Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina își dezvoltă propriile sisteme de apărare aeriană, în contextul în care donațiile externe nu mai fac față cererii
Industrie de apărare
Data publicării:
După trei ani și jumătate de apărare împotriva atacurilor constante cu rachete și drone rusești, stocurile Ucrainei de interceptoare, atât cele de proveniență sovietică, cât și cele donate de Occident, se apropie de epuizare. Capacitatea Statelor Unite și a aliaților de a continua să furnizeze aceste arme se diminuează, pe măsură ce aceștia își îndreaptă atenția către posibile alte conflicte viitoare. Confruntată cu un număr tot mai mare de atacuri din partea Rusiei, Ucraina se bazează acum pe companiile locale pentru a dezvolta noi interceptoare și lansatoare.
In cadrul programului FrankenSAM, inginerii militari ucraineni au reușit să combine lansatorul sistemului sovietic de rachete Buk (foto) cu rachetele americane Sea Sparrow. Sursa Foto: Air Command West).
In cadrul programului FrankenSAM, inginerii militari ucraineni au reușit să combine lansatorul sistemului sovietic de rachete Buk (foto) cu rachetele americane Sea Sparrow. Sursa Foto: Air Command West).

Andriy Hyrtseniuk, noul director al incubatorului ucrainean de tehnologie de apărare Brave1, a oferit publicatiei The War Zone cateva informații despre eforturile Ucrainei de a produce sisteme de apărare aeriană pentru a se apăra împotriva asaltului aerian rusesc.

Hyrtseniuk subliniază că, în urmă cu un an și jumătate, nu existau companii private care să producă rachete. Datorită programului Brave1, au fost create zeci de astfel de companii. „Am început acest program de rachete la sfârșitul anului 2024 și, în prezent, zeci de companii au deja soluții. O parte dintre ele își testează deja rachetele pe terenurile noastre de testare, iar în unele cazuri chiar pe câmpul de luptă”, a declarat el.

O prioritate esențială o reprezintă dezvoltarea de rachete sol-aer ieftine, capabile să doboare dronele rusești, precum Shahed, în orice condiții meteorologice și la diferite altitudini. Hyrtseniuk a anunțat lansarea unui program important de finanțare, axat pe inteligența artificială și pe rachete.

 

Integrarea cu sistemele NATO

 

Când a fost întrebat despre integrarea rachetelor ucrainene cu sisteme precum Patriot și NASAMS, Hyrtseniuk a explicat că acest lucru este extrem de dificil din punct de vedere tehnic și financiar. Deși Ucraina urmează standardele NATO, multe dintre armele dezvoltate nu sunt încă aliniate cu acestea. „Compatibilitatea este un lucru bun de avut, dar ne uităm la ea din punct de vedere financiar”, a spus el.

Pe lângă dezvoltarea de noi rachete, Ucraina folosește și modernizează sisteme de lansare din epoca sovietică. Aceste sisteme, cunoscute sub numele de FrankenSam, sunt adaptate pentru a utiliza rachete occidentale. Totuși, Hyrtseniuk a menționat că uneori este mai eficient să se construiască lansatoare complet noi, cu principii de lansare și sisteme de control radio moderne.

 

Producția masivă de drone interceptoare

 

Președintele Volodimir Zelenski a vorbit recent despre necesitatea de a produce zilnic 1.000 de drone interceptoare. Hyrtseniuk a explicat că acest proiect a fost inițiat de Brave1 și a contribuit la crearea unei piețe de la zero. Experimentele cu drone interceptoare au început la sfârșitul anului 2023, fiind utilizate inițial împotriva dronelor de supraveghere, iar ulterior și împotriva dronelor Shahed.

În prezent, 62 de companii din Ucraina testează sau furnizează activ astfel de sisteme pentru armată. „Viziunea noastră este că, dacă există un segment de piață cu potențial ridicat care nu există sau nu este suficient de matur, vrem să facem parte din această piață. Creăm mai multe proiecte și le susținem pe toate, oferind finanțare, iar ulterior, piața se autoreglementează”, a declarat Hyrtseniuk.

