Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE a demarat procedura de infringement împotriva României pentru legislația privind emisiile industriale
18 feb, 17:52
Comisia Europeană a trimis joi României o scrisoare de punere în întârziere prin care îi cere să îşi aducă legislaţia naţională în linie cu Directiva UE privind emisiile industriale, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

Activităţile industriale au un impact semnificativ asupra mediului. Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale are drept obiectiv prevenirea şi reducerea emisiilor industriale dăunătoare în UE, promovând în acelaşi timp utilizarea tehnicilor care reduc emisiile poluante şi sunt eficiente în ceea ce priveşte energia şi resursele.

"Sistemul juridic din România nu garantează implementarea unor obiective cheie din Directivă, în special acela că instalaţiile pot să funcţioneze numai dacă au autorizaţie. Pe de o parte, în forma actuală, sistemul legal din România prevede penalităţi foarte mici şi inadecvate, care nu asigură eficienţa, proporţionalitatea şi descurajarea cerută de Directivă. Pe de altă parte, autorităţile române nu reuşesc să implementeze actuala legislaţie într-o manieră coerentă la nivel administrativ (de exemplu prin suspendarea funcţionării instalaţiilor fără autorizaţie), în timp ce justiţia din România nu reuşeşte să pună în aplicare sancţiunile", subliniază Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

În consecinţă, Executivul comunitar a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere. România are acum la dispoziţie două luni pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia ar putea decide să le trimită un aviz motivat. 

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Explozia de la facilitatea nucleară din Natanz reprezintă un punct de cotitură în derularea negocierilor cu Iranul
Serviciile de informaţii americane: Phenianul şi-ar putea relua în acest an testele nucleare
Convorbire telefonică Putin-Biden: Principalul subiect, prezenţa trupelor ruse la graniţa cu Ucraina
Dronele SUA au oferit Ucrainei o imagine clară cu dispozitivul militar al Rusiei de la frontieră
O comandă greșită a cauzat prăbușirea unei drone MQ-9. O manetă acționată greșit a costat 6 milioane de dolari
Într-o discuție cu Putin, Biden a transmis angajamentul SUA pentru Ucraina, dar a propus Rusiei un summit
E oficial: SUA nu se retrag din Afganistan. US Army va părăsi țara până pe 11 septembrie, dată simbolică
Șoigu: NATO va concentra 45.000 de militari și 15.000 de echipamente în apropierea teritoriului Rusiei
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro