Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina ar putea primi avioane F-16 înainte de sfârșitul anului. Cât de realist este acest orizont de timp?
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Ucraina ar putea primi avioane de luptă occidentale F-16 până la sfârșitul acestui an. Anunțul a fost făcut de John Kirby, coordonatorul american pentru comunicare strategică din cadrul Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, într-un interviu acordat Fox News.
Piloți F-16 se pregătesc pentru decolare în timpul unui exercițiu de antrenament. Sursa foto: U.S. Air Force.
Piloți F-16 se pregătesc pentru decolare în timpul unui exercițiu de antrenament. Sursa foto: U.S. Air Force.

Cu toate acestea, oficialul american a precizat că este puțin probabil ca avioanele de luptă să poată schimba singure semnificativ cursul ostilităților.

,,Avioanele F-16 vor ajunge în Ucraina, cel mai probabil, până la sfârșitul anului. Dar nu credem că doar F-16 vor putea schimba situația", a declarat oficialul de la Casa Albă pentru Fox News.

În același timp, Kirby subliniază că Forțele Armate ale Ucrainei au acum nevoie de mai multe obuze pentru artilerie, apărare aeriană și vehicule blindate.

"Ceea ce au nevoie cu adevărat este artilerie, muniție, apărare aeriană și vehicule blindate, tancuri", a spus el.

Așa cum relatat anterior DefenseRomania, citând declaraţii ale unor oficiali NATO, o coaliție formată din 11 state va începe în august antrenarea piloților ucraineni pe avioane de luptă F-16.



Următoarele țări au fost de acord să înceapă instruirea ucrainenilor: Danemarca, Olanda, Belgia, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Suedia și Marea Britanie. Aceste țări au semnat un memorandum care definește condițiile derulării perioadei de pregătire.

Piloți si tehnicieni vor lua parte la programul de pregătire. Danemarca și Țările de Jos conduc eforturile coaliției internaționale de a instrui piloți, de a asigura întreținerea aeronavelor și de a furniza F-16 Ucrainei. De asemenea, SUA vor permite țărilor europene să instruiască ucrainenii pe avioane de luptă F-16.

În prezent, nu se știe când anume vor primi Forțele Aeriene Ucrainene avioane de luptă occidentale. La începutul acestei luni, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat că avioanele F-16 ar putea proteja spaţiul aerian ucrainean în primul trimestru al anului 2024. Cu toate acestea, condițiile de primire a acestora s-ar putea schimba.

În urmă cu câteva zile, Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, a anunțat că primul grup de piloți ucraineni este gata să înceapă pregătirea pe avioanele de luptă F-16.

 

Infrastructura militară, un aspect foarte important, dar nerezolvat

 

Ca parte a coaliției care s-a angajat sa ofere avioane de luptă occidentale pentru Ucraina, Canada va dezvolta infrastructura necesara pentru acestea, a precizat ieri Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, în timpul unei conferințe de presa. Înainte de a primi avioanele de luptă, Ucraina trebuie să pregătească nu numai piloții și tehnicienii pentru întreținerea avioanelor, ci și infrastructura corespunzătoare.

Potrivit lui Reznikov, Ucraina evaluează în prezent starea tehnică a aerodromurilor deja construite, unde vor fi folosite aceste avioane. De asemenea, se intenționează să se construiască o nouă infrastructură pentru acestea, inclusiv adăposturi, sisteme de securitate, hangare etc.

Ministrul nu a dezvăluit cât timp va dura adaptarea aerodromurilor pentru utilizarea avioanelor de vânătoare occidentale, dar a subliniat termenele aproximative:

,,De îndată ce infrastructura și piloții capabili să îndeplinească sarcini de luptă vor fi gata, iar inginerii vor fi pregătiți să asigure mentenanţa acestor echipamente, atunci partenerii vor lua o decizie: "Ok, acum avioanele!". Așadar, va dura ceva timp. Eu cred, cu optimism, că acest lucru se va întâmpla anul viitor''. 

 

SUA continuă să dea semne de reticență cu privire la problema trimiterii de avioane de luptă în Ucraina, în ciuda sprijinului tot mai mare pentru acest demers în Europa



Observațiile recente ale unuia dintre cei mai importanți generali de la Washington indică faptul că Pentagonul și administrația Biden au încă îndoieli în ceea ce privește furnizarea de avioane de vânătoare Lockheed Martin F-16 către Forțele Aeriene Ucrainene (UAF).

,,Condițiile de acum pentru angajarea avioanelor F-16... probabil că nu sunt ideale", a declarat la 13 iulie generalul-locotenent Douglas Sims, directorul de operațiuni al Statului Major al Pentagonului, potrivit FlightGlobal.

Comentariul lui Sims a fost făcut în aceeași săptămână cu summitul NATO de la Vilnius, Lituania, în timpul căruia o așa-numită coaliție formată din 11 țări europene s-a coagulat în jurul obiectivului de a furniza avioane F-16 către Ucraina.

Generalul cu trei stele a adăugat că, pe baza evaluărilor Pentagonului, Rusia dispune încă de suficiente capacități antiaeriene în Ucraina pentru a intercepta avioanele F-16.

Recent mai mulţi membri ai Parlamentului European s-au alăturat apelului de a transfera Ucrainei cât mai curând posibil avioanele de luptă F-16, pe care piloții ucraineni vor începe antrenamentele în luna august.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Avioane suedeze Gripen: Secretele negocierilor dintre Ucraina și Suedia, dezvăluite indirect de prim-adjunctul ministrului ucrainean al Apărării
Au cu adevărat Statele Unite planuri pentru viitoare atacuri chirurgicale în Venezuela? Washingtonul ar avea pe masă opţiunea utilizării dronelor şi avioanelor de vânătoare
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Contraofensivă ieftină: Cum vânează militarii ucraineni de pe avioane Yak-52 roiurile de drone ruseşti Shahed (Video)
Danemarca a înregistrat un nou incident cu drone deasupra celui mai mare aeroport militar din țară
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
SUA trimit F-16 pentru a intercepta patru avioane rusești Su-35 și Tu-95 în apropierea Alaskăi
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Calm și decis în fața provocărilor: Cum trebuie interpretat răspunsul NATO la escaladarea rusă în spațiul aerian estonian
Forțele Aeriene ale Ucrainei anunță doborârea unui bombardier rusesc de tip Su-34. Aeronava îndeplinea misiuni de bombardament în regiunea Zaporojie
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Armata SUA, în căutare de soluții low-cost. O manevră disperată a piloților F-15, care au atacat drone iraniene cu bombe, dezvăluie o vulnerabilitate a zilelor noastre

Ştiri Recomandate

Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
pixel