Născut în 1964 dintr-o familie de oameni de afaceri înstăriți, el este cel mai mare fiu al lui Stanley Johnson, politician britanic, fost membru conservator al Parlamentului European din 1979-1984. Johnson are și rădăcini turcești: străbunicul său, Ali Kemal, era un jurnalist otoman și un politician care a slujit timp de trei luni ministru de interne în guvernul Damat Ferit Pasha. Un adversar al războiului de independență turc din 1919-1923, Ali Kemal a trăit în exil în Europa.
Johnson și-a început educația pe vechiul continent la Școala Europeană Bruxelles 1, continuând în regat, cu linia de școli consacrate pentru elita britanică, Eton și Oxford. A studiat clasicismul la Balliol devenind un redutabil as al retoricii, fiind denumit spadasinul florentin pentru limba ascuțită și folosirea verbelor ironice. Demn urmaș al umorului politic insular, Boris devine președinte al Union din Oxford în 1986, o trambulină de mare efect pentru orice tânăr ambițios. Conservator cu înclinații populiste, în această săptămână el devine al 28-lea prim ministru provenit de la Oxford şi al 5-lea produs Eton în ordinea succesivă a ultimilor 6 primi miniștrii britanici.
Unul dintre liderii campaniei "Plecarea (Leave)" înainte de referendumul Brexit din 2016, Johnson a lucrat ca jurnalist înainte de a se deplasa spre politică. Johnson și-a început cariera jurnalistică la sfârșitul anului 1987 ca un stagiar la The Times din Londra, dar a fost concediat pentru că a falsificat un citat. A găsit rapid un loc de muncă la The Daily Telegraph, unde a lucrat în calitate de corespondent al ziarului la Bruxelles din 1989 până în 1994, fiind cunoscut pentru articolele sale polemice de genul: UE a uitat să măsoare lungime prezervativelor. Tonul iconoclast, dar redutabil al corespondenţelor sale l-au făcut celebru, deși dimensiunea rasială a discursului său a fost permanent atacată. Înapoi în Londra, în 1994, Johnson a devenit redactorul asistent al Telegraph și editorul politic. De-a lungul anilor, a scris multe coloane de ziar controversate. În 2002, a fost acuzat de rasism pentru folosirea diminutivului "piccaninnies" pentru a se referi la negrii. Identic ca și în scandalul cu prințul Harry care și-a prezentat un coleg de școala militară ca fiind my litle paki (micul meu pakistanez), incidentul nu l-a aruncat la periferia vieții politice britanice, din contră Boris s-a folosit de el pentru a arăta ipocrizia leaderilor conservatori care fără a folosii cuvinte poartă totuși resentimente față de minoritățile care îi înconjoară.
Lui Johnson îi place să se laude cu o similitudine imagologică greu de negat. Boris nu ezită să repete că și Churchill a fost de la început ziarist, ca apoi să devină om politic. O similitudine care îi servește permanent, deoarece, ca și Churchill, conservator centrist, Johnson are viziuni mult mai liberale iar spectrul social pe care îl ocupă cu mesajele sale este mult mai unificator decât multe din liniile politice adesea de ruptură ale lui Margareth Thatcher, idolul conservator al ultimilor decenii. Pentru Johnson linia Chruchill este mult apropiată decât linia thatcheristă, fiind astfel un subiect delicat de discuție pentru Partidul Conservator.
Cu o viață personală dezorganizată, de două ori divorțat și tot de atâtea ori prins cu legături extra conjugale, Boris Johnson are flerul scandalului bine țintit. Fără a nega dezordinea ce pare a domina viața să privată, Johnson își permite jocul aflat la granița dintre un Romeo întârziat emoțional și nelipsitul lord englez excentric cu rădăcini orientale. Pentru orice alt produs politic de la Oxford acest mixt ar fi fost sinucidere curată, pentru Johnson pare a fi singură imagine care face legătura dintre părul său blond dezordonat cu un public obosit de imaginile rigide ale ultimilor prim miniştri britanici. În epoca unei suverane de 92 de ani, efigie perfect neschimbată de tip victorian, cu o gestică și prezență devenite, în decenii de exercițiu oficial, definiția planetar recunoscută pentru regat, blondul răvășit și cu cămașa ieșind din pantaloni, grăsuț și cu verb ironic pare a răspunde nevoii de schimbare a acestei imagini împietrite.
