Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un site media rusesc, care a colaborat la multe anchete cu Bellingcat, declarat "agent străin"
News
Data publicării:
Site-ul rusesc The Insider, care a colaborat în special cu grupul de investigaţii Bellingcat, aflat la originea mai multor dezvăluiri cu privire la serviciile secrete ruseşti, a fost declarat vineri "agent străin", statut care i-ar putea afecta foarte mult funcţionarea, relatează AFP şi Reuters.
Agenţii FSB care l-au urmărit pe Navalny din 2017 în mai mult de 30 de călătorii pe care acesta le-a. Sursa foto: Bellingcat.com.
Agenţii FSB care l-au urmărit pe Navalny din 2017 în mai mult de 30 de călătorii pe care acesta le-a. Sursa foto: Bellingcat.com.

Potrivit Ministerului rus al Justiţiei, The Insider a fost adăugat pe lista cu "agenţi străini" întrucât organizaţia este înregistrată în Letonia, transmite Agerpres.

În aprilie şi mai, două renumite media ruse - Meduza şi Vtimes - au fost declarate "agenţi străini", calificativ ce le-a privat de publicitate, ceea ce a provocat închiderea Vtimes după câteva săptămâni.

Mai mulţi jurnalişti de la site-ul de investigaţie Proekt, declarat săptămâna trecută "indezirabil" şi de facto interzis de autorităţi, a fost adăugat vineri pe lista cu "agenţi străini" publicată pe site-ul Ministerului rus al Justiţiei.

The Insider a fost fondat în 2013 de către Roman Dobrohotov, un militant politic de 37 de ani, care a condus în tinereţe mişcarea de opoziţie "Noi".

Site-ul a publicat mai multe anchete realizate în colaborate cu site-ul de investigaţie Bellingcat despre otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018 în Marea Britanie, asasinarea la Berlin a unui georgian de origine cecenă în 2019 sau otrăvirea lui Aleksei Navalnîi în august 2020 , acuzând de fiecare dată autorităţile ruse.

"Redacţia va continua să lucreze în componenţa sa actuală şi va menţine politica editorială", a indicat The Insider într-un comunicat.

The Insider "va funcţiona aşa ca înainte", a asigurat într-o declaraţie pentru media de opoziţie media MBKh, Roman Dobrohotov, explicând că site-ul are sediul în Letonia, nu are un birou în Rusia şi că "toate aceste legi nebuneşti nu se aplică pentru The Insider".

În Rusia, organizaţiile sau persoane inluse pe lista "agenţilor străini" trebuie - potrivit unei legi din 2012 - să se înregistreze pe lângă autorităţi, să efectueze proceduri administrative greoaie şi să indice clar acest statut în publicaţiile lor.

Rusia este acuzată de la venirea la putere a lui Vladimir Putin în 2000 de suprimarea oricărei forme de libertate de expresie la televiziune, dar mass-media online au reuşit mult timp să funcţioneze relativ liber.

Pe măsura ce audienţa lor a crescut, în special în rândul generaţiilor mai tinere, au fost vizate la rândul lor, iar autorităţile au început să strângă şurubul în privinţa acestora de la începutul anului, ceea cea coincis cu revenirea în Rusia a opozantului nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, din Germania, unde se tratase timp de mai multe luni după ce fusese otrăvit în luna august trecut cu agent neurotoxic Noviciok. De atunci, Navalnîi este încarcerat.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
Reforma în educație a Ucrainei nu „țintește” minoritatea română. Șeful Administrației Militare Cernăuți: Orice copil va putea învăța în limba română, Ucraina va asigura întreaga logistică
Berlinul, teren de antrenament: Batalionul Gardă al Bundeswehr pregătește inclusiv scenariul unor lupte urbane de tip „casă cu casă”
Trump a refuzat oferta lui Maduro. CIA primește „undă verde” în Venezuela iar Trump lasă ușa deschisă la „boots on the ground”
Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat: România e o mare oportunitate pentru companiile americane cu potențial decisiv energetic
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri

Ştiri Recomandate

Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
pixel