Printre români circulă legenda potrivit căreia România și-ar fi sacrificat drepturi și interese (inclusiv drepturi teritoriale) prin încheierea Tratatului politic de bază (tratat de bună vecinătate și cooperare) cu Ucraina, întrucât intrarea sa în NATO, care ar fi fost prioritatea absolută a politicii externe românești în anul 1997 (odată cu venirea profesorului Emil Constantinescu la președinția republicii), depindea de semnarea acestuia. Vitejii de după război apar acum să ne mai spună că raționamentul prin care accesul în alianța nord-atlantică era legat de normalizarea relațiilor cu Kievul, ar fi fost greșit întrucât ei știau, încă de la finele anului precedent că, la proximul Summit de la Madrid, NATO nu avea să primească mai mult de trei membri, printre care România nu figura. De ce ne-am „grăbit” atunci?! Și, pornind de aici, dă-i dezbatere.
Este vremea să facem lumină în această istorie. Mai târziu va fi ... prea târziu.
Discuția trebuie pornită dintr-un cu totul alt punct.
La mijlocul anilor 1990, când erau în toi căutările pentru definirea unei ordini post-bipolare, subsecventă sabordării URSS, și se mai credea în posibilitatea reunificării și reconcilierii Europei cu ea însăși („reconcilierea dintre istoria și geografia Europei”, cum am formulat eu atunci), Primul ministru francez, Edouard Balladur, a lansat o doctrină, care i-a purtat numele, și care afirma că pacea pe continentul european, după încetarea Războiului rece și căderea Zidului de la Berlin, poate fi asigurată cu două condiții: i. recunoașterea status quo-ului teritorial, de către toate statele europene, orice încercare de a forța modificarea frontierelor urmând a fi exclusă; ii. acordarea de drepturi minorităților naționale, astfel încât să fie descurajată orice formă de segregaționism și secesionism al acestora. Cu granițe stabile și minorități fericite, pacea Europei era asigurată, altfel decât prin defunctul echilibru al terorii.
În momentul în care Occidentul european și-a declarat sprijinul pentru doctrina amintită, extinderea NATO și UE erau incerte; mai ales în ceea ce privește amploarea lor. Asemenea extinderi fuseseră, de principiu, prohibite prin înțelegerile de la Malta, din 1989, dintre Președinții George Bush Sr. și Mihail Gorbaciov, iar liderii lumii euro-atlantice aveau rețineri cu privire la încălcarea promisiunilor respective.
Tot în acea vreme, România era independentă dar lipsită de aliați, lipsită de lichidități și lipsită de piețele altădată câștigate și menținute pe criterii politice. De aliați aveam nevoie întrucât încă din primăvara anului 1990 apăruseră forțe externe interesate în dezmembrarea teritorială a României și/sau de capturarea ostilă a resurselor ei. Lichiditățile (infuzii de capital financiar) erau absolut necesare unei economii supra-capitalizate, adică supra-dezvoltate, dar care ajunsese să producă pe stoc și astfel să nu își poată amortiza investițiile pentru a susține reluarea ciclurilor productive, dar mai ales pentru a-și asigura modernizarea tehnologică. Fără accesul preferențial pe piețele „lumii a treia”, satelite ale sistemului mondial comunist, industria românească trebuia ajutată să depășească obstacolele ridicate în calea ei de politicile protecționiste ale statelor occidentale. Cum ar fi putut România ignora, în asemenea condiții, exigențele planului Balladur?
În ceea ce privește NATO, una dintre condițiile pentru admiterea celor care candidau la dobândirea statutului de membru al alianței era chiar rezolvarea tuturor disputelor cu vecinii; rezolvare care se garanta prin încheierea unor tratate generale („politice de bază”) cu aceștia. Motivul era simplu și clar: nu se dorea ca noii membri să fie parte în litigii internaționale cu state ce ar fi rămas în afara alianței, și astfel să sporească insecuritatea acesteia; noii membri trebuiau să fie furnizori de securitate, iar nu consumatori de securitate, respectiv furnizori de insecuritate.
Statele grupului de la Viszegrád s-au conformat rapid și au încheiat tratatele cu vecinii până în 1995. Polonia și Ungaria, deși prin Tratatul de la Paris din 1946 fuseseră obligate să cedeze teritorii în favoarea URSS, ajunse ulterior în compunerea Ucrainei, recunoscuseră fără complicații frontierele ucrainene, moștenite ca foste frontiere sovietice, încă în 1994. Budapesta s-a împiedicat doar de tratatul cu România, care implica luarea unei poziții în problema Transilvaniei, dar și acesta a fost încheiat și ratificat în 1996.
Astfel, Bucureștiul rămânea singurul care nu se aliniase la curentul european, întrucât nu convenise asupra tratatelor cu Ucraina și Republica Moldova. O individualizare care nu putea produce decât bucurie în capitala unui stat vecin de la apus, competitor istoric, precum și în cea a altui stat, din vecinătatea apropiată răsăriteană, perceput de români ca amenințare ereditară.
Pe acest fundal, la Summitul OSCE de la Lisabona, în decembrie 1996, noul Președinte al României, Emil Constantinescu, a fost avertizat de reprezentanții puterilor occidentale că întârzierea în încheierea tratatelor amintite nu poate avea o altă explicație decât existența unor revendicări teritoriale ale României, care tind la revizuirea tratatului de la Paris, precum și la încălcarea obligațiilor asumate prin Actul final de la Helsinki, în 1975, și că acest revizionism românesc va primi un răspuns aspru din partea întregii comunități internaționale.
La rândul său, la începutul anului 1997, ambasadorul SUA la București, Alfred Moses, i-a spus ministrului de externe român, Adrian Severin (autorul rândurilor de față), că dacă România dorește să revendice teritorii de la Ucraina nu are altă soluție decât să intre în război cu aceasta, situație în care se va găsi în război cu toți semnatarii tratatului de la Paris, adică cu Rusia (ca succesoare a URSS), SUA, Franța și Marea Britanie, cel puțin. De asemenea, diplomatul american a mai precizat cu o claritate fără de cusur că încheierea tratatului româno-ucrainean nu garantează în nici un fel intrarea României în NATO, dar, în schimb, neîncheierea acestuia garantează rămânerea România în afara NATO și, probabil, în sfera de influență rusească, definită deja de Boris Elțin ca „vecinătate apropiată” a Rusiei, în care interesele vitale ale acesteia trebuie menajate.
Așadar, în anul 1997, nu era vorba doar de intrarea României în NATO, cu totul incertă în condițiile bine știute în care SUA nu doreau să irite peste măsură Rusia cu o extindere prea mare și nici nu voiau să lase în afara extinderii, singure și fără speranță, statele baltice, ci, mai mult decât atât, ieșirea din izolarea politică internațională a României.
În decembrie 1996, la București, faptul că România nu va intra în NATO cu primul val de extindere al acesteia era „secretul lui Polichinelle”. Decuplarea României de Ungaria (și de statele Grupului de la Viszegrád, în general) și legarea ei de Bulgaria contraveneau tuturor instinctelor diplomației române privind securitatea națională. Așa se explică și ciocnirea dură dintre miniștrii de externe american și român la întâlnirea lor de la Sintra (Portugalia) din primăvara anului 1997.
În memoriile sale, ambasadorul Alfred Moses arată clar că Washingtonul a trimis mesaje de descurajare a așteptărilor Bucureștiului, cu privire la intrarea în NATO, mergând până la a face presiuni asupra Președintelui Constantinescu pentru ca acesta să declare public că România nu se grăbește și nu insistă să devină membră a alianței. Presiuni, arată același Moses, făcute în paralel cu cele privind încheierea tratatului româno-ucrainean.
La rândul său, fostul asistent al Secretarului de Stat al SUA, Ronald Assmus, descrie, într-o altă lucrare memorialistică, atât prioritatea acordată de Departamentul de Stat normalizării relațiilor româno-ucrainene, cât și spaima acestuia față de insistența diplomației române de a obține accesul României în NATO în primul val, odată cu țările Grupului de la Viszegrád. În acest sens a discutat cu ambasadorul României în SUA, Mircea Geoană, căruia i-a explicat rațiunile pentru care America nu poate accepta extinderea NATO cu mai mult de trei țări (cele aparținând Grupului de la Viszegrád). Assmus povestește că diplomatul român, care astfel își încălca mandatul, i-a promis că Bucureștiul va accepta fără discuții exigențele Washingtonului.
Rezultă, deci, că încheierea tratatului cu Ucraina și intrarea în NATO nu au fost niciodată un qui pro quo pentru nimeni.
