Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un MiG-29 al Ucrainei a fost puternic avariat de un ofițer beat al Forțelor Aeriene (Foto/Video)
Forțele aeriene
Data publicării:
Un avion de vânătoare MiG-29 de la Brigada 40 Aviație Tactică a Forțelor Aeriene din Ucraina, în timp ce se afla la sol, în incinta bazei aeriene Vasylki, a suferit avarii majore după ce a fost lovit de un automobil Volkswagen Touran care era condus de un ofițer aflat într-o stare avansată de ebrietate.

Publicaţia Defence-Blog a preluat mai multe imagini de pe reţele de socializare, precizând că unul dintre cele două motoare ale avionului de vânătoare Mig-29 a fost puternic avariat, deoarece, după impactul cu automobilul Volkswagen Touran, a luat foc.

Mai mulţi oficialii militari ucraineni au declarat că, la momentul producerii accidentului, avionul Mig-29 era tractat către unul dintre hangarele din baza Vasylki, moment în care a fost puternic avariat în partea din spate. Aeronava avariată este un MiG-29MU1 modernizat.

Youtube video image

Mass-media ucraineana a relatat în cursul zilei de astăzi că avionul de vânătoare MiG-29 cu numărul 08 WHITE (c / n 2960731239) a fost avariat, în cursul zilei de ieri, după ce un iginer cu grad de ofițer al Forțelor Aeriene din Ucraina, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a condus un automobil Volkswagen Touran în incita bazei aeriene Vasylki, iar în urma coliziunii, partea din spate a avionul a luat foc.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Situaţia de securitate de la Marea Neagră, revine în atenţia SUA: După 11 luni de absență, dronele americane de cercetare RQ-48 Global Hawk au revenit 
Ucraina se concentrează pe F-16 și Gripen, un stat european scoate din joben avioane MiG-29 cărora aviația militară ucraineană nu le-ar spune „nu”
Pentagonul vrea să accelereze achiziția de F-35, loturile 18 și 19 totalizând circa 300 de avioane. F-urile 35 ale României ar putea fi printre acestea?
De ce a fost amânat un survol la joasă altitudine al unui bombardier american B-52, într-un stat aliat aflat în coasta Rusiei
Calitate dovedită în luptă? Succesul J-10C și rachetelor PL-15 împotriva Rafale ar putea propulsa vânzările de arme ale Chinei
Rusia pune România în capul listei scurte unde avioane Rafale franceze cu arme nucleare ar putea ajunge. Din două motive România ar fi „favorită”
Ucraina confirmă pierderea unui F-16 după ce acesta a distrus trei ținte rusești. Câte F-uri au pierdut ucrainenii de la aruncarea lor în luptă
Nu iese fum fără foc: În telenovela avionului Rafale doborât în premieră de un J-10 de producție chineză, India recunoaște „pierderi”. Dar doar atât
Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Pentru ce scenariu militar se pregăteşte Rusia? Mai multe bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-22M3, dar și avioane MiG-31 purtătoare de rachete Kinzhal au fost desfăşurate în Siberia
Avioane Kaan cu motoare americane F110, integrate și pe F-15EX, dar turcii promit să rezolve rapid „problema”. Turcia a anunțat și când începe producția în serie
Succes în timp record: Cât le-a trebuit francezilor să integreze bombele de mare precizie AASM Hammer pe avioane MiG-29 ucrainene în timp record
Din cimitirul aviației, direct în Ucraina. De ce au scos SUA avioane din „cimitirul F-16” și le-au transportat în Ucraina
Nici nu a primit bine Bulgaria primul avion F-16 că l-a consemnat la sol: A fost identificată la bord o defecțiune a unuia dintre sisteme
Aeronavele de avertizare timpurie ASC 890, ''ochii din cer'' ai aviaţiei ucrainene: Apărarea aeriană a Ucrainei devine mai robustă, iar avioanele F-16 mai letale pentru ruşi
Rachete aer-aer AIM-120 pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei. Polonezii cumpără dublu față de noi, dar plătesc triplu
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești
O nouă rachetă pentru „uriașa” flotă de 20 de avioane Su-57. Rusia prezintă misterios un „proiect secret” care să răspundă armelor F-35 sau F-22
Franța și India semnează cel mai mare acord militar încheiat între cele două țări. Obiectivul principal: Rafale M
Aviația ucraineană distruge un centru rusesc de control al dronelor FPV (Video): Atacul a fost efectuat de un MiG-29, echipat cu două bombe ghidate AASM HAMMER
Confruntată cu o cerere uriașă, SUA intenționează să producă peste 100.000 de rachete HIMARS în următorii ani
Ce trebuie să învățăm din complicatul drum al Turciei către Eurofighter. Încă scrie „drum închis” în germană pe ușa care duce la Eurofighter
Polonia acuză că un elicopter militar rusesc a încălcat spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale poloneze din Marea Baltică
În timp ce Patriotul european SAMP/T devine mai ager cu radarul Ground Fire 300, Thales convinge a cincea țară NATO să cumpere fratele mai mic: Ground Master 200
Continuă seria de pierderi usturătoare pentru Forțele Aerocosmice. Ucrainenii mai distrug un Su-30SM rusesc. L-au prins în baza aeriană Rostov-pe-Don
Portugalia, ţara de la care România a cumpărat primele avioane F-16, confirmă că F-35 este singurul avion de vânătoare de generația a V-a capabil să înlocuiască F-16
Rusia aduce un MiG-35 și un tanc T-90 în „curtea din spate” a SUA. Mesaj sau strategie pe termen lung în zona de influență americană?

