Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Trei bărbaţi condamnaţi în Danemarca după ce au cumpărat drone pentru Statul Islamic
28 noi 2019 / 17:36
Trei bărbaţi au fost condamnaţi joi în Danemarca sub acuzaţia de a fi cumpărat drone şi alte echipamente pentru gruparea extremistă Statul Islamic (SI), pentru a fi folosite în Irak şi Siria, informează DPA, transmite Agerpres.

Între 2013 şi 2017, cei trei au cumpărat aeromodele cu telecomandă, drone, camere termice şi alte componente atât online, cât şi în magazine din Danemarca, a declarat tribunalul municipal din Copenhaga. Potrivit instanţei, pedepsele urmează a fi pronunţate pe 6 decembrie.

Niciunul dintre cei trei inculpaţi nu a fost condamnat în conformitate cu cel mai strict paragraf din statutul terorismului, care ar fi putut conduce la închisoare pe viaţă. Ei riscă până la şase ani de închisoare pentru acordare de ajutor unei organizaţii teroriste, a relatat agenţia de presă Ritzau.

Inculpaţii - un profesor, un mecanic de biciclete şi un şofer de taxi - au respins acuzaţiile. Curtea nu le-a făcut publice numele. Inculpatul, care a lucrat ca şofer de taxi, a efectuat mai multe deplasări în Turcia şi a luat cu el camere şi alte echipamente, potrivit acuzării.

Camerele termice au fost folosite pentru recunoaştere înaintea unui atac comis în august 2014 asupra unei baze militare siriene din nordul Siriei, soldat cu mai mulţi morţi, potrivit procurorilor.

Probarea infracţiunii a inclus un stick USB unde au fost listate achiziţiile, precum şi informaţii despre aeromodele şi modul de fabricare a explozibililor.

Poliţia daneză şi serviciul de securitate al poliţiei PET au condus mai multe raiduri în zona Copenhaga şi au efectuat prima arestare în septembrie 2017. Procesul s-a deschis în septembrie.

Vezi și: Danemarca. Arestați pentru că au cumpărat drone pentru Statul Islamic

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

EXCLUSIV
Noul desen al prezenței US Army în Europa: În România ar putea ajunge brigada Stryker iar Polonia va plăti ea costurile prezenței SUA
Zeci de răniţi în urma unei explozii puternice în portul Beirut - Video
Pentagonul anunță că a testat cu succes o rachetă intercontinentală
Belarus îşi mobilizează o parte din rezerviști de teama unei intervenții a Rusiei
China avertizează SUA să nu deschidă ''cutia Pandorei'' în disputa TikTok
Reuniune de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare din Liban după exploziile de la Beirut
Mercenari ruşi arestaţi în Belarus: Lukaşenko denunţă o tentativă de a 'organiza un masacru' la Minsk
Sistemul de apărare împotriva rachetelor, Iron Dome va fi construit și instalat și în Statele Unite
Israelul avertizează Hezbollah
Raport al serviciilor de informații: Amenințările la adresa securității Ucrainei. Pe termen lung, Rusia poate declanșa o ofensivă de amploare
EXCLUSIV
Ocuparea Budapestei de către Armata Română. Campania militară și opinca de pe Parlament
Putin nu mai are răbdare și cere ca livrarea dronelor stealth S-70 Ohotnik, considerate o copie a dronelor americane RQ-170, să fie accelerată
O nouă navă de transport rapid de trupe, USNS Newport va intra în dotarea US Navy
Cum alimentează rușii conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan: 'Avioanele F-16 ale Turciei s-au îndreptat spre Erevan'
Într-un gest rar, Israelul confirmă atacuri aeriene asupra forțelor armate ale Siriei ca represalii după incidentul de la frontieră
China trebuie să aleagă între J-20 și J-31. Chinezii admit că s-au inspirat de la americani
Dosar nuclear: Coreea de Nord a dezvoltat cel mai probabil dispozitive nucleare pentru rachetele sale balistice
În loc de tancuri T-14 Armata, Forţele Armate Ruse primesc promisiuni
SUA își sporesc prezența în Polonia. Pentagonul va disloca prin rotație încă 1000 de soldați
Exercițiu militar fără precedent al SUA, în Marea Neagră
Prelungirea embargoului asupra Iranului este o insultă, spun oficialii iranieni
Serbia ar fi comandat un sistem de apărare antiaeriană din China
Franţa nu va ratifica "în forma actuală" acordul de extrădare cu Hong Kong-ul
Sute de marinari și scafandri militari români se instruiesc împreună cu partenerii străini
Rusia a modernizat un bombardier strategic Tu-95
Nord Stream 2. Polonia a amendat grupul rus Gazprom cu 57 milioane de dolari
John Bolton spune că Trump ar putea retrage SUA din NATO dacă va câștiga un nou mandat
Turcia reacționează după ce o firmă americană a semnat un acord cu Forțele Democrate siriene, conduse de PKK, pentru petrolul din NE Siriei
Landul german Renania-Palatinat va susţine o municipalitate afectată de retragerea trupelor americane
Alertă teroristă la Kiev. Un bărbat a luat ostatic un funcționar bancar -Update
Când va primi Flota rusă din Marea Neagră primele rachete hipersonice Zircon?
Germania închide ochii la acţiunile militare ale Turciei. Berlinul a aprobat livrări de armament către Ankara
Armata israeliană a deschis focul asupra a patru persoane care îi ameninţau frontiera cu Siria (Video)
Un grup iranian revendică 28 de atacuri cibernetice asupra Israelului
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro