Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA au lovit Yemenul. Au fost distruse șapte radare utilizate de gruparea Houthi pentru a viza navele din Marea Roșie
Forțele navale
Data publicării:
Armata americană a anunțat vineri seară că a distrus în Yemen șapte radare utilizate de rebelii houthi pentru a viza nave, într-un moment în care aceștia intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roșie, relatează Agerpres, care citează AFP.

Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a declarat într-un comunicat că a distrus "șapte radare" care permiteau rebelilor să identifice "nave și să pună în pericol navigația comercială".

CENTCOM a specificat că radarele au fost anihilate în ultimele 24 de ore în teritorii controlate de houthi în Yemen, iar în același interval au fost distruse două ambarcațiuni fără pilot și o dronă aparținând rebelilor.

Aceste atacuri americane survin în contextul unei creșteri a atacurilor efectuate de houthi, membri ai "Axei rezistenței", o alianță de mișcări armate susținute de Iran și ostile Israelului și Statelor Unite.

Pe de altă parte, echipajul navei MV Tutor, avariate miercuri în Marea Roșie în urma unui atac al rebelilor houthi, a fost "evacuat de militari", a anunțat vineri agenția britanică de securitate maritimă UKMTO.

Joi, houthii au declarat că au atacat trei nave în 24 de ore, ca răspuns la "crimele comise împotriva poporului nostru în Fâșia Gaza și în urma agresiunii americano-britanice împotriva țării noastre".

De la începutul lunii noiembrie, acești rebeli au lansat mai multe zeci de atacuri cu drone și rachete împotriva navelor din Marea Roșie și Golful Aden, perturbând astfel comerțul maritim global în această zonă strategică.

În replică la aceste atacuri houthi, Statele Unite au format în decembrie o forță multinațională pentru a proteja transportul maritim în Marea Roșie și au lansat, împreună cu Marea Britanie, atacuri asupra rebelilor în Yemen.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Coreea de Sud își integrează cele mai puternice nave de luptă într-o singură flotă. Măsura, luată ca urmare a amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord
Moment istoric pentru estul Mării Mediterane: Navele de luptă rusești au plecat din Siria
China își etalează iar puterea militară: Simularea unei blocade a Taiwanului urmărește să descurajeze o intervenție a SUA?
Noi atacuri cu drone în Ucraina, pe malul Dunării: Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situației aeriene
Turcia devine un jucător în clubul select al statelor care dețin portavioane. Baza portavioanelor va fi în Mediterană iar lucrările pentru infrastrucutră au început deja
Revoluția armei submarin: Pentru prima dată submarinele vor putea doborî din imersiune elicoptere sau avioane. Capacități anti-aeriene, integrate de nemți
Premieră militară pentru Ucraina (Video): Sistemul VAMPIRE a interceptat pentru prima dată o rachetă rusă de croazieră Kh-59, de pe o navă ușoară
Totul pentru „Patria Albastră”: Turcia investește masiv în puterea sa navală. Mediterana, principalul obiectiv pentru proiecția forței Turciei
Navele rusești atrag atenția statelor membre NATO: Marea Britanie a monitorizat o navă de cercetare oceanografică suspectată de spionaj
Prezența rusă în estul Mediteranei, în pericol: Acordul cu Rusia pentru închirierea portului Tartus, reziliat de noile autorități siriene
Rusia dă târcoale rețelelor de comunicații din Europa. Aviația militară a Portugaliei, alarmată de o navă rusă de cercetare (Foto)
Navele de război ale Flotei Ruse, țintuite în largul coastei Siriei de două săptămâni. Rușii nu au voie să intre în port
SUA au dat numele următoarelor două portavioane din clasa Ford: Clinton şi Bush. Construcția va începe în următorii ani
Turcii au modificat clasa Istanbul: Imaginile cu cea de-a doua fregată trădează un nou sistem de lansare (Video). Rachete mai puternice?
O navă din „flota din umbră” a Rusiei a rămas în offside și în întuneric, la propriu. Nava a eșuat lângă coasta Germaniei
De teama Chinei se investește masiv în flote navale amfibii. Mai multe țări pariază pe nave de debarcare într-un posibil război împotriva Chinei
S-a terminat cu cablurile tăiate de ruși. 10 nave de luptă aliate vor „patrula” în Marea Baltică, unde „flota din umbră” a Rusiei a fost foarte activă
Singurul submarin diesel-electric al Rusiei din Marea Mediterană a părăsit regiunea. "Novorossiysk" ar putea avea probleme tehnice
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Pentru prima dată, ucrainenii au doborât un elicopter rusesc cu o rachetă trasă de o dronă navală
Sabotajele din Baltica, avanpremieră pentru proiectele României din Marea Neagră? NATO intensifică patrulele, iar UE promite ”măsuri mai puternice”
Marina rusă a primit în dotare încă un submarin nuclear multifuncțional. Submarinul “Arkhanghelsk” din clasa Yasen-M a fost livrat Flotei de Nord
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Marina rusă încă ţine o parte din navele sale în apropierea coastelor Siriei: Fregata rusă Amiral Gorshkov a părăsit Marea Mediterană și se îndreaptă spre Severomorsk.
Ucraina nu mai primeşte avioane MiG-29 din Polonia: Acordul a fost suspendat din cauza unor condiții care nu au fost îndeplinite

