Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
T-14 Armata, un tanc construit din promisiuni, dar care tot întârzie să ajungă la militarii ruşi
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Cel mai nou tanc principal de luptă al Rusiei, mult aşteptatul Armata T-14 va intra în producția de serie mai târziu decât au promis oficialii ruşi, au declarat mai multe surse, sub protecţia anonimatului, pentru publicaţia Defence Blog.
Sursă foto: RIA Novosti
Sursă foto: RIA Novosti

Mai multe surse din industria rusă de apărare au spus că livrarea noilor tancuri Armata, în configurație de serie, ar putea fi amânată până în 2024. Aceasta posibilă întârziere nu ar fi prima şi ar completa un lung şir de amânări. Din câte se pare această nouă amânare vine ca urmare a unor probleme de natură tehnologică.

După cum precizează publicaţia Defence-Blog, citând propriile sale surse, în timpul testelor, tancul T-14 Armata a avut o serie de deficiențe la sistemul de control al focului. Rezolvarea acestor probleme tehnice ar necesita timp pentru reglarea minuţioasă a componentelor electronice care funcţionează defectuos, dar şi efectuare de noi teste.

Vara trecută, ministrul rus al Industriei și Comerțului, Denis Manturov, a declarat că producția de serie a tancului T-14 Armata va începe în 2022. 

 

T-14 Armata, un tanc construit pe promisiuni. Militarii ruşi încă îl aşteaptă

 

Din câte se pare, în ultimii trei ani, la fiecare sfârşit de an, oficialii ruşi din industria de apărare se bat în promisiuni în privinţa livrării tancurilor T-14 Armata.
 
Amintim că, sfârşitul anului 2020 a venit pentru militarii ruşi cu încă o promisiune, alta dintr-un şir lung de promisiuni, despre termenul de livrare al tancurilor T-14 Armata.

Șeful companiei de stat ruse Rostec, Serghei Chemezov, a decis să le mai facă militarilor ruşi o ultimă promisiune pe anul 2020, declarând atunci că un prim lot de tancuri T-14 Armata va fi livrat în anul 2021.

Chemezov a uitat atunci, însă, să le spună militarilor ruşi şi când în 2021 vor primi tancurile promise din 2015 şi până azi. Anul 2021 a aproape a trecut, iar tancurile mult promise nu au mai ajuns la militarii ruşi.

Șeful Rostec, Serghei Chemezov, nu doar a precizat în 2020 că livrările de tancuri T-14 Armata către Forţele Armate Ruse vor începe în 2021, ci şi ca tancul Armata este ,,cu siguranță cel mai bun tanc din lume’’. 

Cum poate T-14 Armata să fie cel mai bun tanc din lume fără ca măcar să fi fost testat în luptă, nu vom putea ştii prea curând și cu siguranţă nu de la un oficial rus.

 

Tancuri T-14 şi un lung şir de promisiuni

 
La începutul anului 2020, Alexander Potapov, directorul executiv al companiei Uralvagonzavod, a declarat într-un interviu acordat presei din Rusia că livrările tancurilor T-14 Armata vor începe în cursul anului. De precizat că astfel de anunțuri şi promisiuni au tot fost în ultimii ani, primele livrări fiind programate în 2018.

DefenseRomania a scris încă de la începutul anului 2020 că Forţele Armate ale Rusiei nu au primit primul lot de 12 tancuri principale de luptă T-14 Armata. Mai mult, primele nouă tancuri ar fi trebuit să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018.

Primele nouă tancuri T-14 Armata trebuiau să fie livrate armatei Federaţiei Ruse până sfârşitul anului 2018. În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat, obiectivul urmând a fi îndeplinit în anul 2019. 

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a semnat, în anul 2018, un contract cu uzina Uralvagonzavod pentru livrarea a 132 tancuri T-14 și a vehiculelor de luptă T-15 pentru infanterie. La semnarea contractului Şoigu a declarat că toate cele 132 tancuri şi vehicule construite pe platforma Armată vor fi livrate până în 2021. Suntem în anul 2021 şi militarii ruşi nici măcar nu au primit primul lot, dar minte toată comanda.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești

Ştiri Recomandate

Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
pixel