Un bombardier american B-52 a survolat Marea Baltică.
Potrivit agenției ruse de presă TASS, bombardierul SUA B-52 a zburat deasupra Mării Baltice în cursul zilei de ieri. Bombardierul s-a apropiat la o distanță de 150 de kilometri de frontiera Federației Ruse.
„Pe data de 15 martie 2019, o aeronavă B-52 ce aparține Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, a efectuat un zbor peste apele internaționale ale Mării Baltice, în paralel cu apele teritoriale ale Rusiei. Avionul s-a apropiat la o distanță de 150 de kilometri de fontiera Rusiei și s-a întors imediat după ce sistemele rusești de apărare aeriană l-au detectat”, a anunțat ministerul Apărării de la Moscova.
Totuși, zborul bombardierului B-52 deasupra Mării Baltice a fost planificat și anunțat de către US Air Force. El a făcut parte din campania Operation Atlantic Resolve, care are ca obiectiv sprijinirea aliaților după ce agresivitatea Rusiei s-a accentuat.
După sfârșitul Războiului Rece SUA au trimis rar bombardiere cu rază lungă de acțiune în Europa, dar tensiunile dintre NATO și Rusia au determinat Washingtonul să includă și aceste bombardiere în exerciții.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News