Ştiri Recomandate

Dronele maritime ucrainene: Arma "cât o mașină de luptă" care a făcut ca Marea Neagră să devină un cimitir pentru flota rusă
Ucraina lansează strategia „hâde & strike” după ce a pierdut 1.000 de blindate în fața dronelor rusești: Vor fi trimise mai puţine tancuri pe linia frontului
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
SUA dezvăluie noi date despre „bijuteria” F-47: Un avion de luptă ce va atinge viteza de 2 Mach, dar o rază cu 70% mai mare decât F-22 Raptor
Nu iese fum fără foc: În telenovela avionului Rafale doborât în premieră de un J-10 de producție chineză, India recunoaște „pierderi”. Dar doar atât
Pachetul 17 de sancțiuni europene va lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
Criză profundă în Bosnia Herzegovina. Pierde Guvernul central controlul asupra armatei?
Comisarul european pentru apărare: Rusia va folosi pacea pentru a se pregăti de atacarea UE. Există o singură modalitate de a descuraja Rusia
Iată un motiv pentru care Putin nu vrea armistițiu: Rusia a adunat suficiente forțe pe front pentru o ofensivă majoră
SUA au găsit echipamente de comunicații ascunse în invertoare și în baterii din China, care pot fi controlate de la distanță
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Voluntariat made in Russia: Deși Putin susține că recrutările în Armată duduie, dezertările voluntarilor sunt la ordinea zilei
Marea Britanie nu vrea să fie surprinsă de submarinele Rusiei: Sute de drone subacvatice Lura și SG-1 Fathom vor împânzi apele britanice pentru a monitoriza tot ce mișcă rușii
Un avion de antrenament T-4 Kawasaki s-a prăbușit într-un lac în Japonia, imediat după decolare
Blufează Parisul? Franța spune că are trei condiții pentru a disloca avioane Mirage 2000 sau Rafale cu arme nucleare în alte țări
"America First" cu aliați: De ce este România esențială și devine coloana vertebrală a strategiei SUA la Marea Neagră
Cooperare strategică: UE valorifică experiența Ucrainei pentru a-și consolida industria de apărare
Zelenski: Acesta e războiul lui Putin iar el decide totul în Rusia. Trump va trebui să se convingă că Putin minte
Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
Forțele Armate Ucrainene prezintă versiunea modificată a vechiului sistem antiaerian S-200 (Video). Cu ajutorul său, ucrainenii au doborât un avion de avertizare timpurie Beriev A-50
Cât de vulnerabili sutem în faţa unei agresiuni militare ruseşti? Oficial NATO: Alianța trebuie să-și schimbe radical capacitățile de război electronic pentru a învinge Rusia
Programul european EDIRPA produce efecte pentru Cipru, România e încă în „stand by”: Cipru cumpără 40 de rachete Mistral, România vrea și ea sistemele
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
A refuzat România un proiect comun de producere de proiectile cu Ucraina? Proiectul era bazat pe idei și tehnologii ucrainene
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Epuizată de războiul civil, Siria încearcă modelul ucrainean și îl tentează pe Trump cu o afacere cu minerale, dar și cu proiectul unui zgârie-nori în centrul Damascului
Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Rusia are stocurile de tancuri, drone și rachete asigurate pe jumătate și o mare problemă. Ce este tantalul, minereul critic de care rușii au nevoie urgent
„Lupii Nopții” ruși amenință Europa: „Motocicliștii lui Putin” au plantat la granița cu Polonia puieți de alun, aluzie la„arma-minune” a Rusiei
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
pixel