Trei soldați turci, uciși în Siria. Regimul Assad susține că turcii ar fi fost loviți de raidul Israelului
Presa siriană a informat duminică despre uciderea a trei soldaţi şi rănirea altor trei într-un atac aerian, dând vina pe forţele israeliene, transmite Agerpres, care citează DPA.
Ţinte din apropierea capitalei Damasc au fost lovite de rachete israeliene, a informat agenţia de ştiri siriană Sana.
În acelaşi timp, regiunea Tartus a fost atacată din Marea Mediterană.
În regiunea Tartus se află și o bază navală rusă.
Armata israeliană nu a comentat aceste informaţii.
Forţele aeriene israeliene bombardează în mod regulat ţinte în Siria, ţară în care unele zone continuă să fie pradă războiului civil.
Scopul strategic al Israelului este acela de a împiedica inamicul său Iran şi miliţiile aliate ale regimului de la Teheran să îşi extindă influenţa militară în Siria. Alături de Rusia, Iranul este cel mai important aliat al guvernului sirian în războiul civil.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News