În ciuda succeselor, directorul Brave1 a refuzat să ofere detalii tehnice despre capacitățile armelor, invocând riscul ca Rusia să dezvolte contramăsuri. „Este poziția noastră oficială să nu împărtășim detalii tehnice despre interceptoare”, a conchis el.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Monitorizare de la 10.000 de metri altitudine: Echipajele avioanelor AWACS ale NATO detaliază cum s-a schimbat războiul aerian purtat de Rusia împotriva Ucrainei
Politica germană ,,Zeitenwende'' prinde aripi: Germania lansează programul militar pentru drone de atac cu rază lungă de acțiune
Belarus devine ,,atelierul de armament'' al Rusiei: Microcipuri pentru rachetele şi dronele utilizate pe frontul din Ucraina
Transformarea Bundeswehr-ul în cea mai puternică armată convențională din Europa: Germania pregătește comenzi-record pentru blindate Boxer, Patria și avioane Eurofighter
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Avioanele Su-35 vânează F-16 în Ucraina. În premieră rușii au aruncat în luptă Su-35 cu noile rachete aer-aer R‑77M
Turcia deja a dat lovitura cu Kaan pe piața externă. Prima țară care pune pe masă un contract gigant pentru 48 de avioane Kaan de generația a 5-a
S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Avioanele A400M ale Germaniei vor fi protejate de sisteme de autoprotecție DIRCM. Sistemul contracarează rachetele ghidate, în special cele lansate de MANPADS
O analiză detaliată a cursei înarmării în contextul războiului din Ucraina: Produce Rusia cu adevărat mai multe arme decât NATO?
Nemții au început „ofensiva industrială” în competiția mașinilor de luptă ale României: Pe lângă producția locală a Lynx, planul include și producția de muniție de calibru mediu
Compania Bell Helicopter ţinteşte Ucraina pentru producţia de elicoptere militare, consolidând parteneriatul de apărare cu SUA
Industria de apărare turcă în forță | GAZAP și NEB-2 (Video): Turcia dezvăluie cele mai puternice bombe din arsenalul său
,,Pariul tehnologic'' al Ucrainei (Video): Industria ucraineană de apărare, plan de producţie de 1.000 de drone interceptoare pe zi pentru a contracara atacurile rusești
F-35, un avion de generaţia a 5-a dorit şi de România, a devenit preferatul statelor membre NATO deoarece oferă avantaje cheie față de F-16 și Eurofighter
România confirmă achiziția sistemului de apărare antiaeriană Spyder, dar sunt rachetele Piorun din Polonia parte a programului SHORAD-VSHORAD?
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Sindicatele aeronautice și navale acuză Ministerul Economiei de lipsă de dialog. ASIAAN salută dezvăluirile ministrului Miruță privind sinecurile, dar îi cer măsuri concrete pentru industrie
Pistolul AK românesc Micro Draco își continuă „cariera” pe piața de arme din SUA. Un nou acord semnat cu americanii pentru Micro Draco, „made in Cugir”
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
Golden Dome, proiectul militar american de 175 de miliarde de dolari, într-o cursă contracronometru sub semnul întrebării
"Timpul e decisiv". Germania vrea să accelereze achizițiile în domeniul apărării
Proiectul militar „Swift Beat” al fostului CEO al Google își propune să doteze Ucraina cu roiuri de drone controlate de AI: Are deja o eficientă de 90% în interceptarea Shahed
Dovada implicării Chinei în război din Ucraina (FOTO): Rusia produce drone de atac cu piese de pe AliExpress
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Companii ucrainene și daneze formează un parteneriat pentru dezvoltarea unui interceptor de drone bazat pe inteligență artificială
Cehia își va consolida apărarea antiaeriană achiziționând 24 de sisteme cu rază scurtă de acțiune de tip “RBS 70 NG” din Suedia

