SUA rămân ferme pe poziție: Un grup de luptă condus de portavionul USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud
În ciuda faptului că administrația de la Casa Albă s-a schimbat, după ce Joe Biden a fost învestit în funcția de al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, poziția SUA rămâne una clară în Marea Chinei de Sud.
Astfel, notează Reuters, un grup de luptă condus de portavionul american USS Tehodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud. Agenția internațională de presă citează US Army.
Din grupul de luptă condus de portavionul USS Theodore Roosevelt mai fac parte crucișătorul cu rachete ghidate USS Bunker Hill (clasa Ticonderoga) și distrugătoarele cu rachete ghidate USS Russell şi USS John Finn (clasa Arleigh Burke)
Navele au intrat în Marea Chinei de Sud în cursul zilei de ieri, în aceeași zi în care Taiwanul a anunțat că mai multe bombardiere și avioane de vânătoare ale Chinei au intrat în zona de identificare a apărării aeriene, mai precizează sursa citată.
Comandamentul Indo-Pacific transmite că intrarea grupului de luptă american în Marea Chinei de Sud are ca obiectiv „asigurarea libertății de navigație și crearea parteneriatelor care intensifică securitatea maritimă”.
Desfășurarea de forțe a US Navy vine la doar câteva zile după ce Joe Biden a depus jurământul și a devenit președintele SUA, succedându-l pe Donald Trump.
Sursa citată amintește că Antony Blindek, secretarul de stat al SUA, în momentul audierilor din Senat, a declarat că în momentul de față China reprezintă „fără îndoială” cea mai mare provocare a Statelor Unite ale Americii.
Beijingul a denunțat de mai multe ori prezența americană în apele disputate.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News