Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Toți pașii au fost parcurși: Iohannis a promulgat legea, iar un sistem Patriot românesc ajunge în Ucraina
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi. Legea privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)", a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor în 3 septembrie.
Sistemul Patriot, foto: regimentul 74
Sistemul Patriot, foto: regimentul 74

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american.

De asemenea, potrivit legii, "se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)", prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance - (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales - (FMS) pentru achiziţionarea a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special".

Totodată, Ministerul Apărării Naţionale este abilitat să asigure sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol. 

Amintim că, marți, 3 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Guvernului privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi. S-au înregistrat 245 de voturi ''pentru'', 29 contra şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american. 

Votul de marți, 3 septembrie, de la Camera Deputaților vine după ce, luni seara, și Senatul a aprobat legea. Următorul pas pentru intrarea în vigoare a legii este ca președintele Klaus Iohannis să o promulge. După promulgare, Guvernul va emite o hotărâre pentru ca actul de donaţie să devină aplicabil.

România a semnat un acord de 4 miliarde de dolari - cel mai mare contract de achiziție de până acum.- pentru cumpărarea a patru sisteme Patriot. Primul sistem a fost livrat în 2020. România a primit până acum patru sisteme, dintre care două operaționalizate, iar două sunt în curs de operaționalizare.

De asemenea țara noastră va achiziționa încă trei sisteme Patriot, dar detaliile legate de furnizarea acestor baterii încă rămân a fi stabilite împreună cu partenerul american.

Ucraina va primi cinci dintre cele mai recente baterii de apărare aeriană în urma rezultatelor celui de-al 75-lea summit NATO de la Washington. Patru baterii Patriot și o baterie Samp/T vor fi furnizate de Statele Unite, România, Germania, Țările de Jos, respectiv de Italia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pacea, o promisiune aruncată de la mii de kilometri. Poate un summit „direct” cu Zelenski la Washington să salveze Ucraina?
Ministrul ceh, o voce hotărâtă în corul criticilor: „Problema este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi liber”
Putin și Trump / Foto: Casa Albă, X
EXCLUSIV
De la covorul roșu la zero acorduri: De ce a eșuat summitul de pace din Alaska și ce înseamnă asta pentru Ucraina
Summit Alaska: Miza economică a lui Vladimir Putin și eforturile de a deturna discuțiile despre războiul din Ucraina
Statele Unite includ pe lista neagră burse rusești de criptomonede. Ele finanțează atacuri cibernetice și contribuie la eludarea sancțiunilor
De ce reabilitează NATO vechile căi ferate ale Europei? O Rusie agresivă nu este doar un simplu avertisment, ci o amenințare iminentă
EXCLUSIV
Summitul din Alaska: De ce planul de pace al Rusiei înseamnă, de fapt, capitularea Ucrainei
Marea Neagră, un „câmp de luptă” în expansiune: România, prin vocea ministrului român al Apărării, cere patrule pentru protecția rutelor comerciale
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Efectul de bumerang al tarifelor americane riscă să lovească în industria de apărare: Renunţă sau nu Elveţia la achiziţia de avioane F-35?
Serviciile norvegiene de informaţii consideră Rusia cea mai mare amenințare pentru Norvegia: Putin crede că țara să se află într-un conflict permanent cu Occidentul
Ce vrea Ucraina de la întâlnire Trump-Putin care îi poate distruge suveranitatea: O pace durabilă, susținută de garanții de securitate, este unul dintre obiectivele sale
O pace „à la Trump”: Statele Unite vor garanta securitatea Ucrainei, dar fără implicarea NATO. Ce facem cu „liniile roșii” ucrainene?
Manevrele ruso-belaruse “Vest-2025” vor include simularea de atacuri cu arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune “Oreshnik”
Tehnică militară rusă distrusă în timpul invaziei din Ucraina. Sursă foto: DefenceView
EXCLUSIV
De ce nu mai sunt „cruci” în cimitirul de tancuri din Ucraina. Rusia a pierdut în iunie 22 de tancuri, dar problema rămâne. Hossu: Calitativ, Polonia va fi mai puternică
Summit-ul Trump-Putin: Alaska, un front geopolitic reînviat la granița fragilă dintre Est și Vest
„Să nu repetăm un Munchen 1938”. Avertismentul istoric care zguduie Europa înaintea întâlnirii Trump-Putin: Granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță
Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rusia pregătește un test iminent pentru racheta cu propulsie nucleară ''Burevestnik'' în Arctica
Cabinetul de securitate israelian aprobă preluarea totală a controlului militar asupra Gazei
EXCLUSIV
Războiul cognitiv pe care riscăm să-l pierdem în fața Rusiei. Sau cum vrea Rusia să-și atingă obiectivele militare fără să tragă un glonț în direcția Vestului
„Victoria nu poate fi obținută în defensivă”: Generalul Oleksandr Sîrskîi a confirmat că Ucraina pregătește noi operațiuni în timp ce diplomația se intensifică