Ştiri Recomandate

Ucraina își dezvoltă propriile sisteme de apărare aeriană, în contextul în care donațiile externe nu mai fac față cererii
Războiul invizibil din Marea Neagră: Cum a devenit un avion american P-8 Poseidon, echipat cu un ''radar secret'', principala țintă a Rusiei (Foto/Video)
Lockheed Martin și Rheinmetall: O alianță militară industrială de ținut minte, pe fundalul unei lumi tot mai înarmate
Ucraina primește din SUA 3.350 de rachete ERAM pentru MiG-29 și F-16. Dar mare întrebare e: Game changer ori doar un bandaj pe o rană adâncă?
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
România anunță că s-a rezolvat „cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniție din lume”. Scăpăm de dependența de Serbia, o mare vulnerabilitate pentru Armată?
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Chiar au văzut T-55 sau TR-85M1 Bizonul frontul? Ce tancuri a trimis de fapt România, Ucrainei?
Giorgia Meloni avertizează că UE e condamnată la irelevanță geopolitică și că Europa rămâne în urma SUA și Chinei
SUA ar urma să sprijine strategic trupele statelor care vor menține pacea în Ucraina
Triunghiul de la Weimar, la Chișinău: Germania, Franța și Polonia merg pentru a-i convinge pe moldoveni să nu aleagă ”ruskîi mir”
Locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior Constantin Dobre, a fost trecut în rezervă
Rheinmetall deschide cea mai mare fabrică de obuze din Europa și promite unui alt stat vecin României „marea cu sarea” în Europa de Est
Armata rusă / Foro: Ministerul rus al Apărării
EXCLUSIV
De la bănci la educație: Cum sacrifică Rusia viitorul pentru a finanța războiul din Ucraina
Kievul confirmă că forțele ruse au intrat și în regiunea Dnipropetrovsk
După o nouă eșecuri consecutive, SpaceX a reușit primul zbor complet de testare al rachetei Starship
În timp ce Trump amenință Rusia cu un război economic, negociatorul său rămâne optimist: „Vorbim cu rușii în fiecare zi”
Două Eurofighter, ridicate din nou: Un avion de spionaj Il-20 s-a apropiat de frontierele Germaniei și Danemarcei
Casa Albă vrea să preia părți din marile companii americane din apărare, inclusiv Lockheed Martin
Are Rusia motive să se teamă de NATO? Din contră: Polonia, Finlanda și Lituania apelează la tactica ”pământului pârjolit” de frica tancurilor rusești
Nord-coreenii vor să lupte în Ucraina. Cât ar urma să primească Phenianul, pe cap de militar trimis în linia întâi
Alegeri cruciale în R. Moldova. Mihai Popşoi: Rusia are portavoce în multe state europene, dar tabăra susținătorilor e incomparabil mai mare decât cea a agenților Moscovei
Cât costă azi un avion de luptă JAS 39 Gripen? Avantaj Gripen în fața F-16 și Rafale sau cum a „rupt” Gripen blestemul
Bombe JDAM-ER livrate de peste Prut? De ce pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, într-un zbor misterios, un avion Il-76 al Ucrainei a survolat vestul țării
Fabrici de război deghizate în companii producătoare de bărci cu motor: Adevărul din spatele dronelor rusești Shahed fabricate în China
Premieră istorică: Americanii vor lansa în Europa rachete Spike NLOS de pe elicoptere Apache. Prima țară europeană care vrea să cumpere Spike NLOS
O navă rusească de mărfuri, suspectată de spionaj în Marea Baltică: Misterul „HAV Dolphin”, elucidat de serviciile de informații germane (Foto)
Marea Britanie își dublează apărarea antiaeriană, dar este suficient? Un contract de 118 milioane de lire, în contextul noilor amenințări, pentru achiziția a șase lansatoare Sky Sabre
Ungaria acuză Ucraina de politici anti-maghiare și arată cu degetul către Europa care „se împușcă în picior” prin lipsa de reacție la atacul împotriva conductei Drujba
Exercițiul „Southern Griffin 25”: Finlanda, noul pivot strategic al NATO în fața Rusiei
Polonia, de la cel mai fervent susținător la cea mai spinoasă dilemă pentru Ucraina? De ce a fost tăiată finanțarea pentru Starlink
Cancelarul Merz consideră că Putin folosește o strategie de întârziere pentru a evita o întrevedere cu Zelenski
pixel