În contextul descris, de notat este și intervenția ambasadorului polonez la București, Bogumil Luft, care i-a adus ministrului de externe Severin, chiar înainte ca acesta să își fi preluat oficial mandatul, mesajul Varșoviei. Președintele și Guvernul polonez cereau României să ajungă la o înțelegere cu Ucraina fără revendicări teritoriale, întrucât, atât lipsa înțelegerii, cât și revendicările, fie ele și numai aparente, erau susceptibile să creeze probleme interne Poloniei. Aceasta acceptase să nu pună sub semnul întrebării frontierele postbelice, deși teritoriile pierdute de ea în favoarea URSS / Ucrainei erau mult mai mari decât cele despre care putea vorbi România. Un metru pătrat cerut de România ar fi provocat, sub presiune internă, o solicitare poloneză și mai mare, care ar fi fost urmată inevitabil de una maghiară. Astfel România ar fi putut arunca în aer securitatea și stabilitatea Europei centrale și de est.
Pe deasupra, în asemenea condiții, parteneriatul strategic cu Polonia, dorit de România, era în afară de discuție, după cum și trilaterala România-Ucraina-Polonia, pe care România intenționa să o propună, iar SUA o susținea din toate puterile, nu avea nici o șansă să prindă viață.
Canada era și ea interesată în consolidarea statalității și securității Ucrainei prin semnarea tratatului politic de bază cu România. De ce? Pentru că o mare comunitate de cetățeni canadieni sunt de origine ucraineană. Cei mai mulți dintre aceștia proveneau din familii naționaliste care luptaseră pentru independența statului ucrainean și ieșirea sa de sub dominația rusească. Normalizarea relațiilor Ucrainei cu toți vecinii săi reprezenta pentru aceștia garanția triumfului în lupta lor dedicată idealului național. Prin urmare, ei presau guvernul canadian care, la rândul său, presa guvernul român.
Pentru a completa peisajul, merită menționată și discuția ministrului de externe român, Adrian Severin, cu omologul său rus, Evgheni Primakov, desfășurată cu ocazia unei reuniuni internaționale de la Copenhaga, în cadrul căreia, la întrebarea celui din urmă dacă România dorește să intre în NATO de teama Rusiei, cel din dintâi i-a răspuns: „nu din cauza Rusiei, ci din cauza Ungariei”. Pentru a risipi uimirea interlocutorului, românul i-a dat următoarea explicație: „istoria ne-a învățat că România nu poate rămâne niciodată în afara alianțelor în care se află Ungaria; ori de câte ori s-a întâmplat așa, am avut probleme și chiar am pierdut teritorii.” Și pentru ca istoria care ne dăduse această lecție să nu se mai repete, tratatul cu Ucraina trebuia încheiat urgent.
CITEȘTE CONTINUAREA MATERIALULUI ÎN EPISODUL URMĂTOR:
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Într-un gest cu o simbolistică istorică profundă, Președintele Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni vineri la Baza Elmendorf-Richardson, în Anchorage, Alaska. Alegerea locației nu este întâmplătoare, iar summit-ul reînvie importanța strategică a unei regiuni situate la granița fragilă dintre Est și Vest.
O fantomă a unei erori diplomatice bântuie cancelariile europene în aceste zile, iar numele ei este München 1938. Avertismentul, rostit răspicat și fără echivoc de ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, aruncă o serie de întrebări asupra modului în care s-ar putea desfăşura summitul de vineri dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Comparația cu acordul care a pecetluit soarta Cehoslovaciei și a deschis calea expansiunii lui Hitler nu este o simplă figură de stil, ci o teamă profundă, viscerală, că istoria este pe cale să se repete sub forma unei noi tranzacții cinice, de data aceasta pe seama Ucrainei.
Când un ministru al apărării dintr-o țară NATO îți spune cu onestitate că democrația poate fi cumpărată cu dezinformare, ar trebui să asculți cu atenție. Când îți oferă și dovezi, experimentul pe viu la care a fost martor, atunci avertismentul devine o urgență de securitate națională. Numele său este Martin Sklenar, fost ministru al Apărării în Slovacia, iar mărturia sa este o radiografie a modului în care Rusia capturează o țară europeană din interior, fără să tragă un foc de armă pe teritoriul ei.
Pe 15 august 2025 în Alaska vom asista la un summit istoric sau, mai degrabă, la un spectacol sumbru, în care doi actori principali, președinții Donald Trump și Vladimir Putin, se pregătesc să deseneze noi linii pe harta unei Europe deja sângerate?
Vitali Kliciko, primarul Kievului și un barometru al sentimentului public, a rostit cu voce tare ceea ce mulți șopteau de luni de zile: „Toată lumea în ţara noastră este obosită de acest război”. Nu este o capitulare, ci o constatare rece a unei națiuni ajunse la capătul puterilor. Iar această constatare, venită cu doar câteva zile înainte de întâlnirea fatidică dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska, pică precum o sentință.
Forțele ruse au început să utilizeze o nouă rachetă de croazieră de mici dimensiuni în Ucraina, un semnal clar al eforturilor Moscovei de a-și diversifica arsenalul de atac la distanță cu muniții mai compacte și mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Resturile noii arme, apărute în fotografii la începutul lunii august, indică un design care seamănă vizual cu o copie la scară redusă a rachetei britanico-franceze Storm Shadow/SCALP, dar care, din punct de vedere conceptual, este un răspuns direct la racheta-dronă ucraineană „Peklo”.
Aripa dură anti-Putin din Partidul Republican face unele recomandări înaintea summitului Trump-Putin din Alaska pe tema războiului din Ucraina. Senatorul american Lindsey Graham a declarat într-un interviu la emisiunea „Meet the Press” de la NBC News că Rusia și Ucraina ar trebui să facă schimb de teritorii pentru a pune capăt războiului, reiterând comentariile președintelui Donald Trump despre schimburile de teritorii.
Într-un joc diplomatic cu mize uriașe, administrația Trump pregătește o întâlnire bilaterală între președintele american și Vladimir Putin, vineri, în Alaska, pentru a negocia o pace în Ucraina. Semnalul transmis de la Washington este însă unul care provoacă fiori la Kiev și îngrijorare în capitalele europene: soarta Ucrainei ar putea fi decisă fără Ucraina la masă, iar prețul păcii ar putea fi chiar integritatea sa teritorială.
S-au scris tone de cărți, excepțional de valoroase, despre națiuni, imperii și mari puteri mondiale, în care sunt explicate deosebit de clar și logic lecții importante ale istoriei. Sunt adevărate biblii care nu ar trebui ratate într-o educație solidă ale unei națiuni.
În contextul componentei de război informațional și psihologic pe care Rusia îl poartă împotriva Occidentului, concomitent cu cel convențional din Ucraina, sunt alimentate artificial tot mai mult scenarii false privind pregătirea Armatei României de a se alătura Ucrainei în război. La acestea se adaugă dezinformări ce au ca obiectiv discreditarea Armatei române care nu ar fi pregătită să-și îndeplinească misiunea fundamentală: De a apăra teritoriul național și propria populație. Deja a devenit un clișeu al propagandei celebra frază „Rusia ar cuceri România în trei ore”. Ca să nu mai menționăm de prezența robustă a trupelor aliate în țara noastră, unde Franța e națiune-cadru și conduce un grup de luptă la Cincu iar la Mihail Kogălniceanu sunt dislocate unități ale Armatei SUA.
Este așadar totul, de la cap la coadă, fals și parte a războiului informațional purtat prin vectori ai propagandei ruse, dar și idioți utili. Ultimii mulți din păcate.
Atacul rusesc de noapte cu drone explozive Shahed a vizat, pentru prima dată, exclusiv linia întâi ucraineană a frontului.
Rusia pare să fie pe punctul de a efectua un nou test al controversatei sale rachete de croazieră cu propulsie nucleară, 9M730 Burevestnik (cod NATO: SSC-X-9 Skyfall), de la poligonul Pankovo din arhipelagul arctic Novaia Zemlia.
Cabinetului de securitate din guvernul israelian a aprobat planul pentru preluarea militară treptată a întregii Fâșii Gaza, o decizie esențială și riscantă luată inclusiv împotriva recomandărilor armatei israeliene.
Oleksandr Levchenko, diplomat și expert în geopolitică, fost ambasador al Ucrainei în Croația și Bosnia și Herțegovina în perioada 2010–2017, semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania un editorial despre „războiul minților” și confruntarea cognitivă și psihologică pe care statul agresor Federația Rusă o poartă împotriva regiunii noastre și a Europei, pe lângă componenta militară a conflictului pe care Rusia l-a dezlănțuit în Ucraina.
Într-o declarație fermă din 7 august 2025, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrskîi, a subliniat că un final favorabil al războiului pentru Ucraina nu poate fi atins printr-o postură pur defensivă, confirmând că la nivelul conducerii militare există planuri pentru noi operațiuni ofensive. Declarația vine într-un moment crucial, pe fondul unor presiuni internaționale pentru acțiune și al unor manevre diplomatice de înalt nivel care ar putea redefini conflictul.
