Președintele american insistă pe ideea că Statele Unite ar fi refuzat nejustificat să vândă sisteme Patriot Turciei în timpul administrației Obama. “Au tot spus: nu, nu, nu!”
Reacția lui Trump nu este deloc neașteptată. Președintele Statelor Unite vrea să rămână în relații excelente cu Erdogan și încearcă să îi cânte acestuia în strună măcar până în momentul alegerii.
Asta pentru că scoaterea Turciei din programul JSF și anularea comenzii de 100 de avioane F-35 ar reprezenta o lovitură importantă pentru discursul său despre forța economică americană, a două după scandalul Boening 737 MAX.
Pe de alta parte, în afară de declarații Trump nu are ce face concret în sprijinul lui Erdogan. Până și el a admis că F-35 și S-400 sunt incompatibile, iar o forțare a livrării avioanelor ar fi sinucigașă din punct de vedere politic pentru el.
Este posibil ca prin acest pas făcut spre Tayyip să încerce o spectaculoasă anulare a contractului pentru S-400 și vânzarea de sisteme Patriot. Este un scenariu improbabil totuși, în momentul în care turcii au negociat pentru armele americane ei solicitând producție integrată în industria națională și acces la codul sursă pentru modernizări ulterioare.
Cel mai probabil, Trump își pregătește terenul pentru nesacționarea Turciei pentru achiziționarea sistemelor S-400.
Vezi și: Erdogan: În maximum 10 zile sistemele rusești S-400 ajung în Turcia