Vânătoarea de gülenisti, cetățeni turci acuzați ca sunt suporteri ai unuia dintre cei mai puternici oponenți ai regimului actual de la Ankara continuă în toată Europa, atât prin cereri de extrădare, cât și prin inițiative care nu sunt transparente sau legale. În cazul conflictelor sau a crizelor din cadrul unui sistem de alianțe, una dintre cele mai utilizate metafore este cea a „cutremurului politic”.

Acest lucru pare să se fi întâmplat la un moment dat între mișcarea condusă de imamul Fetullah Gülen și liderul Akp, Recep Tayyp Erdoğan. După o convergență a intereselor și strategiilor pentru o perioadă lungă de timp, ruptura dintre cele două forțe a fost suficient de clară și de senzațională pentru a fi dusă la includerea mișcării Hizmet pe lista organizațiilor teroriste din Republica Turcă de azi, împreună cu Pkk, Daesh sau Dhkc-p.

Cu toate acestea, dacă acest cutremur politic (și social) și-a avut epicentrul în Turcia în 2013, fiind pretextul celei mai mari operațiuni anticorupție din Turcia ultimelor cinci decenii, tentativa de lovitură de stat din 2016, pentru care Gülen și ai lui sunt acuzați oficial a dus la o înăsprire fără precedent a politicii lui Erdogan, culminând cu ofensive succesive de epurare a structurilor statale turce. Flosirea acestui moment pentru a construi și întări puterea președintelui Erdogan nu mai are dubiu. Iar acest proces devine din ce în ce mai mult un punct de tensionare a relațiilor internaționale ale Turciei cu multe dintre țările lumii. De aceea poate mai puțin cunoscute sunt efectele acestor politici în afara teritoriului turc, unde ecoul șocurilor devine din ce în ce mai puțin puternic.

Mai degrabă răpiri ilegale decât extrădări în baza legii

Hasan Baris este un cetățean turc cu domiciliul în Chișinău (Republica Moldova) de peste douăzeci de ani și acum director al liceului inspirat de Gülen,  „Orizont”.  Despre situația cu care se confruntă, acesta declara: „La început, am sperat sincer că Erdoğan ar putea fi un bun aliat pentru dezvoltarea țării noastre, el a promis democrația și respectarea drepturilor omului și am fi sprijinit orice partid care și-a stabilit aceste două obiective. Credem în educație: am vrut să formăm o nouă generație de cetățeni competenți, capabili să facă față provocărilor din prezent și să treacă turcă spre modernitate. Dar, la un moment dat, liderul AKP a schimbat total cursul și au început persecuțiile".

În iunie 2019, Republica Moldova a primit o sentință severă a Curții Europene a Drepturilor Omului: în octombrie 2018, în fața a șapte cetățeni turci, toți angajați în școlile Orizont (există cinci sucursale în țară), au fost „luați” și duși la Turcia. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a unei operațiuni comune a serviciilor de informații moldovenești și cele turce. În fața Curții Europene guvernul Chișinău a susținut că nu a cunoscut amploarea fenomenului și nici nu a luat în calcul ramificațiile legale ale unor astfel de extrădări făcute la presiunea Turciei. Și totuși, într-o țară atât de apropiată, fizic și filosofic, de Uniunea Europeană, Turcia practic a răpit cetățeni sub acuzații false sau niciodată bine documentate.

”Ambasada a condus răpirile”

„Ambasada a fost cea care a condus răpirile”, continuă Hasan Baris. "Aveau o listă de optsprezece persoane care urmau să fie arestate, în mare parte profesori sau directori ai școlilor noastre, dar și oameni de afaceri turci care, la momentul operațiunilor se aflau în străinătate. Eu însumi am fost oprit de către serviciile secrete moldovenești, atunci când mă aflam în mașină cu împreună cu directorul de atunci al liceului Orizont din Ceadir-Lunga (orașul regiunii Turcofone Gagauzia). În timp operațiunii încercau să ne liniștească: „Este un control normal”, „Nu vă faceți griji, nu vă extrădăm” etc. Însă, în final, colegul meu, pe care îl cunosc de douăzeci de ani și cu care m-am mutat aici în Moldova, participând la fondarea școlilor din Orizont, se află în închisoare în Turcia. Eu am fost eliberat după ce serviciile secrete - prin diverse apeluri și verificări – au constatat că numele meu nu este pe lista lor.”

Ambasadele și consulatele turcești, susținute de agenții precum Tika (Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă) și Diyanet (Direcția pentru Religii), întocmesc profilurile adversarilor politici și ale criticilor guvernamentali aflați în străinătate", spune Abdullah Bozkurt, jurnalist și ex-corespondent pentru ziarul fondat de liderul mișcării Hizmet Fetullah Gülen Zamanul de azi. La câteva luni după tentativa de lovitură de stat din 2016, el a fost forțat să fugă în Suedia, unde este acum director al Centrului pentru libertate din Stockholm, un centru de monitorizare a activității represive a regimului Erdoğan.

