US Army Contracting Command a postat pe site-ul web de contractare al guvernului american o solicitare pentru a identifica sursele și furnizorii capabili să furnizeze o nouă armă ușoară care să fie montată pe diverse platforme, inclusiv elicoptere și vehicule terestre, transmite defence blog.
Conform comunicatului, Guvernul caută potențiale surse capabile să producă sisteme de arme GAU-19 / B, piese, accesorii și echipamente de asistență. Piesele și accesoriile vor include diferite adaptoare ușoare și sisteme de ochire, dar și unitate de control electronic și pachete de baterii. Echipamentele de asistență ar trebui să includă kituri de întreținere și pachete de scule speciale.
GAU-19 / B este o mitralieră electrică care folosește ca muniție cartușul .50 BMG (12.7 × 99mm).
Cu o viteză de foc de 1.300 de proiectile pe minut GAU-19 / B oferă putere de foc superioară într-un sistem ușor. Greutatea totală a sistemului cu trei țevi GAU-19 / B este 48 de kilograme, neutră față de cea a unei mitraliere cu o singură țeavă.
Mitraliera GAU-19 / B are prima întreținere după 35.000 de cartușe trase. GAU-19 / B este eficientă atât în misiunile aer-aer, cât și aer-sol. Arma oferă putere de foc extrem de eficientă împotriva atacurilor masive și a țintelor punctuale, și este ideală pentru elicoptere de cercetare și atac dar și pentru aeronave cu aripi fixe.
Montată pe transportoare de personal blindate sau pe vehicule de cercetare GAU-19 / B oferă o rată ridicată de foc fiind un sistem simplu de arme, cu un cost redus. Produce putere de foc devastatoare împotriva vehiculelor ușoare și forțelor de la sol. Instalat ca armament secundar pe sisteme mari de arme, GAU-19 / B oferă protecție împotriva amenințărilor apropiate de la sol și oferă capacitate de apărare aeriană.
Conform descrierilor tehnice arma poate trage, 1.000, 1.300 sau 2.000 de cartușe pe minut. Viteza glonțului la gura țevii este de 887 m/s și poate lovi ținte aflate până la 6.000 de metri.
Vezi și: US Army, trageri cu rachete în Germania
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News