Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina a anunțat că va continua să considere Donețk și Lugans parte a teritoriului său. Inclusiv Peninsula Crimeea
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Ucraina continuă să considere regiunile Doneţk şi Lugansk, inclusiv zonele controlate de separatiştii proruşi, drept parte a teritoriului său, a insistat luni seară secretarul Consiliului Apărării şi Securităţii Naţionale de la Kiev, Oleksii Danilov, transmite Agepres, care citează EFE.
Sursă foto: BBC via Peace Insight
Sursă foto: BBC via Peace Insight

Într-o conferinţă de presă care a avut loc în capitala Ucrainei, Danilov a subliniat că Kievul va continua ''să-şi îndeplinească obligaţiile'' faţă de ''toţi locuitorii'' provinciei Donbas (din care fac parte Doneţk şi Lugansk - n.r.) după recunoaşterea de către preşedintele rus Vladimir Putin a independenţei celor două republici separatiste autoproclamate.

Secretarul Consiliului Apărării şi Securităţii Naţionale de la Kiev a amintit că teritoriul Ucrainei este alcătuit din toate acele regiuni care fac parte din ţară, potrivit Constituţiei, ceea ce include atât Doneţk, cât şi Lugansk, dar şi peninsula Crimeea, anexată ilegal de către Rusia în 2014.

 

Putin a semnat decretul privind independența așa-ziselor republici pro-ruse Donețk și Lugansk din Ucraina

 

Amintim că preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat ier seară decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Într-un discurs televizat care a precedat semnarea documentului, liderul de la Kremlin s-a declarat convins că cetăţenii ruşi sprijină decizia sa şi i-a cerut parlamentului Federaţiei Ruse să o susţină.

Putin a acuzat forţele armate ucrainene că ucid civili prin faptul că bombardează zone locuite din estul separatist al Ucrainei. El a adăugat că Ucraina intenţionează să se doteze cu arme nucleare şi că această ţară dispune de tehnologia nucleară sovietică.

În acelaşi discurs, liderul rus a spus că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu ''un regim marionetă'' şi a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime.

În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o ameninţare directă pentru securitatea Rusiei, Vladimir Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul ţării. El a reluat declaraţia potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Conform liderului rus, NATO a ignorat complet cererile de securitate ale Moscovei.

Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării însăşi '''statalitatea reală'' a Ucrainei, argumentând că aceasta mai degrabă a copiat modele pentru a crea un stat naţional. Corupţia şi luptele pentru putere între oligarhi au împiedicat populaţia din fostele republici sovietice să-şi îmbunătăţească nivelul de trai, a mai afirmat Putin în discursul său.

Pe de altă parte, liderul rus şi-a exprimat convingerea că Occidentul va impune sancţiuni contra Moscovei indiferent de acţiunile ruse cu privire la Ucraina şi a susţinut că Rusia are tot dreptul de a lua măsuri de retaliere, el angajându-se că ţara sa nu va abandona niciodată suveranitatea şi valorile sale naţionale.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești

Ştiri Recomandate

Investiție masivă în apărare: Polonia finalizează negocierile pentru submarinele ORKA. De ce a fost oferta suedeză considerată „cea mai bună”
Războiul viitorului se joacă în cloud. Cum construiește NATO „coloana vertebrală” digitală a Ucrainei pentru a transforma datele în viitoarele arme letale ale câmpului de luptă
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Cu portavionul Amiral Kuznețov care nu a mai văzut mare de 8 ani, rușii ironizează Marina britanică pe care o numesc o „broască cu mușchi”
De ce abandonează SUA programul fregatelor din clasa Constellation, după ce americanii au construit doar două nave
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Marina suedeză vrea fregate în Marea Baltică. FDI de la Naval Group sunt în pole position
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
pixel