Iată deci o cheie a succesului său atât ca deputat conservator, cât și ca primar al Londrei, unde a înfrânt pe Livingstone, un mandarin al conservatorismului de tip thatcherian. Tânăr şi neliniștit, îndrăzneț până la a face să se amuze societatea victoriană a elitei englezești, între obrăznicie și imorale iubiri, la 55 de ani, cel care declara la un crăciun din copilărie că vrea să devină regele lumii (probabil vis provenit din povestirilor spuse despre padișahului Turciei) și-a scăzut pretențiile la a devenii prim ministru al unei puteri aflate în degringoladă europeană și mortuară risipă de energii la nivel global.
Unul de la Casa Albă, altul din Dowing Street. Deși sunt apropiați ca profiluri, cei doi blonzi pot fi analizați și distinct. Dar pentru început să spunem că amândoi au gustul iubirilor secrete, amândoi au trecut prin divorțuri răsunătoare, amândoi a avut perioade din viața lor care au fost umbrite de scandaluri de duzină, fără a îi deranja câtuși de puțin. Fără să își ascundă latura umană, dar învățând să o folosească ca element strict de marketing politic, cei doi au mai multe elemente în comun decât cele care îi despart. Au practic o identitate de resursă interioară, formând la amândoi un conglomerat distinct și diferit de ceilalți proveniți din aceeași lume ca a lor și natural opozanți a tot ceea ce înseamnă ridicare socială prin discriminare pozitivă. Cei doi detestă lipsa de competiție iar, instinctual și formativ, competiția este singura formă de soluționare a tensiunilor inerente pe care viața le crează.
Trump și Johnson sunt produsul propriei lor ambiții, atunci când resursele financiare deja moștenite le-ar fi asigurat o viață lipsite de griji. Puteau fi leneși, dar au ales cu curaj să lase un nume după ei. Amândoi sunt efectiv identici în ceea ce privește ambiția personală fără limite, caracterul puterii înăscute, dreptul privilegiului nedisimulat, modelul constant și stabil psihologic precum și masivitatea revenirii atunci când ceilalți îi considerau înfrânți. Toate acestea îi apropie foarte mult. Mai mult, Trump și Johnson au solide educații în spate, substanțialele resurse puse la dispoziția lor încă din timpul formării lor fiind doar accesorii ale privilegiului, nicidecum tehnică de escaladare socială, bucurându-se, în limitele impuse de seriozitatea rigidă a părinților, de larghețea oferită de bani și statutul social. Amândoi provin din familii cu mixte și multiple rădăcini, dar toate acestea fiind egale ca poziție socială și aliniament ideologic, astfel că nici unul dintre cei doi nu a fost expus rupturilor emoționale severe date de opoziții culturale ireductibile care apar deseori în multe dintre familiile bogate ale secolului trecut.
Stabilitatea familiei a reprezentat culoarul de formare a ambițiilor lor personale, amândoi fiind naturali în a crede că lumea li se cuvine. Finețea diferenței dintre aroganța iresponsabilă și asumarea superiorității fără a se rupe de lumea exterioară reprezintă acel fir roșu de identitate care îi unește pe amândoi. Unul producând entertainment, altul fiind ziarist, amândoi au în comun religia modernă a comunicării, pe care fiecare în dreptul său o aplică la perfecție. Universul comunicării abrupte la Trump se completează cu universul voit modulat și aproape granular al lui Johnson.
La vârful carierei lor, amândoi sunt conducători de imperii, unul mai puternic decât celălalt, dar egalizați de statutul de putere atomică și spațială și de influența enormă culturală pe care o au în afara granițelor lor. În afară de China, unde președintele Xi face parte prin naștere, din noua noblețe comunistă construită de Mao (cu același tip de resursă financiară privilegiată și acces la un nivel superior de înțelegere a mecanismelor puterii), nici un alt leader al vreunei națiuni de pe planetă nu are calitatea egală cu cei doi. Semn că istoria sau ascunsele puteri ale naturii au pus la linia de start a noii epoci personalităţi egale între ele, opozante altor personalități (la fel de egale și ele). Cei doi blonzi, vor să lupte cu mediocritate franco-germaniei europene, condusă de o femeie aflată la crepuscul, iar Rusia pare a fi găsit o stabilitate de tranziție prin președintele Putin, produs auster al unei societății sovietizate, egal ca ambiție și inteligență cu cei doi blonzi dar inegal ca resurse inițiatice și formative.