După cel mai recent summit NATO în care Donald Trump a fost mulțumit de angajamentele aliate privind cheltuielile de apărare, Europa se pregătește acum pentru o decizie crucială a Washingtonului privind viitorul forțelor americane pe continent. O revizuire globală a posturii militare a SUA, așteptată în următoarele luni, alimentează speculațiile privind o posibilă retragere, punând la încercare nervii aliaților, în special în contextul temerilor tot mai mari legate de o potențială agresiune rusă în următorii ani.
Un soldat american, vânat ca o pradă de o dronă ieftină. Acesta este coșmarul pe care Generalul James E. Rainey, șeful Comandamentului pentru Viitor al Armatei SUA (Army Futures Command), îl vede devenind realitate dacă America nu accelerează urgent achiziția de noi tehnologii, în special drone. Făcând o evaluare tranșantă, Rainey a subliniat că Statele Unite au rămas în urmă în domeniul sistemelor fără pilot (UAV/UAS), trăgând un semnal de alarmă cu privire la consecințele grave pentru trupele americane în viitoarele conflicte.
Pe data de 4 august 2025, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a declarat că țara nu se mai consideră „legată de restricțiile Tratatului INF”, o mișcare ce survine după ce Vladimir Putin a anunțat, pe 1 august 2025, demararea producției de serie a rachetei balistice cu rază intermediară (IRBM) „Oreshnik”.
Rămâne în continuare interesant de urmărit ce se mai întâmplă în duelul dintre dronele aeriene de atac ruse și apărarea antiaeriană ucraineană. Fără suficiente sisteme de apărare antiaeriană care oricum folosesc rachete ce depășesc cu mult valoarea țintei doborâte, Ucraina a fost nevoită să își dezvolte și perfecționeze propriile drone interceptoare.
Grecia este angajată în negocieri detaliate cu Statele Unite pentru a revizui Acordul de Cooperare pentru Apărare Reciprocă (MDCA), cu un obiectiv clar din partea Atenei: extinderea prezenței militare americane pe teritoriul elen. Conform schimburilor dintre cele două guverne, relatate de cotidianul Ekathimerini, Grecia presează activ pentru consolidarea acestui parteneriat, inclusiv prin solicitări pentru o prezență pe insule strategice, în timp ce Washingtonul răspunde selectiv, în linie cu prioritățile sale operaționale într-o regiune marcată de instabilitate.
Prăbușirea a două drone militare rusești pe teritoriul său în mai puțin de o lună, una dintre ele transportând o încărcătură explozivă, a determinat Lituania să emită un apel urgent către NATO pentru consolidarea imediată a apărării sale aeriene. Solicitarea, care include desfășurarea de capabilități „chiar și experimentale”, subliniază o vulnerabilitate critică pe întregul flanc estic al Alianței: incapacitatea de a contracara eficient amenințările aeriene ieftine, numeroase și greu de detectat, care reprezintă un efect direct al războiului din Ucraina.
Armata SUA a transmis un semnal strategic direct către Beijing prin desfășurarea, în premieră absolută, a sistemului de rachete hipersonice „Dark Eagle” în afara teritoriului american. Amplasarea acestui sistem cu rază lungă de acțiune (LRHW) în Australia demonstrează o nouă capacitate de proiecție a forței, menită să descurajeze ambițiile regionale ale Chinei.
Confruntat cu un ultimatum economic iminent din partea președintelui american Donald Trump, Kremlinul analizează o propunere ce pare o concesie majoră, dar care ar putea ascunde o capcană strategică: un „armistițiu aerian” condiționat în Ucraina. Surse de la Moscova, citate de Bloomberg, indică faptul că Rusia ar putea oferi o pauză în campania sa de bombardamente cu drone și rachete, o mișcare menită să-i ofere lui Trump o victorie simbolică și să evite o nouă rundă de sancțiuni devastatoare, fără a-și modifica însă obiectivele strategice pe termen lung în acest război.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 06 august 2025, de la ora 14.00, o ediție specială a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Nu e niciun secret că Rusia încearcă să ajungă la Gurile Dunării, adică în imediata vecinătate a României. Această direcție a fost cât se poate de clară încă din prima etapă a invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, generată pe 24 februarie 2022. Atunci forțele ruse de ocupație au încercat fără succes un desant maritim la Odesa, dar mai multe nave au fost scufundate de ucraineni. Acest plan a fost confirmat și de ocuparea în primele zile ale invaziei a Insulei Șerpilor, punct strategic în regiune, eliberat ulterior de ucraineni.
