Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA, bază militară în Brazilia? Sud-americanii sunt deschiși la negocieri după vizita lui Pompeo
News
Data publicării:
Noul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, s-a declarat deschis unor discuţii privind instalarea unei baze militare americane pe teritoriul ţării sale, ceea ce ar însemna o schimbare radicală de direcţie în politica externă a Braziliei după precedentele guvernări de stânga.
Armata SUA
Armata SUA

Bolsonaro, care a fost învestit în funcţie la începutul anului, a declarat că sprijinul acordat de Rusia 'dictaturii' preşedintelui Nicolas Maduro în Venezuela a amplificat semnificativ tensiunile în regiune şi constituie o evoluţie îngrijorătoare.

Întrebat în cursul unui interviu pentru postul SBT TV dacă aceasta înseamnă că va permite o prezenţă militară americană în Brazilia, Jair Bolsonaro şi-a exprimat disponibilitatea de a negocia această posibilitate.

'În funcţie de ceea ce s-ar putea întâmpla în lume, cine ştie dacă nu vom avea nevoie să discutăm această chestiune în viitor', a declarat Bolsonaro joi, în primul interviu după instalarea sa.

El a subliniat însă că Brazilia îşi propune să deţină 'supremaţia aici, în America de Sud'.

Bolsonaro s-a întâlnit miercuri, la Brasilia, cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, cei doi angajându-se să consolideze cooperarea în domeniile economic şi al securităţii, precum şi în lupta împotriva 'regimurilor autoritare' din Venezuela şi Cuba.

'Apropierea de Statele Unite este economică, dar poate fi şi militară', a adăugat preşedintele, susţinând că, în ultimii '20 sau 25 de ani', forţele armate braziliene 'au fost abandonate dintr-un motiv politic', întrucât 'sunt ultimul obstacol în calea socialismului'.

Pe de altă parte, el şi-a confirmat determinarea de a transfera la Ierusalim ambasada braziliană în Israel, amintind că s-a pus de acord asupra acestei relocări cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a asistat la învestirea sa.

'Aşa cum a spus prim-ministrul israelian, decizia este luată, mai rămâne de stabilit când va fi pusă în aplicare', a afirmat Bolsonaro în interviu, minimalizând riscul ca transferul ambasadei să provoace represalii comerciale din partea ţărilor arabe, mari importatori de carne din Brazilia.

'O mare parte a lumi arabe s-a aliniat sau este pe cale să se alinieze la poziţia Statelor Unite, iar oamenii dintr-o mare parte a lumii arabe s-au săturat de această chestiune a Palestinei', a afirmat Bolsonaro.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Apune epoca Orban? Opoziția Tisza conduce detașat în sondaje, o premieră în ultimii 15 ani
China trimite un număr record de avioane să survoleze zona din jurul Taiwanului
Rușii se laudă că au rupt un acord „mort”: Cooperarea militară cu Germania din 1996. Moscova acuză politica militaristă germană împotriva sa
Summit-ul NATO va fi ”scurt, concis și plăcut”. Totul, pentru a-l mulțumi pe Trump
„Rusia are un plan de agresiune pe termen lung împotriva Europei”. Care sunt soluțiile
Pentru ca acordul privind mineralele să-și producă efectele Trump trebuie să dea cu pumnul în masă în fața Rusiei. Volker: SUA nu fac suficient pentru interesele sale
Atacul Israelului asupra Iranului. Foto: Agerpres
EXCLUSIV
Președintele Poloniei, blocat în Singapore din cauza schimbului de lovituri de rachete între Iran și Israel
Cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu
Toate statele NATO au atins pragul de 2% pentru apărare
Trump își trimite omul să discute cu Lukașenko despre negocierile dintre Ucraina și Rusia
Transparență sau diversiune? Belarusul anunță exerciții militare recalibrate pentru a reduce tensiunile cu NATO, dar scenariul pare scris la Kremlin
Escaladare fără precedent: Un diplomat român de la Delegația UE a fost bătut în Rusia, la Vladivostok. Atacatorii ar putea fi ofițeri FSB
Capul plecat, sabia nu-l taie - varianta slovacă. Premierul Fico vrea neutralitate. Teza păcii fără arme, fluturată și în România
Grup de lucru, desființat după câteva săptămâni. SUA pun pe pauză o structură creată pentru creșterea presiunii asupra Rusiei
Rusia își modernizează bazele militare nucleare din apropierea frontierei NATO
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
SUA își retrag o parte din personalul diplomatic din țările din Orientul Mijlociu
România primește de la UE 1,3 miliarde euro. Reforma pensiilor speciale și a managementui întreprinderilor de stat, condiții obligatorii pentru deblocarea diferenței de 700 de milioane
Dezbatere online: România și testul timpului în contextul unei noi dinamici a relației UE–SUA
Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est. Invitatul surpriză este unul dintre aliații lui Putin, aflat pentru prima dată în Ucraina de la începutul războiului
”Ucraina este doar un pas spre Vest”. Rusia va testa NATO într-o țară baltică, avertizează șeful serviciilor secrete germane
Președintele Nicușor Dan merge astăzi în Republica Moldova
Simboluri care cad: Cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Kârgâzstan a fost îndepărtată
Regele Spaniei va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Țările NATO trimit forțe suplimentare în Nordul Îndepărtat pentru a descuraja Rusia
NATO: Teroarea Rusiei vine din cer. Alianța cere o creștere cu 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă
Renault intră în producția de drone. Francezii vor colabora cu o companie ucraineană
Proteste violente antimigrație în SUA. Într-un gest fără precedent în ultimele decenii Trump a desfășurat Garda Națională într-un stat al SUA
USIDHR vine în premieră în România, din SUA, și oferă cursuri de formare diplomatică pentru viitorii lideri internaționali