Boris Johnson vine să ocupe un loc care a fost destructurat până la anulare de succesivele ultime trei guverne britanice. De la Blair, socialistul pus pe făcut bani și mințind permanent (egal în dorința de parvenire cu cuplul Clinton), petrecând dezastrul mediocrului Cameron (egal în lipsa sa acuitate intelectuală cu un Sarkozy sau Hollande al unei Europe treptat teutonizate) și încheind cu imposibilă May (egala mediocrității europene și în special a imposibilei lingvistici a birocrației bruxelleze), guvernul britanic a pierdut succesiv nu numai dialogul filosofic dar și cel politic cu o Europă degradată de umorile unei protestante cu adânci rădăcini comunizante. Johnson are nu numai șansa de a reface măreția guvernului britanic dar este obligat să se unească până la non distincție cu blondul de la Casa Albă.
Dacă cineva își imaginează că SUA vor lăsa o Ursula von der Leyen să impună dictatura mediocrității intelectuale și economice, vor lăsa macronul parizian să dicteze și să promoveze dispariția națiunilor și statelor exact atunci când China a făcut cel mai mare pas de dezvoltare sub o dictatură comunistă, înseamnă că nu a înțeles nimic despre fluviul care se adună tăcut sub ghețarii doar aparent amenințători, dar topiți ai limbii de lemn din societatea virusată de progresismul neo-marxist. Oglinda jocului planetar ne arată că așa cum Ocazio Cortez vă devenii imaginea eșecului socialismului imaginar al lui Mussolini, așa cum khmerii verzi vor devenii simbolul distrugerii planetare hitleriene, așa şi cei doi blonzi anglo saxoni vor încerca să devină Chruchill și Roosevelt din secolul XXI.
Rămâne doar să vedem unde se va întâmpla Sarajevo și cine va fi viitoarea Cehoslovacia. Europa nici măcar locul confruntării pare să nu fie. Căci devenind ptolemeic, templul marilor construcții de la Abydos a fost înghițit la final de istoriei, iar marile descoperiri arse de barbari. Cei doi blonzi ai lumii anglo saxone par a spune Europei distruse de unirea cea fără formă că marile piramide pot fi oricând acoperite de nisipul adus din deșert. Undeva identitatea dată de ambiția nemăsurată a celor doi blonzi va face o nouă lume să apară. Măcar România să știe a citi istoria.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Potrivit unor surse ucrainene și rusești, conducerea armatei ruse testează noi tactici pentru atacurile cu rachete efectuate asupra Ucrainei.
Cea de-a patra ediție a Forumului Euro-Atlantic pentru Reziliență (EARF25), organizată de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), va reuni, în perioada 6-7 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, lideri guvernamentali, experți militari, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor internaționale, într-un amplu exercițiu de reflecție strategică privind viitorul rezilienței în spațiul euro-atlantic.
Declarația recentă a lui Alexei Juravliov, prim-vicepreședintele Comisiei de Apărare din Duma de Stat a Rusiei, cu privire la posibila livrare a sistemelor de rachete Oreshnik și Kalibr către Venezuela, nu trebuie tratată sub nicio formă ca un simplu anunţ militare. Astfel de mesaje se înscriu perfect în ceea ce cunoaştem deja că fiind o operațiune de război informațional. Într-un context de tensiuni maxime între Washington și Caracas, Moscova intervine nu doar ca partener militar, ci ca principal amplificator al instabilității, fabricând o narațiune menită să testeze determinarea SUA.
„Partea care învață cel mai repede câștigă”. Comandantul Forțelor Aeriene Suedeze, general-maiorul Jonas Wikman, trage un semnal de alarmă cu privire la decalajul de adaptare dintre Alianța Nord-Atlantică și provocările pe care le aduce războiul modern.