În timp ce guvernul german injectează sume istorice în reînarmare și repoziționează Bundeswehr-ul ca pilon al apărării NATO în Europa, un nou sondaj de opinie publică dezvăluie o discrepanță fundamentală între ambițiile strategice ale Berlinului și voința societății de a le susține prin sacrificiu personal. O majoritate covârșitoare de 59% dintre germani afirmă că „probabil nu” sau „în niciun caz” nu ar apăra țara cu arma în mână în cazul unui atac, o cifră care pune sub semnul întrebării viabilitatea pe termen lung a politicii de descurajare a Germaniei.
Ministerul rus al Apărării a anunțat închiderea spațiului aerian situat deasupra terenului de antrenament Kapustin Yar din regiunea Astrakhan, menționând acest lucru într-o notificare pentru echipajele de zbor (NOtice To Air Missions - NOTAM). Interdicția de zbor va fi în vigoare de luni, 04 august, până vineri, 08 august.
Pe măsură ce Rusia și Belarusul se pregătesc pentru exercițiile militare Zapad-2025, o întrebare domină cancelariile occidentale și cartierele generale ale NATO: este acesta un teatru de operațiuni menit să intimideze sau preludiul unei noi agresiuni? Răspunsul Alianței a fost rapid și vizibil: pe 4 august, cinci avioane de luptă Eurofighter Typhoon ale Germaniei au aterizat la baza aeriană Mazowiecki din Polonia. Această desfășurare, prima de acest fel a avioanelor de luptă Luftwaffe pe teritoriul polonez, reprezintă un semnal clar de descurajare și solidaritate, subliniind miza strategică a ceea ce se petrece la granița estică a NATO.
Utilizând un instrument considerat frecvent o unealtă de influență a Beijingului, Australia a orchestrat cea mai de succes campanie de recrutare militară din ultimii 15 ani. În mod paradoxal, platforma TikTok a fost transformată în motorul principal care alimentează revitalizarea Forțelor de Apărare Australiene (ADF), permițându-le să-și consolideze efectivele ca răspuns direct la un climat geopolitic tot mai volatil.
Analiștii militari de la publicația ucraineană Deep State au prezentat raportul pentru iulie privind avansul trupelor ruse în Ucraina.
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat astăzi (03.09.2025) că este gata pentru o întâlnire cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu condiția ca acesta să fie bine pregătit. În același timp, el i-a cerut liderului ucrainean să vină la Moscova pentru a discuții bilaterale, a scris Reuters. Zelenski, a cărui țară rezistă agresiunii ruse de patru ani, l-a încurajat de mult timp pe Putin să organizeze o întâlnire, pe care președintele american, Donald Trump, a cerut-o până acum fără succes. Ministrul ucrainean de externe, Andriy Sybiha, a numit inacceptabilă propunerea de astăzi pentru o întâlnire la Moscova.
Deși se pretinde neutră în conflictul din Ucraina, China se dovedește a fi un pilon vital al mașinăriei de război a Rusiei, asigurând un flux constant de componente pentru producția de drone. O investigație detaliată a publicației The Telegraph scoate la lumină o rețea complexă de companii chineze care, în ciuda sancțiunilor internaționale, au furnizat Rusiei materiale esențiale în valoare de peste 63 de milioane de dolari în perioada 2023-2024. Acestea au ajuns direct la producătorii de drone, în special la cei implicați în fabricarea temutelor UAV-uri de tip Shahed.
În timp ce lumea liberă se pregătește să ajute la reconstrucția forțelor aeriene ucrainene, o întrebare majoră planează asupra viitorului aviației de luptă a Kievului: ce avioane vor umple golul lăsat de război? Pe lângă deja mult-discutatele F-16 americane, o altă opțiune prinde contur, una de origine suedeză: avioanele de vânătoare JAS 39 Gripen. O posibilă soluție strategică sau doar o distragere de la planul principal?
Ucraina, o țară asaltată de război, face un pas strategic de anvergură, transformându-se dintr-un simplu beneficiar de ajutor militar într-un furnizor esențial de soluții de apărare pentru Europa. Compania ucraineană Fire Point, cunoscută pentru racheta de croazieră „Flamingo” care a lovit ținte rusești, se pregătește să inaugureze o fabrică de combustibil solid pentru rachete în Danemarca. O mutare care subliniază schimbarea paradigmatică în relația dintre Kiev și Occident.