Ştiri Recomandate

Merz provoacă frisoane la Kremlin, care și-a pus în mișcare mașinăria de propagandă: „Inuiții în vârstă își exprimă dezgustul"
Resturi de dronă cu inscripții chirilice, găsite în Polonia
De ce Aviația Strategică a Rusiei dă rateuri: Mai multe bombardiere Tu-160 au avut mari probleme tehnice în timpul unui atac asupra Ucrainei
Orban spune că Ucraina va fi împărțită în trei și anunță „haos în Ungaria” dacă opoziția va reuși să-l învingă în 2026
Generalul Sîrskîi, șeful Armatei Ucrainei: Rusia are o superioritate de 3 la 1 în oameni și arme pe front. În zonele ofensivei se ajunge și la 6 la 1. Ucraina însă rezistă
Un ofițer de intelligence prezintă indicii că Rusia pregătește un război major. Dacă va fi luată decizia nebună de a „intra” în Europa, rușii nu o vor face prin România
Misterul unor MiG-29 ale unui aliat al Rusiei, văzute azi luptând sub comanda Ucrainei. Cum au pus mâna ucrainenii pe cel puțin 3 avioane MiG-29
Trump spune că e pregătit să treacă la o nouă etapă de sancțiuni împotriva Rusiei, după bombardamentele intense împotriva Kievului
Lovitură strategică la inima industriei petroliere rusești (FOTO/VIDEO): Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au scos din funcțiune rafinăria petrolieră Ilsk
În noaptea celui mai mare atac efectuat de Rusia asupra Ucrainei, cel puțin o dronă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Noua politică externă a SUA, un viraj brusc care influenţează relaţia cu Europa: Elbridge Colby, arhitectul noii strategii care abandonează „îngrădirea” Chinei
Prețul cinic al războiului din Ucraina: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare, ignorând nemulțumirea internă
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Atacurile nocturne ale rușilor au provocat cel puțin doi morți și 17 răniți în capitala Ucrainei
Statele Unite, avertizate de un fost comandant al NORAD: „Trebuie să putem primi un pumn în nas și să ne ridicăm”
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
Mândria turcă pe șenile: Producția în serie a tancului Altay a început, un vis de „100 de ani” devenit realitate
Planul Poloniei de a deveni o forță regională: Achiziții de bombe GBU-39B pentru avioanele F-35 și F-16, dar și investiții record în industria de apărare
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
Blindat Cobra II ce va fi livrat Armatei României, produs de Otokar. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Mișcări de „trupe” în industria de apărare. Automecanica SA Mediaș, unde vor fi produse blindatele Cobra II ale României, nu renunță la achiziția Popeci Utilaj Greu
Ca urmare a presiunilor recente ale armatei ucrainene asupra apărării antiaeriene a Rusiei, dronele Bayraktar TB2 au revenit pe frontul din Ucraina
Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
pixel