Ungaria va primi anul acesta elicoptere noi H145M Airbus.
Potrivit celor de la Daily News Hungary, patru elicoptere de atac H145M vor ajunge către Armata Ungariei în acest an. În tot acest timp, piloții maghiari și personalul tehnic se află în instruire la o unul din centrele companiei Airbus. Informația a fost făcută publică de către Martin Keller, unul din managerii Airbus Helicopters.
Totodată, anul viitor Ungaria va mai primi încă 12 elicoptere de atac H145M iar în 2021 țara vecină va primi încă șase elicoptere, potrivit oficialului Airbus.
În prezent, doi piloți și zece persoane din cadrul staff-ului tehnic se pregătesc la centrul Airbus din Donauworth, unde în următoarea perioadă vor fi instruiți în total 50 de piloți și 60 de membri ai staff-ului.
H145M este un elicopter bimotor cu performanțe dovedite care a fost comandat și de Germania, Tailanda, Ungaria, Serbia și Luxemburg.
Airbus Helicopters a propus în mod oficial și României aparatul ușor de atac H145M.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News