Un pușcaș marin american a dispărut în Golf de pe portavionul USS Abraham Lincoln
Marina americană a anunţat joi că a lansat operaţiuni de căutăre după dispariţia unui puşcaş marin de pe portavionul USS Abraham Lincoln, despre care se bănuieşte că ar fi sărit peste bord în Golf.
Marinarul american, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, a fost dat dispărut miercuri, se precizează într-un comunicat al Flotei a 5-a, cu baza în Bahrein.
În afară de USS Abraham Lincoln, la operaţiunile de căutare mai participă crucişătorul USS Leyte Gulf, fregata spaniolă Mendez Nunez şi nava pakistaneză PSN Aslat, a precizat Flota a 5-a americană.
Acest incident intervine în timp ce Iranul a anunţat joi că deţine un 'petrolier străin' şi echipajul său, suspectaţi de 'contrabandă' cu carburant în Golf, după o succesiune de incidente implicând petroliere în această regiune unde tensiunile au escaladat de mai multe luni.
În timp ce Washingtonul încearcă să creeze o coaliţie internaţională pentru a escorta navele comerciale în Golf, şeful Comandamentului Central al SUA, Kenneth McKenzie, s-a angajat joi să acţioneze 'energic' pentru a asigura securitatea transportului maritim în Golf, în timpul unei vizite la o bază aeriană din Arabia Saudită, ţara rivală Iranului în regiune.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News