Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia acuză Statele Unite că a susţinut încercarea de lovitură de stat din 2016
News
Data publicării:
Ministrul de interne al Turciei, Suleyman Soylu, a acuzat joi Statele Unite că s-au aflat în spatele loviturii de stat eșuate din 2016, transmite Reuters. Departamentul de Stat de la Washington a respins imediat acuzaţia.

Soylu a declarat ziarului Hurriyet că "este foarte clar că Statele Unite sunt în spatele (evenimentelor din) 15 iulie. FETO a fost cea care le-a executat la ordinele lor", iar "Europa a fost entuziasmată". Ministrul a susţinut că şi-a exprimat încă de la început acest punct de vedere.

Ankara a acuzat de mult şi în repetate rânduri de tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, soldată cu peste 250 de morţi, o presupusă reţea condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, cunoscută în Turcia sub acronimul FETO. Gulen, un fost aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, trăieşte în exil în SUA, care au respins cererea Turciei de a-l extrăda. El a negat orice implicare în puci.

Departamentul de Stat al SUA a comunicat că "Statele Unite nu au fost implicate în niciun fel în tentativa de lovitură de stat din Turcia, din 2016, şi au condamnat-o imediat. Alegaţiile recente în sens contrar făcute de oficiali de rang înalt din Turcia sunt complet false". Instituţia americană echivalentă cu un minister de externe a arătat că "afirmaţiile nefondate şi iresponsabile despre responsabilitatea SUA pentru evenimente din Turcia sunt în neconcordanţă cu statutul Turciei de aliat în NATO şi partener strategic al Statelor Unite".

Washingtonul a refuzat de mai multe ori să-l extrădeze pe Gulen la cererea Ankarei, invocând lipsa unor dovezi credibile privind vinovăţia acestuia.

Reuters observă că acuzaţiile lui Soylu au fost făcute într-un moment în care Turcia încearcă să remedieze relaţiile tensionate cu Statele Unite şi cu Uniunea Europeană. Washingtonul a sancţionat anul trecut Ankara pentru achiziţionarea de sisteme de rachete antiaeriene din Rusia, iar UE a ameninţat Turcia că va lua măsuri în disputa acestei ţări cu Grecia în estul Mării Mediterane.

În ultimele săptămâni, Turcia a anunţat că a a ajuns la o "agendă pozitivă" cu UE şi că doreşte să îmbunătăţească legăturile cu SUA sub preşedinţia lui Joe Biden.

Conform Reuters, citat de Agerpres, se aşteaptă ca noul preşedinte american să adopte o linie mai dură privind respectarea drepturilor omului în Turcia. Situaţia în acest domeniu provoacă îngrijorare partenerilor occidentali ai ţării, arată agenţia.

După evenimentele din 2016, Turcia a arestat circa 292.000 de suspecţi de legături cu Gulen şi a suspendat sau demis peste 150.000 de funcţionari publici; au fost închise sute de instituţii media şi au fost închişi zeci de parlamentari din opoziţie. SUA şi ONU sunt alarmate şi de reacţia autorităţilor turce la protestele de la una din cele mai mari universităţi din ţară şi de atitudinea oficialilor turci împotriva homosexualilor. Chiar Soylu s-a referit la unii protestatari ca "devianţi LGBT" (acronim care desemnează minorităţile sexuale - lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), iar preşedintele Erdogan a declarat miercuri că "nu există aşa ceva". 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?

Ştiri Recomandate

Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă
Revoluția de un milion de drone: Planul disperat al Armatei SUA de a recupera decalajul strategic și a tăia dependența tehnologică de China
EXCLUSIV
Aliații SUA primesc acces la echipamentul militar GPS de înaltă precizie. Schimbare firească de atitudine, sau un Cal Troian între parteneri?
Avertismentul tranșant al unui general american: „Cel mai mare risc în Pacific este inacțiunea”. De ce China obligă SUA la o transformare contra-cronometru
Militari polonezi stând într-un vehicul blindat în timpul ceremoniei de începere a misiunii Grupului de luptă al UE în cadrul Batalionului 6 Logistic din Cracovia, Polonia. Sursa foto: Dominika Zarzycka/SOPA Images.
EXCLUSIV
Radiografia unei oportunități ratate: Cum arată programul prin care Polonia își pregătește militar națiunea și ce ar trebui să copieze România urgent
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Radiografia colosului cu picioare de lut. De ce „invincibila” industrie de apărare a Rusiei, sufocată de datorii și dependentă de China, nu mai poate reface armata din 2022
Mize și piedici: De ce producția blindatelor germane Lynx în Ucraina este blocată de „detaliul” esențial numit finanţare
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Rusia pregătește terenul pentru recrutarea din zonele ocupate ale Ucrainei. Regiunile anexate, incluse în Regiunea Militară Sud
pixel