Într-o declarație care a generat mult ecou, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rostit recent cuvinte ce descriu o realitate strategică neașteptată. „La începutul războiului, o treime din armele folosite în Ucraina proveneau din Bulgaria”, a spus oficialul, aducând în lumină un parteneriat discret, dar esențial. Această afirmație, deși a generat interpretări diverse în spațiul public, subliniază rolul crucial pe care l-a jucat și îl joacă în continuare industria de apărare bulgară în susținerea Kievului.
Avioanele de luptă Eurofighter Typhoon au fost dezvoltate la mijlocul anilor 1990 de un consorțiu european format din industriile de apărare din Marea Britanie, Germania, Italia și Spania.
Atacurile asupra rafinăriilor au declanșat o criză a combustibililor și au oprit exporturile lucrative de gaze ale Moscovei - pe măsură ce presiunea asupra președintelui rus de a începe negocierile crește.
Ucraina a început să utilizeze inteligența artificială în drone, lansând „roiuri” întregi de drone pentru a ataca pozițiile rusești, o tehnologie inovatoare care a marcat viitorul războiului, potrivit WSJ.
În peisajul tot mai complex al războiului modern, tehnologia militară se adaptează cu o viteză uluitoare. La recenta expoziție MSPO, un produs a atras atenția experților, sugerând o lecție învățată din experiența dură a câmpului de luptă ucrainean: Ground Launched Small Diameter Bomb (GLSDB). Dezvoltată printr-un parteneriat între gigantul suedez Saab și Boeing, muniția cu rază lungă de acțiune a fost prezentată într-o versiune revizuită, alături de o soluție de lansare neconvențională, mascată într-un container de marfă.
China a marcat 80 de ani de la victoria împotriva Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, cu o paradă militară în Beijing. DF-61, noua rachetă balistică intercontinentală, a fost prezentată pentru prima dată.
India a semnat, în 2018 ,un acord de 5,5 miliarde de dolari cu Rusia pentru cinci sisteme de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune S-400 Triumf.
Foștii premieri ai României Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au mersla Beijing, pentru a participa la parada militară ce comemorează 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial.
Ministrul Apărării a anunțat că Armata României monitorizează zonele de la Dunăre unde agresorul rus atacă constant infrastructura portuară a Ucrainei, precizând că Forțele Navale patrulează constant, dar a explicat și de ce România nu doboară dronele ruse, în ciuda faptului că ele sunt identificate și nu de puține ori sunt ridicate inclusiv avioane militare de luptă românești sau aliate, în timpul acestor atacuri.
Inginerul Iuri Ivașeckin, care a participat la crearea avioanelor Su-25 și SSJ-100, a decedat în Rusia, la vârsta de 91 de ani.
În timpul testelor efectuate la Camp Atterbury, Indiana, sistemul Leonidas a neutralizat un roi de 49 de drone în doar câteva secunde.
Rusia a lansat un atac aerian masiv asupra Ucrainei în cursul nopţii de marţi spre miercuri, rănind cel puţin patru lucrători feroviari şi determinând Polonia să ridice de la sol avioane de luptă, au declarat miercuri autorităţile ucrainene şi poloneze.
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri că China este "de neoprit", într-un discurs rostit înainte de o uriaşă defilare militară la Beijing care a comemorat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial la care au participat liderii rus şi nord-coreean, Vladimir Putin şi Kim Jong Un, scrie Agerpres.
Forțele Aeriene Ucrainene fac un pas important spre reducerea dependenței de armamentul extern, prin integrarea unei versiuni proprii a bombelor ghidate rusești UMPK pe avioanele de vânătoare MiG-29. Dezvoltată de Medoid Design Bureau, această muniție, care transformă bombele "oarbe" sovietice în arme ghidate cu precizie, reprezintă o soluție pragmatică și rentabilă pentru a continua atacurile tactice împotriva forțelor rusești.
O investigație a Serviciului Militar de informații al Ucrainei (GUR) a scos la iveală o rețea complexă prin care Rusia reușește să-și modernizeze și să-și susțină producția de armament, în ciuda sancțiunilor internaționale. Documentele publicate de ucraineni arată că peste 260 de unități de echipamente de înaltă tehnologie, provenite din țări NATO și din alte state europene și asiatice, sunt folosite de Uralvagonzavod, principalul producător de tancuri al Rusiei.
