Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tratatul INF. Reacția lui Putin la posibila retragere a SUA
News
Data publicării:
Vladimir Putin susține că retragerea Statelor Unite din Tratatul INF ar putea distruge întregul sistem de control al armelor.

Retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) ar putea afecta întregul sistem de control şi neproliferare a armelor de distrugere în masă, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin la o reuniune a Ministerului rus al Apărării, notând că desfăşurarea sistemului balistic american Aegis adaptat pentru uz terestru în România este chiar o încălcare a acestui tratat.

'Declaraţia Statelor Unite privind retragerea din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare provoacă îngrijorare serioasă. Acest pas poate avea consecinţe foarte negative şi va slăbi considerabil securitatea regională şi globală', a notat Putin. 'În perspectivă, aceasta ar putea însemna de fapt degradarea şi chiar ruinarea întregii arhitecturi de control şi neproliferare a armelor de distrugere în masă', a spus liderul rus. Ca pretext, 'ei folosesc metoda obişnuită şi trivială de a acuza în mod neîntemeiat Rusia că şi-a încălcat angajamentele în temeiul tratatului, pe care ei le-au încălcat şi, în plus, le-au încălcat demult', a adăugat Putin.

În mod specific, desfăşurarea de către SUA a sistemului Aegis în România şi, în viitorul apropiat, în Polonia reprezintă o încălcare directă a Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare, deoarece aceste lansatoare pot fi folosite pentru lansarea de rachete de acest tip, a notat Putin, citat de TASS. 'Acum ei au apărut pe teritoriul respectiv, încălcând tratatul', a spus Putin. Printre altele, Vladimir Putin a declarat că nimic nu poate opri Rusia şi Statele Unite să poarte discuţii cu alte ţări despre posibilitatea de a adera la Tratatul INF de control al armelor, în pericol de desfiinţare.

Statele Unite au dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile să vină cu un răspuns clar la ceea ce Washingtonul spune că este o încălcare a Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare între Moscova şi Washington. Pactul menţine rachetele americane şi ruse cu rază medie de acţiune afară din Europa. Washingtonul a vorbit deja despre retragerea din tratat, cu excepţia cazului în care Rusia se întoarce la ceea ce el numeşte o 'aplicare integrală şi verificabilă'.

Moscova neagă că încalcă tratatul şi acuză în schimb Statele Unite că nu îl respectă. Ambele părţi au remarcat că alte ţări rămân libere să dezvolte arme interzise în virtutea tratatului şi Statele Unite şi-au exprimat în special îngrijorarea cu privire la China, în timp ce consilierul prezidenţial american pentru securitate naţională John Bolton a avertizat Moscova că rachete chineze pot lovi teritoriul Rusiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Paradoxul GNL: Patru state UE au plătit Rusiei cu 13 miliarde de euro mai mult pentru gaz decât au ajutat Ucraina, dezvăluie Greenpeace
Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Zaharova neagă orice implicare a Rusiei în alegerile din R. Moldova. Practic amenințarea rusă e doar în capul nostru, anunță Rusia în plin război de agresiune asupra Ucrainei
Cancelarul german spune că Europa se află acum într-o zonă gri: „Nu este în război... dar nu mai este în pace” cu Rusia
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Rusia minează Balcanii: Preocupat de frații ortodocși, Lavrov cere ”reevaluarea” Acordurilor de pace de la Dayton
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Moscova nu renunță ușor la R. Moldova: "Diurnă" de 150 de euro pentru participanții la proteste
NATO discută un nou plan de doborâre a avioanelor rusești. Flota fantomă, folosită ca ”portavion” pentru dronele care hărțuiesc Europa
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat

Ştiri Recomandate

Întoarcerea lui Hegseth: Statele Unite și-au regăsit busola la NATO? Amenințarea cu „costuri” pentru Rusia semnalează o schimbare de abordare
„Ares” și lupta sa cu dronele iraniene: Legendarul A-10 Warthog, reinventat ca vânător de drone, revine în centrul atenţiei (FOTO)
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Țară mică, dar implicată: De la începutul războiului, Republica Cehă a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 700 de milioane de euro
Submarin rusesc de clasă Kilo, urmărit de forțele suedeze în Marea Baltică: Tensiunile, la cote maxime în Strâmtoarea Kattegat
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
În Europa se ridică „zidul F-35”, un scut de peste 700 de avioane. O nouă țară din vestul continentului intră în „clubul F-35” după prima livrare efectuată
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
Trump a declarat că e „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin. Președintele SUA urmează să se întâlnească cu Zelenski
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
Cum au ajuns americanii la concluzia că e o idee proastă ca „România să cumpere 216 tancuri Abrams”. Deși nu știe nimeni încă ce tancuri cumpărăm
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
”Discutăm măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”. Trump și și Zelenski se vor întâlni săptămâna aceasta
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
Se deblochează Tomahawk? Zelenski a anunțat că va avea o vizită în SUA unde se va vedea cu Trump în aceste zile
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
pixel