Recent, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că toate țările NATO trebuie să cheltuiască 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare, mai puțin SUA. În acest punct al discuției, cei interesați de subiectul bugetelor de apărare încep să-și pună întrebarea de ce ar trebui SUA să aloce mai puțin ca procente din PIB față de ceilalți aliați, pentru că evident la acest lucru se referea președintele Trump.

Programul de guvernare pentru următorii patru ani prevede o serie de măsuri în domeniul apărării și securității naționale.

Într-o eră a competiției geopolitice intense și a amenințărilor hibride tot mai sofisticate, infrastructura critică maritimă (ICM), conducte submarine, cabluri de comunicații, platforme offshore, devine un front nevăzut, dar esențial al securității europene. Studiul „Securing the Frontlines: Experimentalist Governance for Critical Maritime Infrastructure in the Black Sea and North Sea”, realizat de New Strategy Center în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs în cadrul proiectului Strategic Initiative for Defending Critical Maritime Infrastructure (SIDMI), finanțat prin fondul pentru Relația Bilaterală România-Norvegia aduce în prim-plan o perspectivă strategică și inovatoare asupra modului în care aceste infrastructuri pot fi protejate în fața noilor riscuri.” 

Iranul primește un cadou nesperat de la Trump: două săptămâni de aur. Dacă și cum folosește Teheranul această oportunitate va decide viitorul regimului ayatollahilor.

Rusia a cheltuit anul trecut mai mult pentru apărare decât întreaga UE, dar nu are nicio șansă împotriva NATO și a UE dacă rămânem uniți, a declarat Kaja Kallas, șefa diplomației europene.

Olanda e una din cele mai importante prezențe aliate pe Flancul Estic. Și, așa cum menționează și Excelența Sa doamna Willemijn van Haaften, ambasadoarea Țărilor de Jos în România, citându-l pe Secretarul General al NATO, „Flancul Estic azi suntem toți” în fața pericolului reprezentat de agresiunea Rusiei și readucerea războiului în Europa. 

Referindu-se la acordul SUA – Ucraina privind mineralele, Volker remarcă atât legătura evidentă dintre domeniile economic și cel militar cât și faptul că Statele Unite ar trebui să facă mai mult din punct de vedere militar.

Președintele SUA ignoră apelul UE și al Regatului Unit la mai multe acțiuni privind războiul din Ucraina, spunând Europei: „Să-i vedem cum o fac mai întâi”.

Noile planuri includ cooperarea cu China și, eventual, cu SUA, în ciuda provocărilor impuse de sancțiunile occidentale.

Numărul armelor nucleare din lume, care este în scădere de zeci de ani, ar putea crește din nou pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece. Toate cele nouă state care dețin arme nucleare au continuat în 2024 cu programe intensive de modernizare a armelor nucleare, de îmbunătățire a celor existente și de introducere a unor versiuni mai noi în armament, scrie Institutul de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) în noul său raport anual publicat luni, 16 iunie. Agenția slovacă de presă TASR a informat despre acest lucru, preluând o știre de la DPA.

În ultimele două nopţi, cerul Israelului a fost brăzdat de o ploaie rachete iraniene. Aproximativ 150 până la 200 de rachete balistice au fost lansate de Iran spre ținte militare și civile, ceea ce s-a dovedit un test pentru rețeaua de apărare aeriană multi-stratificată a Israelului. Așa cum era de așteptat, sistemele precum Arrow și David's Sling au intrat în acțiune.

În timp ce oficialii vorbesc despre "parteneriat strategic" și "interoperabilitate", realitatea de pe teren, din România și până în Germania, sună altfel: zgomotul motoarelor de tanc, bubuitul artileriei și freamătul elicopterelor de atac. Exercițiul "Saber Guardian 25", cu cei aproximativ 10.000 de militari ai săi, nu este doar un antrenament. Este un mesaj puternic și clar, transmis în limbajul universal al puterii militare, iar destinatarul principal se află la Kremlin.

Sâmbătă, pe Constitution Avenue, nu a defilat doar Armata Statelor Unite. A defilat o anume viziune asupra Americii – una cu blindaj greu, susținută de zgomotul motoarelor cu turbină și aprobată personal de președintele Donald Trump. Parada aniversară a 250 de ani de la înființarea Armatei SUA, o producție care a costat zeci de milioane de dolari, a fost, în esență, spectacolul lui Donald Trump. Și, la fel ca majoritatea acțiunilor președintelui, a divizat națiunea americană pe care forțele armate au jurat să o apere.

În pofida sancțiunilor occidentale, exporturile Rusiei către cei mai mari 20 de parteneri comerciali ai săi au crescut cu 18%, ajungând la 330 de miliarde de dolari în timpul războiului din Ucraina, potrivit unui raport ajustat la inflație publicat pe 13 iunie de Institutul de Economie Germană din Koln. Acesta a comparat datele exporturilor Rusiei în anii 2021 și 2024.

Aliații direcți de nivel statal ai Rusiei, în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, sunt Iranul și Coreea de Nord. Pe lângă aceștia există și un aliat care se disimulează în jucător neutru, acesta fiind China. Orice lovitură încasată de unul dintre acești aliați importanți ai Rusiei, este una pe care Moscova o resimte din plin, deoarece pune la îndoială capacitatea ei de a gestiona amplul război hibrid pe care l-a lansat împotriva Occidentului.  