Dronele sunt tehnologii emergente care și-au dovedit utilitatea în războiul din Ucraina, dar e oare înțelept să pariezi doar pe drone? Tot în baza lecțiilor din Ucraina vedem că tehnica grea, tancurile și sistemele de artilerie, rămân esențiale chiar și în războiul modern. Acest lucru a fost arătat și într-o demonstrație de forță de către Armata Franței.
Operația ucraineană de curățire și contrainfiltrare, desfășurată în zona orașului cheie Pokrovsk, a intrat în ziua a cincea. Capul de pod stabilit de militarii Direcției de Informații Militare (GUR) a Ucrainei a rezistat, permițând altor unități GUR să străpungă liniile rusești pentru a face joncțiunea cu trupele din capul de pod. GUR a prezentat, în dimineața de 4 noiembrie, o actualizare a acțiunilor sale din Pokrovsk.
Serviciul de Informații Militare (GUR) al Ucrainei au confirmat o operațiune de succes în noaptea de 1-2 noiembrie 2025, care a distrus elemente importante ale apărării aeriene rusești aflate în Crimeea. Ținta principală: un post de comandă al unui batalion S-400 „Triumf” și radarul său, o lovitură care continuă campania sistematică a Kievului de a „orbi” și fragmenta rețeaua de apărare a peninsulei.
Armata Republicii Cehe este deja clară în ceea ce privește numărul de militari pe care dorește să îi recruteze anul viitor. Și este unul dintre cele mai ambițioase obiective stabilite vreodată. Potrivit Ministerului Apărării, în mod ideal, peste 2.200 de noi soldați noi ar trebui să intre în rândul forțelor armate. Cu toate acestea, pe termen lung, oficialii apărării au vorbit despre baza armatei. Obiectivul de recrutare pentru 2025 a fost îndeplinit, iar cel pentru anul viitor este mai mare.
Hotărârea recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care obligă Rusia să plătească Georgiei despăgubiri de 253 de milioane de euro pentru acțiunile sale din 2008, oferă o perspectivă sumbră și, totodată, un model juridic crucial pentru viitorul Ucrainei.
De la bordul Air Force One, președintele Donald Trump a transmis duminică nu doar un refuz militar, ci o sentință geostrategică. Întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Tomahawk, capabile să lovească Moscova, răspunsul său a fost de o nonșalanță care îngheţa sângele în vene aliaților Americii: „Nu, nu prea...”.
Dezbaterea privind descurajarea nucleară în cadrul NATO se învârte, în ultimii ani, în jurul a două mari teme, lăsând în umbră cea mai presantă problemă internă a Alianței. Pe de o parte, agresiunea Rusiei în Ucraina a veni cu întrebarea dacă arsenalul nuclear aliat, în principal armele americane din Europa, trebuie modernizat sau consolidat. Pe de altă parte, încă din mandatul lui Donald Trump, persistă îndoiala dacă SUA mai pot fi considerate un partener de încredere și ce s-ar întâmpla dacă Washingtonul și-ar retrage umbrela nucleară.
În septembrie, Pakistanul și Statele Unite au semnat un acord istoric prin care firma americană US Strategic Metals (USSM), specializată în reciclarea și procesarea mineralelor critice, se angajează să investească aproape 500 de milioane de dolari în Pakistan pentru explorarea, dezvoltarea și rafinarea zăcămintelor rare.
Cele mai recente lovituri ucrainene cu UAV-uri au avut obiective diverse, fiind atacate elemente de infrastructură petrolieră portuară, sistemul de energie electrică, precum și obiective importante de sprijin de luptă și logistic.
Statele Unite ale Americii au mobilizat în Caraibe o forță militară fără precedent în ultimele decenii, într-o desfășurare care amintește de tensiunile Războiului Rece.
Rusia azi, ajunsă dependentă militar de state precum Coreea de Nord, e la ani lumină nu doar în ceea ce privește PIB-ul, dar și dezvoltarea tehnologică, atât de SUA cât și de China. Lucru demonstrat și de competiția în spațiu dintre SUA și China, pentru a ajuns la Polul Sudic al Lunii.
Donald Trump a întocmit o listă confidențială de posibile ținte ce pot fi lovite în Venezuela, în acest moment fiind așteptat doar ordinul președintelui american.
