Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Troc geopolitic. Arme şi echipamente militare pentru un port strategic la Marea Roșie
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia și Sudanul au semnat un acord pentru înființarea unui centru logistic militar pentru Marina Militară Rusă în orașul Port Sudan de la Marea Roșie. În schimbul permisiunii Sudanului de a înființa baza, Rusia va furniza statului african arme și echipamente militare.
EXCLUSIV

Potrivit unui document oficial publicat marți, acordul a fost semnat pe 1 decembrie. Centrul logistic pentru submarinele nucleare ar urma să fie utilizat și pentru staționarea navelor rusești, pentru a permite transportul de arme în și în afara națiunii africane.

Se așteaptă ca baza navală să fie construită pe coasta sudaneză la mică distanță de Portul Sudan, principalul port comercial al țării. Potrivit publicației The Africa Report, acordul permite Rusiei să staţioneze simultan până la patru nave ale Marinei Ruse, inclusiv cele cu propulsie nucleară și o garnizoană formată de până la 300 de militari și personal civil, fără a include personalul care asigură securitatea bazei.Tot personalul rus, al cărui număr poate fi mărit, se va bucura de imunitate diplomatică.

Acordul a fost încheiat pentru o perioadă de 25 de ani și poate fi prelungit automat cu 10 ani dacă niciuna dintre părți nu se opune acestuia.

Rusiei i se va acorda dreptul de a importa arme și echipamente militare necesare pentru operarea bazei sale, prin aeroporturile și porturile sudaneze, fără taxe și fără ca autoritățile locale să poată controla încărcătura. În schimb, Sudanul va primi din partea Rusiei asistență gratuită în operațiunile de căutare, salvare și sprijin.

Rusia încearcă de câțiva ani să stabilească un punct militar strategic pe coastele Cornului Africii. După ce Djibouti a respins o cerere a Rusiei, Kremlinul a apelat la Sudan pentru a-și reafirma prezența în regiune (pierdută de la închiderea în 1977 a bazei sovietice din Somalia).

Situat peste Golful Aden, Sudanul se bucură de o poziție strategică în inima unei importante răscruci de rute maritime, unde tranzitează aproape 10% din mărfurile lumii.

 

În viziunea Rusiei, armele încă mai aduc pacea


Documentul afirmă că baza navală rusă ar trebui „să contribuie la consolidarea păcii și stabilității în regiune” și nu este îndreptată împotriva niciunei terțe părți. În schimbul permisiunii Sudanului de a înființa baza, Rusia va furniza statului african arme și echipamente militare.

Noul acord face parte din eforturile Moscovei de a restabili o prezență navală regulată în diferite părți ale globului. Amprenta militară rusă pe plan extern s-a diminuat considerabil după prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, deoarece Rusia, urmaşa acesteia, a întâmpinat mari probleme de natură economică, ceea ce a dus la în timp la o finanţare redusă pentru zona militară. 

În mai 2019, cele două țări au semnat un acord de cooperare militară pe o durată de șapte ani care a permis accesul marinei ruse la porturile sudaneze. Se spune că Forțele Armate ale Sudanului sunt echipate în proporție de 60% cu echipament militar furnizat fie de Uniunea Sovietică, fie de Rusia.

Pe fondul tensiunilor din ultimii ani cu Occidentul, Rusia lui Vladimir Putin a acordat o importantă tot mai mare finanţării proiectelor militare – chiar dacă situaţia economică a ţării este şubreda – în special a celor proiecte care stimulează o mai mare prezenţă militară a Armatei ruse, mult dincolo de graniţele statului.


Baza navală din Suda, pe modelul celei din portul sirian Tartus


Marina rusă a stabilit deja o prezență majoră în Marea Mediterană, grație unei baze navale din portul sirian Tartus, în prezent singură astfel de facilități pe care Rusia o are în afara fostei Uniuni Sovietice.

Rusia conduce o campanie militară în Siria din septembrie 2015, permițând guvernului președintelui Bashar Assad să revendice controlul asupra majorității țării în urma unui război civil devastator.

În 2017, Moscova a încheiat un acord cu Assad pentru prelungirea cu 49 de ani a contractului de închiriere a bazei militare din Tartus. După semnarea acordului care permitea Rusiei să staţioneze până la 11 nave de război, s-a trecut la modernizarea și extinderea facilităților acestei baze.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Flota rusă „în exil” a Mării Neagre: Din cauza coșmarului ucrainean trei nave noi de luptă au fost redirecționate și inaugurate în Marea Baltică și Caspică
S-au „ascuns” dronele ruse în apele României înainte de a scufunda nava ucraineană Simferopol? De ce e imposibil ca rușii să nu fi intrat în apele teritoriale române

Ştiri Recomandate

Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
pixel