Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE prelungeşte cu un an sancţiunile împotriva Belarusului, inclusiv embargoul asupra armelor
News
Data actualizării:
Data publicării:
Miniştrii de externe din UE au decis luni să prelungească pentru un an sancţiunile împotriva Belarusului, inclusiv un embargou asupra armelor, se arată într-un comunicat citat de AFP.
Președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko
Președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko

În afară de embargou, aceste sancţiuni vizează de asemenea patru personalităţi din fosta republică a URSS, care au interdicţia de a călători în UE, iar activele lor din blocul comunitar au fost îngheţate. Aceste patru persoane sunt acuzate de "dispariţia inexplicabilă a doi opozanţi politici, a unui om de afaceri şi a unui jurnalist, în 1999 şi în 2000", se arată în comunicat, transmite Agerpres.

În privinţa embargoului asupra armelor, a fost prelungită totuşi o derogare "pentru a permite exportarea de echipamente de biatlon".

Sancţiunile împotriva Belarusului au fost adoptate pentru prima dată în 2004. UE a adoptat măsuri suplimentare în 2011, pentru a sancţiona încălcările drepturilor omului şi represiunea împotriva societăţii civile şi a opoziţiei democratice, reaminteşte comunicatul.

În februarie 2016, în urma unei serii de semne de deschidere din partea regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, Consiliul European a ridicat totuşi măsurile care vizau 170 de persoane şi trei companii, menţinând în acelaşi timp embargoul asupra armelor şi sancţiunile impuse celor patru persoane.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marco Rubio, despre capacitățile militare ale armatei ruse: ”Convențional nu ar putea învinge multe țări din Europa”
Și Cambogia îl va nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace, după ce președintele SUA a intervenit în conflictul dintre Cambogia și Thailanda
Trump a semnat decretul care impune creșterea tarifelor vamale pentru zeci de țări. Siria, cea mai afectată, dar nici Canada nu a fost iertată
Mișcări strategice de „trupe” în industria de apărare: Iveco Defence, inclusiv unitatea din România unde se produc camioane, preluate de Leonardo
Rusia și China au început manevre maritime comune în Extremul Orient. Faza activă a exercițiului se va desfășura în Marea Japoniei
România, discuții la nivel înalt cu Statele Unite: Apărare, energie și Visa Waiver, pe agenda oficială
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Rafinăriile de stat indiene au suspendat achizițiile de petrol rusesc
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Cambodgia și Thailanda au convenit asupra unui armistițiu
Mulțumit de acordul impus Europei, Trump spune că nu mai este interesat să discute cu Putin
Europa acceptă tarifele lui Trump în schimbul stabilității economice: Un acord care prevede o creștere de la 4,8% la 15% pentru majoritatea bunurilor exportate
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Starlink a rămas în „beznă”. Rețeaua a suferit o pană de curent generalizată
Macron: Franța va recunoaște statul Palestina / SUA: „Este o palmă peste fața victimelor din 7 octombrie”
Dezvoltarea carierei după 30 de ani: Este realist să o luăm de la capăt?
Fost director al CIA în administrația George Bush Senior: „Putin nu va renunța niciodată la Ucraina. Și știu de ce”
Europenii merg la Beijing. Șefa Comisiei vrea o reechilibrare a deficitului de 350 de miliarde de dolari

Ştiri Recomandate

A fost „clonat” chiar și elicopterul viitorului (Foto). Cazul S-97 Raider al SUA arată că în ascensiunea sa China reușește să „copieze” tot
președintele Rusiei, Vladimir Putin, gesticulează în timpul unei vizite la o bază militară din regiunea Ryazan din Rusia. Sursa foto: Kremlin.ru.
EXCLUSIV
Pacea din Ucraina, o iluzie? Fostul șef CIA, David Petraeus, explică de ce negocierile eșuează: Vladimir Putin este principalul obstacol în calea păcii
Polonia, noul „tigru” al industriei de apărare: Cum devine un hub european pentru tancuri coreene
Evoluții noi pe frontul din Ucraina: Kievul anunță eliberarea a patru localități din regiunea Donețk, în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Dnipropetrovsk
SUA accelerează lansarea AIM-260. Noua generație de rachete schimbă regulile jocului aerian în competiția SUA–China
Avioanele Su-27 ucrainene pot lansa acum rachetele “momeală” americane ADM-160 care păcălesc sistemele antiaeriene rusești
Un avion de luptă MiG-29 a intrat într-un stâlp, în timp ce era transportat prin Erevan
Germania și Norvegia vor trimite Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană
O serie de atacuri ucrainene reușite au lovit un port, un aeroport și un terminal GNL de pe teritoriul Rusiei
Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Fost consilier al lui Putin, declarat agent străin în Rusia; A lăudat persoana greșită
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
Noi tensiuni în Peninsula Coreeană. Focuri de armă trase la graniță, în timp ce Kim asistă la trageri cu rachete de apărare aeriană
Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova via Vitalie Iovu
EXCLUSIV
Poate mușca Rusia din R. Moldova cu ajutorul unor marionete de la București? Premierul Bolojan, vizită de reasigurare, la Chișinău
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Marea Britanie își dublează capacitățile antiaeriene cu încă șase sisteme Land Ceptor
Patriot 360 de grade. Nou test reușit pentru radarul LTAMDS; În paralel, SUA au o producție record de rachete PAC-3 și vor să atingă 2.000 de unități pe an
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Kaliningrad și Marea Baltică: Exerciții militare rusești care ridică semne de întrebare pentru NATO
FBI-ul percheziționează locuința lui John Bolton, fost consilier pe securitate al lui Trump, devenit unul dintre principalii critici ai actualei administrații de la Casa Albă
Este Putin adevăratul conducător al Rusiei sau marioneta lui Lavrov? (ANALIZĂ)
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Rusia: „Scutul nuclear trebuie consolidat din cauza amenințărilor colosale”
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
SUA și aliații europeni discută garanții de securitate pentru Ucraina: Europa ar urma să suporte cea mai mare parte a efortului
Rusia construiește un centru masiv de război electronic lângă granițele NATO (Foto): Kaliningradul devine pentru ruşi un hub militar strategic
Gata cu negocierile pentru pacea din Ucraina? Trump lansează ipoteza unor atacuri ucrainene asupra Rusiei: „Imposibil” să câștigi fără a ataca țara invadatoare
pixel