Deși situația în estul Ucrainei în zona Pokrovsk este critică, ocupantul rus încercând să forțeze avansul pentru a „deschide ușa” către Donețk și a încerca ocuparea întregului Donbas, ultimele rapoarte arată că de fapt nu aici rușii au reușit cel mai mare avans în ultimele 30 de zile.
După ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei luna trecută, liderii politici si militari de pe continent au accelerat brusc ideea unui „zid anti-drone”. Pare o reacție logică la o amenințare palpabilă, dar este, în esență, o capcană strategică costisitoare.
Pentagonul a transmis Casei Albe că furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina este fezabilă din punct de vedere militar și nu ar afecta stocurile strategice ale Statelor Unite. Această evaluare tehnică, menită să deblocheze o decizie crucială, pare însă a se fi lovit de un zid politic la Washington. Decizia finală rămâne în mâinile președintelui Donald Trump, iar semnalele de la Casa Albă sunt, în cel mai bun caz, contradictorii.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit o performanță militară remarcabilă, distrugând 48% din totalul sistemelor rusești de apărare antiaeriană „Panțir-S1” de la începutul anului 2025. Anunțul, care indică o vulnerabilitate critică a Moscovei, a fost făcut chiar de șeful SBU, Vasil Maliuk, în timpul unui briefing susținut la 31 octombrie, alături de președintele Volodimir Zelenski.
Serviciile de securitate ucrainene au distrus o rachetă balistică rusească de tip Oreshnik în interiorul Rusiei în vara anului 2024, a declarat președintele Volodimir Zelenski la un briefing de presă pe 31 octombrie.
Finlanda a declanșat una dintre cele mai ample mobilizări militare de la aderarea la NATO. Peste 15.000 de militari finlandezi, alături de trupe din Marea Britanie, Suedia și Polonia, au început exerciții de amploare în sudul și estul țării, multe dintre ele la doar câțiva kilometri de granița rusă. Mesajul este neechivoc și vizează direct Moscova: Finlanda, acum stat de linia întâi al Alianței Nord-Atlantice, se pregătește activ și fără rezerve pentru scenarii de război.
Potrivit unor surse de la Washington, Administrația Trump a identificat deja ținte militare în Venezuela utilizate pentru traficul de droguri, iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă. Această mișcare ar marca o escaladare semnificativă a conflictului, transmițând un mesaj clar liderului venezuelean Nicolas Maduro: timpul său la putere este pe terminate.
Agenția de presă Reuters a anunțat, pe 31.10.2025, citând o declarație a ministrului de externe ucrainean, Andrii Sybiha, că Rusia a atacat în ultimele luni Ucraina cu o rachetă de croazieră a cărei dezvoltare secretă l-a determinat pe Donald Trump să renunțe la Tratatul privind interzicerea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune (Tratatul INF) în primul său mandat de președinte al SUA.
Pe 28 octombrie au apărut primele informații, unele neoficiale, că SUA vor retrage din România un contingent militar. Confirmarea oficială a venit destul de repede, pe 29 octombrie. Decizia era așteptată la București, Washington dar și la NATO.
Kievul a decis o ruptură diplomatică neașteptată, dar fermă, anunțând pe 29 octombrie închiderea ambasadei sale din Havana și retrogradarea relațiilor cu Cuba. Decizia șoc, confirmată de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, este un răspuns direct la ceea ce Ucraina consideră a fi complicitatea tacită a autorităților cubaneze în recrutarea masivă de cetățeni cubanezi pentru a lupta alături de forțele rusești pe frontul ucrainean.
Uniunea Europeană lucrează la o nouă strategie de apărare menită să permită statelor membre să mute rapid tancuri, artilerie și alte echipamente militare grele pe întregul continent, în eventualitatea unui conflict major. Într-un context de securitate tot mai tensionat și pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina, Bruxelles-ul da primele semne ca accelereaza demersurile pentru a se asigura că Europa poate răspunde eficient oricărei amenințări de securitate, în special pe flancul estic al NATO.
În teoria clasică a domeniului securității internaționale, amenințările erau clar definite: state rivale, blocuri de puteri militare sau, mai recent, rețele teroriste ierarhizate. Ceea ce un articol publicat recent în revista Forbes descrie nu se încadrează confortabil în niciuna dintre aceste categorii. Asistăm la nașterea unei amenințări de securitate de tip nou, una care nu are nevoie de baze de antrenament delimitate de garduri cu sârmă ghimpată sau de finanțare de la un stat-sponsor. Ea are nevoie doar de o conexiune la internet, o imprimantă 3D și, cel mai important, o platformă de socializare care să-i găzduiască ideologia.
Președintele american Donald Trump a ordonat Departamentului Apărării să reia imediat testarea armelor nucleare americane, în conformitate cu acțiunile altor puteri nucleare, a scris șeful Casei Albe pe propria rețea de socializare Truth joi dimineață, cu puțin timp înainte de a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping în Coreea de Sud.
Prezența chineză în zonele de conflict din Africa s-a transformat dintr-o simplă sursă de armament într-o rețea transnațională integrată care susține logistic și financiar economiile violente de pe continent. Deși analizele anterioare au confirmat deja prezența pe scară largă în mâinile grupărilor militante a armelor de calibru mic fabricate în China, dezvăluind fragilitatea mecanismelor de control, problema este mult mai profundă decât simpla mișcare fizică a armelor.
Zece mii de soldați vor fi implicați în patrularea și protejarea infrastructurii critice. „Sporim cooperarea dintre toate serviciile pentru a contracara actele de sabotaj și a îmbunătăți securitatea”, a declarat ministrul Apărării Naționale, în cadrul unei conferințe de presă. Operațiunea a fost denumită în cod „Horyzont” - Operațiunea Orizont.
Președintele american Donald Trump a aprobat desfășurarea unor operațiuni CIA pe teritoriul Venezuelei, potrivit unei investigații publicate de The New York Times azi. Decizia survine în contextul în care administrația de la Washington își intensifică presiunea politică și militară asupra regimului condus de Nicolas Maduro, în paralel cu trimiterea în regiune a celui mai mare și modern portavion american, USS Gerald Ford.
Emiratele Arabe Unite se află în negocieri avansate cu Franța privind un parteneriat comun pentru dezvoltarea avionului de vânătoare Rafale F5 și a dronei de luptă care va lucra conjugat cu avionul, bazându-se pe relația de patru decenii dintre cele două țări în domeniul forțelor aeriene.
Aceste discuții ar putea oferi Abu Dhabiului un rol direct în conturarea unuia dintre cele mai ambițioase programe de drone de luptă fără pilot din Europa, cu implicații clare pentru puterea aeriană din Golf.
Guvernul neagă faptul că a bătut palma cu Rheinmetall pentru achiziția de mașini de luptă Lynx, program care urmează să fie inclus între cele eligibile în mecanismul european SAFE, după ce în presă au apărut informații pe surse care indicau faptul că România ar fi decis achiziția de Lynx. La fotbal procedura s-ar numi VAR (Video Assistant Referee), adică atunci când un arbitru anulează un gol marcat incorect după ce revede la monitor faza. Cel puțin oficial, meciul privind programul viitoarelor mașini de luptă ale infanteriei se joacă în continuare.
Statele Unite ale Americii iau în calcul dezvoltarea unui nou tip de flotă navală - denumită Golden Fleet (n.r. - Flota de Aur) - extrem de avansată tehnilogic și cu capacități hipersonice de ultimă generație, în contextul în care China deține în prezent cea mai mare forță navală a lumii ca dimensiune, adică număr de nave.
Administrația Trump se așteaptă ca toate părțile să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina în următoarele zile.
Relația cu România nu a fost niciodată mai importantă, a declarat Darryl Nirenberg, nominalizat ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România.
În noaptea de miercuri, 19 noiembrie, armata rusă a atacat masiv Ucraina cu drone și calibre de atac, rachete de la aeronave Tu -95 MS și Tu -160 și a ridicat în aer avioane MiG-31K. Atacul a fost în principal asupra vestului și centrului Ucrainei, iar Harkivul a suferit și el un atac masiv.
Nu mai suntem demult în zona supozițiilor sau a scenariilor teoretice de tip „ce-ar fi dacă”. Războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Occidentului a intrat într-o nouă fază, una tangibilă, periculoasă și extrem de calculată.