Printr-un singur atac complex, lansat în primele ore ale zilei de vineri, 13 iunie, Israelul pare să fi realizat imposibilul: a decapitat vârful ierarhiei militare iraniene și a neutralizat cea mai mare parte a arsenalului iranian de rachete balistice înainte ca acesta să poată fi folosit. Operația, denumită „Leul Răsare” (Rising Lion), reprezintă o regândire fundamentală a modului în care Israelul îşi proiectează puterea militară în Orientul Mijlociu. Acționând pe baza informațiilor că un atac iranian era iminent, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au pariat totul pe o lovitură preventivă de o amploare fără precedent. Miza a fost uriașă: dacă operațiunea eșua, Israelul s-ar fi confruntat cu un baraj de sute de rachete. Dacă reușea, ar fi putut anihila amenințarea pentru anii următori.

Într-un climat internațional marcat de tensiuni strategice și de o cascadă de escaladări militare, atacul Israelului asupra instalațiilor nucleare din Iran a declanșat un val de reacții, speculații și analize. Ioana Constantin Bercean, cercetător și poate cea mai importantă voce din România pe dosarele Orientului Mijlociu, oferă o evaluare extrem de tranșantă asupra evenimentelor, dezvăluind complexitatea și riscurile unui conflict ce depășește granițele regionale. Iar ceea ce va urma va fi un test major pentru DonaldTrump care, amintește cercetătoarea, „a câștigat al doilea mandat pe un discurs anti-război”, dar America ar putea fi atrasă într-un conflict în regiune.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a reconfirmat că actualul guvern german „nu ia în considerare” furnizarea de rachete de croazieră Taurtus către Ucraina, în pofida faptului că Kievul solicită de mult timp aceste rachete cu raza de acțiune de peste 500 km, cu care ar putea lovi ținte în adâncimea teritoriului Rusiei.

Timp de peste un deceniu, narațiunea oficială a fost simplă și convenabilă din punct de vedere politic: sistemele de apărare antirachetă ale NATO din Europa, în special facilitățile terestre AegisAshore din România și Polonia, erau acolo pentru a proteja continentul de amenințări cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune venite din Orientul Mijlociu, adică din Iran, iar mai nou dinspre Federaţia Rusa. Discuțiile purtate în prezent în spatele ușilor închise la sediul NATO nu vizează o simplă actualizare, ci o reconfigurare fundamentală a modului în care Alianța se apără în fata amenințărilor aeriene. 

Când ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a admis pe 13 iunie că Europa trebuie să se pregătească pentru o reducere a sprijinului militar american, nu a făcut doar o declarație politică. A tras un semnal de alarmă care reverberează în fabricile de armament, în statele occidentale și pe linia frontului din Ucraina. „Da, este corect. Așa ar fi, și trebuie să ne ocupăm de asta,” a spus Pistorius.

Asaltul israelian masiv asupra Iranului, din dimineaza zilei de vineri, a fost mult mai mult decât un raid aerian la scară largă. A fost o operațiune sofisticată, pe mai multe niveluri, care a inclus un element uluitor de tip ''coloana a cincea'': celule de comando conduse de Mossad care au lansat drone și rachete de precizie de la baze secrete aflate pe teritoriul iranian.

În cadrul conferinței „DefenseRomania Security Dialogue 2025”, organizată de Defense Romania la București, ambasadorul Ucrainei în România, Excelența Sa Ihor Prokopchuk, a susținut un discurs despre realitățile de pe front, nevoile militare urgente ale Ucrainei și pericolul direct reprezentat de Rusia pentru întreaga regiune. Inclusiv pentru România. Discursul acestuia a avut loc în panelul ambasadorilor, unde mai mulți șefi de misiuni diplomatice au participat la invitația DefenseRomania.

DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 13 iunie 2025, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.

O bornă sumbră și aproape de neconceput a fost atinsă în Ucraina. Potrivit Statului Major al Ucrainei, coroborat de evaluări din ce în ce mai directe ale serviciilor de informații occidentale, pierderile totale ale Rusiei – personal ucis, rănit sau scos din luptă – au depășit pragul de un milion de militari.

Pe malul noroios al Nistrului, într-o fâșie de pământ controlată de separatiști pro-ruși, istoria pare ca vrea sa se repete. Dar nu ca farsă, ci ca o amenințare militară deliberată. Trupele ruse și forțele separatiste locale din Transnistria au decis să „reconstruiască” Operațiunea Iași-Chișinău, ofensiva sovietică din 1944 care a zdrobit frontul germano-român și a dus la ocuparea României de către Armata Roșie.

Ceasul ticăie pentru NATO, indicând că nu mai avem timp de pierdut în faţa unei Ruşii tot mai agresive. Conform celor mai sumbre avertismente venite de la vârful alianței și din partea serviciilor de informații europene, Rusia se află pe o traiectorie de coliziune directă cu Occidentul, având intenţia de a lansa un atac militar asupra unui stat membru în mai puțin de cinci ani. Iar prima lovitură, menită să testeze dacă Articolul 5 al NATO mai are vreo valoare, s-ar putea să nu vină sub forma unei invazii clasice, cu armate de tancuri, ci a unei operațiuni hibride, insidioase, în statele baltice.