Industria de apărare a Ucrainei a ridicat în sfârșit vălul de pe una dintre cele mai așteptate arme cu rază lungă de acțiune. La expoziția de armament MSPO 2025 din Polonia, JSC Ukrainian Defense Industry (UDI) a dezvăluit oficial specificațiile rachetei Palianîtsia, o "rachetă-dronă" dezvoltată de ucraineni, proiectată pentru a lovi adânc în teritoriul inamic.
Într-o Europă care se clatină sub amenințarea unui război prelungit, Germania pare să joace un joc dublu, navigând cu prudență între solidaritatea declarată cu Ucraina și propriile interese, sau cel puțin, propriile temeri. Recentele declarații ale oficialilor de la Berlin ridică semne de întrebare serioase cu privire la coerența strategică a Europei și la angajamentul său pe termen lung.
În contextul unei agitații tot mai mari la granița estică a NATO, Polonia, una dintre țările europene cu cele mai mari cheltuieli pentru apărare, a dezvăluit un nou proiect ambițios. Este vorba despre o rachetă de croazieră, supranumită Lanca (Sulița), o armă care se dorește a fi un pas major spre independența strategică a Varșoviei.
Săptămâna trecută Federația Rusă a folosit pentru prima oară drone maritime pe Dunăre, unde au lovit nava de cercetare ucraineană Simferopol, chiar la gurile de vărsare a Dunării, în imediata apropiere a apelor teritoriale române. Incidentul nu doar că marchează o premieră în acest sens, dar ridică serioase îngrijorări cu privire la capacitatea Rusiei de a-și adapta capabilitățile și de a periclita securitatea și interesele României în regiune, inclusiv prin viitoare acte de sabotaj și operațiuni hibride.
Ultimele ore se scurg înainte de parada militară, una dintre cele mai mari din lume, cu peste două milioane de soldați, care va avea loc în inima Beijingului. Marele spectacol, care marchează cea de-a 80-a aniversare a capitulării Japoniei Imperiale la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, este o oportunitate de a demonstra capacitatea tot mai mare a Chinei de a rivaliza cu Statele Unite într-un potențial conflict.
La sfârșitul lunii august, un vehicul aerian fără pilot (UAV) de tipul RQ-4B Global Hawk a devenit o siluetă recurentă deasupra Mării Negre, un spațiu strategic unde rivalitatea dintre marile puteri se desfășoară cu o intensitate sporită. Aparent un simplu zbor de recunoaștere, această misiune scoate la iveală o strategie complexă și riscantă a Statelor Unite, care continuă să manevreze între nevoia de a-și susține aliații și pericolele unei confruntări directe.
Chiar și după summitul din august dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump din Alaska, Moscova pare să nu fie mai aproape de a pune capăt invaziei sale în Ucraina.
În noaptea de 02.09.2025, drone rusești au lovit facilitățile din partea portuară a orașului Izmail din Odesa, care se află pe malul Dunării. Surse ucrainene susțin că Forțele Armate ruse au efectuat în zonă cel mai masiv atac cu drone aeriene de la începutul războiului.
Potrivit Statului Major General al Apărării Naționale Elene, avioanele turcești F-16, înarmate cu rachete aer-aer, au încălcat reglementările de trafic aerian intrând în spațiul de informare a zborurilor (FIR)al Greciei, fără plan de zbor, dar nu au pătruns în spațiul aerian național grec. În plus, un avion turc ATR-72 și un elicopter militar au intrat, de asemenea, în aceeași zi în FIR fără autorizație. Nu au fost raportate exerciții militare turcești programate în zonă, astfel că Atena acuză Ankara de noi provocări în Mediterană.
Există tensiuni între China, Iran și India, membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), scrie jurnalistul Robert Spencer de la The Times în articolul „Sub demonstrația de fraternitate la summitul SCO, tensiunile dintre autocrați cresc”.
În noaptea de 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 23.00, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un atac aerian al Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Brațul Chilia al Dunării, județul Tulcea.
Cheltuielile pentru armament în Uniunea Europeană vor atinge un nou record în acest an, ajungând la 381 de miliarde de euro, a anunţat marţi Agenţia Europeană de Apărare (AEA), relatează Agerpres.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a comentat declarația președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform căreia aliații ar putea desfășura trupe pe teritoriul Ucrainei, dupăîncheierea conflictului.