Ştiri Recomandate

Apărare aeriană
EXCLUSIV
Cele două săptămâni de aur care pod decide viitorul regimului ayatollahilor: Cadoul lui Trump de care Iranul ar fi bine să profite
Nici Rusia nu doarme liniștită. SUA tocmai a transferat în Europa o flotă impresionantă de F-22, cele mai performante avioane din lume
Bombele cu planare rusești și-au găsit nașul: NATO anunță primele teste reușite, iar sistemul va ajunge pe front în câteva luni
Unde ar putea fi uraniul puternic îmbogățit al Iranului? AIEA: ”Teheranul nu ne-a informat în detaliu despre nimic”
Apune epoca Orban? Opoziția Tisza conduce detașat în sondaje, o premieră în ultimii 15 ani
China trimite un număr record de avioane să survoleze zona din jurul Taiwanului
Zeci de mii de nord-coreeni, trimiși în fabricile de drone din Rusia, în perspectiva transferului de tehnologie
Trump a aprobat deja planurile de atac ale bombardierelor B-2 asupra Iranului. Nu a luat încă decizia finală de a „apăsa butonul”
Producţia K9 în România ar putea fi doar începutul: Dacă K9 este fabricat în comun, împreună cu Redback, ar aduce aproximativ 2.000 de noi locuri de muncă directe și indirecte
Rușii se laudă că au rupt un acord „mort”: Cooperarea militară cu Germania din 1996. Moscova acuză politica militaristă germană împotriva sa
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Summit-ul NATO va fi ”scurt, concis și plăcut”. Totul, pentru a-l mulțumi pe Trump
Franța renunță la „ochii din aer” americani și trece la cei europeni. Francezii au anunțat avioanele AWACS care vor înlocui E3-F Sentry
Rușii au ales o direcție prioritară pe frontul din Donbas. Blindatele rusești au ieșit destul de șifonate din ultimele atacuri (VIDEO)
Faceți cunoștință cu ONE WAY EFFECTOR: Soluția viitorului pentru neutralizarea prin saturație a apărării inamice are la bază lecțiile din Ucraina
SUA se pregătesc de un posibil impact: Toate avioanele și navele vulnerabile la atacurile Iranului au fost relocate
„Rusia are un plan de agresiune pe termen lung împotriva Europei”. Care sunt soluțiile
Dronă MQ-9 Reaper olandeză. Photo source: Royal Netherlands Air Force.
EXCLUSIV
În România dronele MQ-9 Reaper olandeze sunt „ochii” alianței în fața Rusiei. Doar 3 minute și 29 de secunde e diferența unui atac masiv rusesc între Est și Vest
Sursă de la Casa Albă: „Trump a autorizat atacul, așteaptă informații suplimentare de la Teheran”
Sectorul aviației se confruntă cu o creștere anuală cu 600% a atacurilor cibernetice, arată un raport Thales
Putin devine mai flexibil și se declară pregătit să-l întâlnească pe Zelenski, însă doar în etapa finală a discuțiilor
Bombardarea Iranului de către SUA divizează MAGA. Cum sunt împărțite opiniile în mișcarea trumpistă cu privire la un atac militar american
De ce e imposibil ca SUA să își scufunde propriul portavion USS Nimitz într-o operațiune sub „steag fals” pentru a intra în război
Pentru ca acordul privind mineralele să-și producă efectele Trump trebuie să dea cu pumnul în masă în fața Rusiei. Volker: SUA nu fac suficient pentru interesele sale
România a mai făcut un pas mare pentru a-și produce propria muniție pentru viitoarele tancuri Abrams și obuziere K9: Uzina Dragomirești, hub european
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Urmează și bombe de tip „bunker-buster”? Cine e generalul american prin care SUA ar putea da lovitura de grație Iranului
Rusia a trecut la un nou nivel al războiului. Este nevoie de mobilizarea comunității internaționale pentru a convinge Moscova să accepte pacea – Zelenski
Serbia nu are bani pentru Rafale franceze, dar a găsit o soluție. Sârbii se laudă cu cea mai modernă versiune a avionului, un stat rival îi contrazice
Atacul Israelului asupra Iranului. Foto: Agerpres
EXCLUSIV
Președintele Poloniei, blocat în Singapore din cauza schimbului de lovituri de rachete între Iran și Israel
”Construit cu Europa, nu pentru Europa”. Rheinmetall și americanii de la Anduril vor produce în comun drone și muniție inteligentă
pixel