Epuizată de războiul civil, Siria încearcă modelul ucrainean și îl tentează pe Trump cu o afacere cu minerale, dar și cu proiectul unui zgârie-nori în centrul Damascului
Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
pixel