Retragere din Siria. Turcia, solicitare către Statele Unite
Ministrul turc al apărării Hulusi Akar a comunicat oficialilor de la Pentagon că nu trebuie lăsat un vid de putere în timpul retragerii forţelor americane din Siria, informează sâmbătă agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters.
Un înalt oficial al administraţiei americane a declarat vineri că Washingtonul ar urma să lase aproximativ 400 de soldaţi în două regiuni siriene, o schimbare de poziţie a preşedintelui Donald Trump care ar putea deschide calea pentru ca aliaţii SUA să păstreze trupe pe teritoriul Siriei. "Am reamintit partenerilor noştri că nu ar trebui să existe în niciun fel un vid putere în timpul retragerii" a declarat Hulusi Akar despre conţinutul discuţiilor pe care le-a avut în SUA cu secretarul american interimar al apărării, Patrick Shanahan.
Preşedintele Trump a anunţat în decembrie 2018 retragerea tuturor celor 2.000 de soldaţi americani din Siria, după ce a afirmat că aceştia au învins organizaţia Stat Islamic. Această decizie neaşteptată a declanşat proteste din partea aliaţilor SUA şi a congresmenilor americani. Liderul de la Casa Albă a fost însă convins joi ca circa 200 de soldaţi americani să se alăture celor aproximativ 800 până la 1.500 de militari, care ar urma să fie asiguraţi de către statele aliate europene, în vederea creării unei "zonă sigure" în nord-estul Siriei, conform oficialului administraţiei americane.
Ministrul turc al apărării a mai spus că a reiterat la Wahington apelul Ankarei ca luptătorii miliţiei kurde YPG, pe care îi consideră terorişti, să fie eliminaţi din "zona sigură" pe care Turcia doreşte să o controleze.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News