"Numele lor sunt introduse în liste, aproape un fel de" listă neagră", pe baza cărora sunt începute operațiunile secrete represive. Documentele confidențiale pe care am lucrat arată modul în care această activitate de dosar în Turcia duce la investigații și plângeri chiar și fără prezența acuzatului în zonă. Mai mult existența acestui dosar are adesea repercusiuni asupra membrilor familiei celui vizat de o asemenea anchetă secretă și fără fundament. Realitatea este că Turcia folosește metode ilegale deoarece incriminările gheleniștilor se bazează pe elemente artificiale și acuzațiile sunt deseori fabricate.

Practic, dacă aceste dosare ar fi legale din punct de vedere al dreptului internațional, justiția turcă ar putea trece foarte bine prin canalele desemnate, adică prin folosirea pactele bilaterale de extrădare, lucru pe care nu îl face, punând în schimb presiune pe diverși aliați de conjuctură pentru a executa așa zisele extrădări. Astfel de situații ilegale crează și noi incidente judiciare, astfel că din neatenția autorităților judiciare molodvenești, unii dintre cetățenii turci se află în situația paradoxală de a fi reținuți simultan în închisorile turcești și de a beneficia de statutul de refugiat în Moldova. O situație juridică extremă și care nu are corespondent în Uniunea Europeană.

Prin urmare, atitudinea adoptată de autoritățile din diferite țări implicate în încercările de extrădare se dovedește a fi fundamentală în determinarea rezultatelor campaniei represive demarate de regimul Erdoğan. De foarte multe ori Turcia încearcă să-și folosească influența politică și economică în unele zone pentru a finaliza operațiunile de răpire și extrădare sau exploatează relațiile de încredere ale aparatelor de informații respective.

Relația de dependență, din ce în ce mai strânsă

În cazul Moldovei, relația de dependență a devenit din ce în ce mai strânsă în ultimii ani, având în vedere profunzimea investițiilor turcești pe teritoriu (în special prin Tika) și prezența regiunii turcești Gagauzia, care a beneficiat întotdeauna de ajutorul de la Ankara (la scurt timp după arestarea celor șase cetățeni turci, președintele turc a făcut o vizită în acea zonă). În timpul vizitei președintelui Moldovei, Igor Dodon, la Ankara, la sfârșitul lunii decembrie 2020, pentru a discuta legăturile de securitate și economice, Erdoğan nu a mulțumit pentru „colaborarea” legată de extrădarea celor șase profesori. Atitudinea otomanică a sultanului de la Ankara trebuie să atragă atenția asupra modelului de sper putere regională pe care Turcia de astăzi dorește să îl imporime, încălcând fundamental drepturile și libertățile cetățenilor ei și ai ai altor state.

În mod similar, o strategie de pătrundere în domeniul sprijinului financiar a existat de ceva vreme în zona balcanică, atât de mult încât a fost utilizată categoria „neo-otomanismului” pentru a indica influența în creștere a Turciei. În martie 2018, șase cetățeni turci au fost arestați în Kosovo într-o manieră similară cu cea angajată în Moldova, ceea ce a condus, printre altele, la demisia ministrului de Interne, Flamur Sefaj, și a șefului de informații Driton Gashi. Alte episoade de răpiri și extrădări au avut loc în Bulgaria, în Ucraina și la începutul noului an în Albania.

Erdogan se impune în statele de la granița Uniunii Europene

Este de remarcat că în cazul statelor slabe, aflate la granițele UE, regimul Erdoğan își impune cu ușurință dorințele ilegale. Sunt aceleași națiuni afectate de extrădări care au grijă să nu iasă din echilibrul cu Uniunea Europeană dar menținând în același timp relații bune cu Turcia.

În cazul țărilor cu o democrație puternică și un stat de drept, este clar că Turcia nu poate acționa cu impunitate și există reacții. Germania, de exemplu, a lansat câteva investigații împotriva lui Diyanet pentru presupuse activități de hărțuire împotriva cetățenilor turci din zonă. În Elveția, a fost emis un mandat de arestare pentru prima dată pentru doi oficiali ai ambasadei, probabil sub acoperire a serviciilor de informații turcești, acuzați, cu dovezi, că ar fi încercat să răpească un antreprenor afiliat mișcării Gülen care a locuit la Geneva timp de patruzeci de ani. Suedia are un program extrem de bine fundamentat legal și financiar pentru a proteja refugiații turci de furia celor de la Ankara.

Este important de înțeles că jocul turcesc aduce atingere autorității unice europene asupra drepturilor omului și obligativitatea respectării lor de către toate statele semnatare. Ca atare, un front comun și un proces integrat, pan continental de educare a reprezentanților institutțiilor statului, de la nivel judicir până la nivel de agenții de informații, este nu numai de dorit dar obligatoriu de construit.