Autorităţile ruse l-au inclus miercuri pe lista extremiştilor şi teroriştilor pe omul de afaceri Mihail Hodorkovski, fostul patron al companiei petroliere ruse Iukos, care a stat zece ani la închisoare, iar după eliberare şi exilarea în Occident a devenit unul dintre principalii opozanţi ai Kremlinului, relatează agențiile Agerpres și EFE.
În timp ce cancelariile occidentale încă dezbat liniile roșii și permisiunile de lovire în adâncimea teritoriului rus, pe un poligon din Nowa Deba, Polonia, se scrie discret, dar decisiv, o nouă pagină în manualul de apărare al NATO. Acolo, soldați români, alături de cei polonezi și americani, se antrenează cu Merops, un sistem anti-dronă care a trecut deja testul focului în Ucraina.
La Paris, șampania diplomatică a curs luni pentru ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit „un acord istoric”: o scrisoare de intenție pentru achiziția a până la 100 de avioane de luptă Rafale. Adăugați la asta o înțelegere similară cu Suedia, semnată cu doar câteva săptămâni în urmă, pentru alte 100-150 de aparate Gripen, și avem imaginea unei forțe aeriene ucrainene care, pe hârtie, rivalizează cu marile puteri europene.
Într-o mișcare care reflectă profunzimea relației strategice dintre Statele Unite și Regatul Arabiei Saudite, președintele american Donald Trump a desemnat oficial Regatul Arabiei Saudite drept Aliat major non-NATO (MNNA).
Ministrul John Healey anunță că Londra este pregătită să acționeze militar după incidentul cu nava rusească Yantar.
Nu suntem în război, dar nici în pace nu mai trăim. Aceasta este, poate, cea mai lucidă și neliniștitoare concluzie care reiese din discursul generalului german Ingo Gerhartz, comandantul Forțelor Întrunite NATO de la Brunssum. Într-o intervenție tranșantă la Conferința de Securitate de la Berlin, desfășurată pe 18 noiembrie 2025, generalul a pus degetul pe o rană pe care Occidentul încearcă, adesea birocratic, să o panseze: Rusia a mutat conflictul într-o zonă gri, de uzură psihologică, unde tancurile nu trec granița, dar sabotajul, dezinformarea și bruiajul GPS o fac zilnic.
Într-un război de uzură, în care Rusia continuă să testeze limitele apărării antiaeriene ucrainene cu baraje mixte de rachete și drone, Statele Unite fac o mutare care, la prima vedere, pare modestă din punct de vedere financiar, dar care este esențială din punct de vedere tactic. Departamentul de Stat a aprobat, pe 18 noiembrie, un acord de 105 milioane de dolari către Ucraina.
Deja vu cu drone: Un nou incident a avut loc în această noapte, când o dronă rusă a intrat 8 kilometri în spațiul aerian al României, după care a dispărut de pe radar. Au fost ridicate două avioane germane Eurofighter și două F-16 românești.
Multă vreme s-a vorbit despre F-22 Raptor la timpul trecut. A fost catalogat drept o „regină a hangarului”, o bijuterie tehnologică prea scumpă pentru a fi riscată și prea specializată pentru războaiele de contrainsurgență din ultimele două decenii. S-a spus chiar că zilele îi sunt numărate, urmând să fie ,,pensionat’’ pentru a face loc programului F-35 sau viitorului NGAD (Next Generation Air Dominance).
Dictatorul rus Vladimir Putin a comparat războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina cu Bătălia de la Stalingrad, Volgogradul de astăzi, care se numără printre bătăliile decisive dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă.
Statele Unite vor vinde avioane de vânătoare F-35 Arabiei Saudite, a anunțat președintele Donald Trump înaintea întâlnirii de la Casa Albă cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. „Vom vinde avioane F-35. Au fost un aliat grozav”, a declarat Trump, confirmând oficial o decizie istorică.
Într-o ”evoluție semnificativă” a războiului, forțele ucrainene au lansat un atac precis asupra unor ținte militare rusești, folosind rachete ATACMS de fabricație americană. Informația a fost anunțată de Statul Major General (SMG) în seara de 18 noiembrie.
Zelenski face un turneu european important în Grecia, Franța și Spania, în contextul în care Kievul încearcă să consolideze sprijinul european pentru războiul de apărare dus de Ucraina împotriva agresiunii rusești.
