Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina denunță „miturile” privind Legea minorității. Discuții cu România pentru măsuri comune: Condiții reciproce de educație în limba maternă 
News
Data publicării:
Ambasada Ucrainei în România a transmis că, în ultima perioadă, pe fondul adoptării Legii Ucrainei „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina”, în mass-media și discursul public din România, „au apărut informații și comentarii de natură distorsionată și manipulatoare care denaturează realitatea”.
Foto: Wikiwand
Foto: Wikiwand

„Cu părere de rău, chiar și în condițiile războiului pe scară largă al federației ruse împotriva Ucrainei, precum și a sprijinului puternic al Ucrainei din partea autorităților și a poporului român, se difusează mituri cu privire la statul, care apără cu prețul vieții cetățenilor săi independența, libertatea și democrația întregii Europe”, precizează misiunea diplomatică ucrianeană la București.

În acest sens, Ambasada Ucrainei în România consideră important evidențierea unor fapte.

Ambasada prezintă câteva referi ale controversatei legi.

„Ucraina acordă o atenție deosebită și neschimbată respectării drepturilor minorităților naționale. Legea „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina” adoptată în Ucraina este un pas progresiv și semnificativ.

 

Principalele realizări ale Legii sunt, în special:

 

- afirmarea drepturilor minorităților (comunităților) naționale din Ucraina, în primul rând, dreptul la autoidentificare, libertatea asociațiilor civice și a adunărilor pașnice, libertatea de exprimare a opiniilor și convingerilor, de gândire, de expresie, de conștiință și de religie, de a participa la viața politică, economică, socială, la utilizarea limbii și la educația în limbile minorităților (comunităților) naționale, precum și păstrarea identității culturale a minorităților (comunităților) naționale.

- afirmarea competențelor organului central de autoritate executivă, care asigură implementarea sistematică și cuprinzătoare a politicii de stat în domeniul de protecție a drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, ce respectă standardele europene.

- afirmarea dreptului de a crea organe consultative cu minoritățile naționale în cadrul organelor executive de stat la diferite niveluri.afirmarea posibilității de a crea centre ale minorităţilor naţionale în centre regionale sau localități stabilite, în scopul de a lua în considerare interesele persoanelor aparţinând minorităţilor (comunităţilor) naţionale.

- minoritățile (comunitățile) naționale pot utiliza limba maternă în mass-media, în interacționarea cu autoritățile”.

„Astfel, Legea îmbunătățește reglementarea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, precum și asigurarea standardelor europene de protecție a drepturilor comunităților naționale, în special, prin crearea unor mecanisme adecvate pentru implementarea acestora”, mai precizează Ambasada.

Totodată, Ambasada Ucrainei precizează că s-a convenit în cadrul unui proiect de Protocol între București și Kiev implementarea unor măsuri comune pentru a asigura „condiții corespunzătoare de educație în limba maternă pentru reprezentanții minorității române din Ucraina și reprezentanții minorității ucrainene din România”. 

 

Protocol pentru măsuri comune: Condiții reciproce de educație în limba maternă 

 

Ucrainenii transmit că se așteaptă la semnarea protocolului.

„Abordările Ucrainei și României asupra procesului educațional au fost convenite în 2021 în cadrul proiectului de Protocol privind colaborarea în domeniul educației între Ministerul Educației și Științei al Ucrainei și Ministerul Educației al României. Acesta este un document solid care prevede implementarea unor măsuri comune pentru a asigura condiții corespunzătoare de educație în limba maternă pentru reprezentanții minorității române din Ucraina și reprezentanții minorității ucrainene din România. Ne așteptăm la semnarea acestui document.

Subiectul asigurării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale a fost abordat, în special, în cadrul recentelor convorbiri telefonice dintre Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Klaus Iohannis, dar și dintre Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, și Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu. Este definită secvența pașilor suplimentari pentru a asigura, în oglindă, drepturile corespunzătoare.

Reieșim în continuare din importanța excepțională de consolidare a încrederii reciproce și cooperării dintre Ucraina și România în contracararea agresiunii ruse împotriva Ucrainei și prevenirea difuzării manipulărilor care pot diviza și juca în mâna agresorului”, conchide Ambasada Ucrainei în România.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc

Ştiri Recomandate

Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
pixel