Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Trump retrage autorizaţia la informaţii secrete a fostului director CIA John Brennan
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
Casa Albă a revocat miercuri decizia privind accesul la informaţii clasificate pentru fostului director al CIA John Brennan după ce a devenit un critic aspru al președintelui Donald Trump, potrivit POLITICO.
fostul director al CIA, John Brennan
fostul director al CIA, John Brennan

Donald Trump l-a acuzat pe fostului director CIA John Brennan că şi-a folosit accesul la informaţii clasificate cu scopul de a "semăna discordie şi haos" cu privire la administraţia sa, relatează Reuters.

”Din punct de vedere istoric, foștii șefi ai agențiilor de informații și de aplicare a legii au fost autorizați să păstreze accesul la informații clasificate după terminarea serviciul guvernamental, astfel încât să se poată consulta cu succesorii lor cu privire la aspectele despre care pot avea cunoștințe speciale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-o conferinţă de presă.

”Nici una dintre aceste justificări nu sprijină accesul continuu al domnului Brennan la informațiile clasificate”, a mai spus aceasta.

Casa Albă a anunțat luna trecută că încearcă să revoce autorizația de securitate a lui Brennan

Preşedintele Donald Trump a dorit încă de luna trecută o modalitate de a le retrage foştilor responsabili ai agenţiilor americane de informaţii accesul de securitate sporit, care le dă posibilitatea de a avea acces la informaţii sensibile chiar şi după ce nu mai sunt în post, informa Casa Albă.

"Preşedintele explorează mecanismele pentru a retrage accesul de securitate pentru că au politizat şi, în unele cazuri, au profitat financiar de funcţiile lor publice şi autorizaţiile lor de securitate", a declarat luna trecută Sarah Sanders, purtătoare de cuvânt a executivului american, în cadrul unui briefing de presă.



Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Sabotajul rusesc este în creștere, avertizează serviciile de informații europene. Până în 2030, vor fi capabili să atace teritoriul NATO
MI5 avertizează că serviciile rusești de informații folosesc intermediari pentru acțiuni de sabotaj organizate pe teritoriul statelor europene
Şeful spionajului militar ucrainean a numit factorii care creează cele mai mari probleme trupelor ucrainene: Ajutorul militar nord-coreean acordat Rusiei este cea mai mare îngrijorare
Mijloacele rusești de război electronic se află în vizorul serviciilor de informații militare occidentale. Franța folosește surse OSINT pentru dezlegarea misterelor acestora
Bundeswehr este vizat de serviciile secrete rusești. Ce ar vrea să știe Kremlinul

Ştiri Recomandate

De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
pixel