Ştiri Recomandate

Teheranul era pregătit să mineze Strâmtoarea Ormuz după primele atacuri ale Israelului
Parteneriat strategic: ROMARM și Northrop Grumman vor produce în România radarul avansat G/ATOR
România și-a găsit locul în ,,grupul select'' al proiectului MARTE: Cine ne reprezintă pe plan european pentru dezvoltarea unui nou tanc greu?
,,Punem pe primul loc interesele Americii'' - aşa justifică Pentagonul oprirea livrărilor de rachete Patriot către Ucraina
Statisticile lunii iunie arată că rușii au apăsat pedala de accelerație în Ucraina: Mai mult teritoriu capturat, mai multe mijloace de distrugere folosite
Adaptarea la provocările câmpului de luptă modern: Armata SUA alocă peste 100 de milioane de dolari pentru a face din Abrams un tanc greu de detectat
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Sisteme antiaeriene IRIS-T și producție comună de drone. Germania preia frâiele înarmării Ucrainei
Germania, la răscruce. Merz confirmă discuțiile cu Franța privind o „umbrelă nucleară europeană”, dar precizează că e vorba despre o perspectivă îndepărtată
Reconcilierea turco-kurdă, faza a doua: PKK depune armele
Un Su-34 în minus. Bombardierul rusesc s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Nijni Novgorod
Trump nu exclude posibilitate ca Musk să fie deportat și îl amenință direct pe miliardar: Am putea pune DOGE pe Elon
"S-a auzit un bâzâit; după 5 minute, explozii". Noile drone ucrainene au lovit la 1.300 de km. Ținta, fabrica Kupol de drone și sisteme antiaeriaene Tor și Osa
Armata ucraineană deține în continuare un cap de pod în Kursk, pe teritoriul Rusiei: Agresorul rus își folosește cele mai bune brigăzi în această direcție
Continuă tensiunile diplomatice dintre Moscova și Baku. Ultimul episod: Azerii reținuți în Rusia au murit torturați
Atlantic Council deschide un birou regional și în România pentru a promova cooperarea transatlantică în domenii strategice
Veriga slabă a NATO? România plătește milioane de euro către CFR Marfă pentru transport militar pe linii învechite
Norvegia trimite în Polonia avioanele sale F-35 | Au o singură misiune: să formeze un scut aerian deasupra celui mai important nod logistic din Europa
Forțele Armate ale Ucrainei au lansat un atac cu rachete asupra regiunii ocupate Donețk: Atacul ar fi servit drept ,,botez al focului'' pentru o nouă rachetă
România va avea noi sisteme antiaeriene. Israelienii de la Rafael, câștigătorii licitației pentru SHORAD-VSHORAD?
Rusia lasă impresia că are puterea să se refacă după atacul ucrainean ,,Pânza de Păianjen”: Complexul militar industrial, pus să producă bombardiere strategice
HIMARS devine hipersonic: Ce este proiectul Blackbeard Ground Launch (GL) la care U.S. Army lucrează deja?
Din conversațiile interceptate de SUA rezultă că oficialii iranieni par surprinși de intensitatea sub așteptări a atacurilor americane
Rușii susțin că “au eliberat” complet una din cele patru regiuni anexate de la Ucraina. RPL s-ar afla acum 100% sub control rusesc
Varșovia vrea să fie superputere regională în producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
Rușii au avansat cu 50.000 de soldați în regiunea Sumî. Cum se face că apărarea ucraineană nu a fost pregătită?
Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Spionaj, cipuri și un război tehnologic: Statele Unite acuză DeepSeek că a devenit un instrument AI în mâna armatei chineze
pixel