Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Summit NATO, Bruxelles 2018. Radu Tudor, analiză: Două obiective majore pentru România
Strategica
Data publicării:
Jurnalistul Radu Tudor a vorbit în exclusivitate pentru DEFENSE ROMÂNIA despre Summit-ul NATO ce va avea loc săptămâna viitoare, la Bruxelles, pe 11 și 12 iulie.
EXCLUSIV

Jurnalistul Radu Tudor a analizat desfășurarea Summit-ului, mai ales după tensiunile dintre președintele SUA și aliați de la Summit-ul G7. Radu Tudor se așteaptă la un Summit ”dificil” și discuții ”destul de tensionate” între liderii NATO, dar și-a manifestat speranța că unitatea va fi menținută în sânul Alianței Nord Atlantice. 

„Cred că va fi un Summit foarte dificil din perspectiva relației tensionate între aliații și partenerii europeni, dar și între europeni și Statele Unite, pe fondul atitudinii președintelui Donald Trump care denunță orice aranjament multilateral și care pare că dorește să reașeze lumea după alte principii decât cele setate după al Doilea Război Mondial. Dacă îl auzim pe președintele Trump punând la îndoială Alianța Nord Atlantică, acordul NAFTA, Organizația Mondială pentru Comerț, acordurile istorice cu Uniunea Europeană și multe alte lucruri, în mod evident ne dăm seama că la reuniunea șefilor de stat de la Bruxelles din 11 iulie va fi o discuție destul de tensionată”, afirmă Radu Tudor pentru Defense România.

(w670)

Nivelul de îngrijorare, la un maxim istoric?

Jurnalistul și-a arătat speranța că „delegațiile celor 29 de state membre NATO vor găsi un element comun de dialog și de decizie pentru a fi menținută unitatea Alianței Nord Atlantice”, dar a subliniat nivelul de îngrijorare, ridicat la un maxim istoric, în privința solidarității și a viitorului pentru cea mai importantă alianță politico-militară cunoscută vreodată.

„Nu țin minte să fi existat vreodată o îngrijorare atât de mare în privința solidarității aliate și în privința faptului că tocmai Statele Unite, cel mai important contributor al NATO să fie cel care să pună la îndoială relația dintre aliați și viitorul acestei structuri politico-militare, cea mai importantă alianță politico-militară din istorie care anul viitor împlinește 70 de ani”.

Agenda NATO și influența întrevederii dintre Trump și Putin

În ceea ce privește influențarea agendei NATO de întrevederea pe care Donald Trump o va avea la Helsinki, Finalnda, cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, Radu Tudor este ferm:

„Dacă se va întâmpla după decizia finală a Summit-ului de la Bruxelles și dacă acolo se va menține unitatea aliată, discuțiile (nr. dintre Donald Trump și Vladimir Putin) nu ar putea să influențeze modul în care NATO își manifestă acțiunile și solidaritatea”.

Totuși, jurnalistul a analizat contextul politic internațional și și-a arătat îngrijorarea după ultimele decizii ale liderului de la Casa Albă. Rămâne însă importanța unui acord stabil asupra solidarității la cel mai înalt nivel al NATO, iar acest lucru ar stopa orice influențare a Alianței de către Kremlin.

„Vedem o atitudine relativ ciudată a președintelui Trump și dorința sa de a se întâlni cu niște persoane care nu cred în democrație precum Kim Jong-Un sau Vladimir Putin, dar dacă asta nu va împiedica un acord stabil între aliați la Summit nu cred că vor fi motive serioase să fie pusă în pericol solidaritatea noastră”, e de părere Radu Tudor.

România și obiectivele țării noastre la Summitul NATO de la Bruxelles

În ceea ce privește România, țara noastră „are un profil de stat membru NATO extrem de puternic și de apreciat, atât de americani cât și de alți aliați”. Iar România în opinia lui Radu Tudor trebuie să își atingă două obiective esențiale în urma Summit-ului NATO de la Bruxelles.

Primul este reprezentat de întărirea flancului Estic în zona Mării Negre. „Această chestiune trebuie pusă pe tapet și trebuie aprobată de aliați la cererea României”, arată jurnalistul care precizează că următorul obiectiv ar trebui să fie „obținerea unei decizii privind amplasarea unui comandament al Alianței Nord Atlantice pe teritoriul României, lucru care va spori semnificația strategică a țării noastre”.

(w670)


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
ANALIZĂ: De la minele din Congo la cripto. Sistemul financiar ilicit din China care susține economiile de război din Africa
România, un „aliat puternic” ignorat! Lideri republicani de top denunță retragerea brigăzii SUA din ţara noastră: „Un semnal greșit transmis Rusiei”
Războiul declarațiilor pe axa Bruxelles-Moscova. Ministrul belgian al Apărării: „Dacă Putin atacă NATO, ștergem Moscova de pe hartă”
Test la frontiera NATO. Trupele americane din Estonia au doborât o dronă misterioasă lângă o bază strategică, la un pas de Rusia
Câți soldați aliați rămân în România după retragerea unei părți a americanilor. Moșteanu: Așteptarea de a avea armate întregi străine pentru a ne apăra e nerealistă
MApN confirmă oficial! SUA retrag o parte din trupele staționate în România. Ministrul Moșteanu va ieși într-o conferință de presă
Prelucrarea țițeiului la câmpul petrolier Yuzhno-Surgutskoye al companiei Rosneft. Sursa foto: TASS.
EXCLUSIV
Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet
Axă anti-Kiev în Uniunea Europeană. Ungaria vrea să blocheze ajutorul pentru Ucraina alături de Slovacia și Cehia
Avertismentul Finlandei: „China privește”. Înfrângerea Rusiei în Ucraina, vitală pentru a descuraja Beijingul
,,Războiul Rece al AI'' se joacă acum pe piața neagră: China continuă să folosească cipuri Nvidia H100 pentru dezvoltarea unor drone militare autonome
Războiul definit de software: Viitoarele conflicte militare se vor purta între roiuri de drone "pilotate de algoritmi"
Burevestnik: De ce „arma invincibilă” a Rusiei este, de fapt, un bluff radioactiv și un pericol global
Backup dacă SUA se retrag: O nouă „uniune nucleară” în Europa, pentru descurajarea Rusiei? Marea Britanie și Germania trebuie să aibă o strategie nucleară comună
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Mesaj pentru Trump: Bombardiere chineze H-6K au survolat împrejurimile Taiwanului, chiar înainte de întrevederea președintelui SUA cu Xi
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia

Ştiri Recomandate

Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei: De ce noul „serviciu de informații” al Bruxelles-ului creează mai multe probleme interne decât rezolvă
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Vecinii înnoiesc flota, noi ne scufundăm în birocrație. Cum reușește Bulgaria să testeze fregate noi, construite acasă, în timp ce România încă face calcule
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Turcia prezintă primul obuzier autopropulsat produs în țară. T-155 TTA vrea să concureze Caesar și RCH 155
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
pixel