Ritmul fără precedent în care Ucraina a semnat, în decurs de doar 30 de zile, două Scrisori de intenție (LoI, în jargon) pentru achiziționarea a 250 de avioane de luptă moderne de generația 4.5 – 150 de Saab Gripen-E din Suedia și până la 100 de Dassault Rafale din Franța – a generat titluri spectaculoase. Scrisorile de intenție deschid însă o discuție mai subtilă despre strategia politică a Kievului, despre capacitatea reală de a le transforma în contracte ferme și, nu în ultimul rând, despre rolul pe care aceste anunțuri îl pot juca într-un eventual proces de negociere cu Rusia.
![Linia de producţie a celui mai important producător de vehicule blindate - compania rusă Uralvagonzavod [UVZ].](https://media.defenseromania.ro/image/202309/w322h220/rusia-productie-tancuri_71995000.jpg "Linia de producţie a celui mai important producător de vehicule blindate - compania rusă Uralvagonzavod [UVZ].")
Rusia exportă la jumătate față de acum 4 ani, însă vestea e doar pe jumătate bună pentru Occident - industria de apărare e focalizată pe refacerea stocurilor de tehnică militară, după ce Armata rusă a suferit pierderi uriașe de blindate și artilerie, în războiul din Ucraina.
Într-un pas important în lupta Europei împotriva incendiilor forestiere, PZL Mielec, o companie din grupul Lockheed Martin, a anunțat un contract important cu Česká Letecká Servisní (CLS) și Ministerul de Interne al Republicii Cehe pentru două noi elicoptere Sikorsky S-70 FIREHAWK®, marcând debutul primei flote internaționale de acest tip.
Proiectul VLAH (Vehicul de luptă autonom hidramat), dezvoltat de compania românească BlueSpace Techology a intrat în linie dreaptă pentru prima prezentare publică a prototipului, planificată pentru prima jumătate a lunii decembrie. VLAH este prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România.
Degeaba cumpărăm obuziere de ultimă generație și tancuri sofisticate dacă acestea rămân blocate în hățișul birocratic european sau, și mai grav, dacă podurile aflate pe teritoriul statelor europene se prăbușesc sub greutatea lor. O analiză recentă a Financial Times trage un semnal de alarmă şi pune un diagnostic grav logisticii NATO: în timp ce Rusia trece la economia de război, Occidentul este încă prins în capcana procedurilor de pace.
Cel mai mare contractor de apărare din Germania consideră că este pe cale să își mărească cifra de afaceri de cinci ori în termen de șase ani.
Iluzia că asistăm doar la un joc de șah geopolitic s-a risipit! Când șeful Statului Major al Poloniei, generalul Wieslaw Kukula, afirmă răspicat că „adversarul (n.a. Rusia) a început pregătirile pentru război”, el nu descrie un scenariu ipotetic, ci o realitate care se desfășoară deja sub ochii noștri, adesea invizibilă pentru marele public, dar asurzitoare pentru serviciile de informații occidentale. Într-o Europă care încă încearcă să își definească „arhitectura de securitate” post-Ucraina, avertismentul venit de la Varșovia are rezonanța unui gong pentru iluzia păcii perpetue: suntem, oficial, în „perioada de dinainte de război”.
Cel puțin o jumătate de milion de încărcături de propulsie pentru muniție de artilerie au fost produse în Belarus și, ulterior, transferate în Federația Rusă, a declarat Matvey Kupreychik, fost ofițer în forțele de securitate belaruse.
S-a vorbit mult despre "pacea rapidă" promisă de Donald Trump. Mulți s-au temut de o capitulare în fața Moscovei, de o cedare teritorială masivă a Ucrainei. Însă realitatea toamnei lui 2025 ne arată o altă față a negocierii.
În urmă cu câteva zile, Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a anunțat prevenirea unui atac pregătit de serviciile speciale ucrainene la Moscova, în cimitirul Troyekurovskoye. Deși reprezentanții serviciului nu au indicat ținta atentatului, precizând doar că este vorba despre “un înalt oficial rus”, marți (18.11.2025), presa de la Moscova a dezvăluit că potențiala victimă a fost secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, care anterior a deținut funcția de ministru al apărării.
