Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Varşovia consideră mutarea mercenarilor Wagner în Belarus periculoasă pentru securitatea Poloniei

Data actualizării:
Data publicării:
Mutarea în Belarus a mercenarilor ruşi din cadrul Wagner Group, încurajată de Moscova după rebeliunea de sâmbăta trecută, este periculoasă pentru Polonia, a apreciat marţi preşedintele polonez Andrzej Duda, citat de Reuters.
Evgheni Prigojin, șeful aşa-zisei companii militare private ruse (PMC) Wagner Group
Evgheni Prigojin, șeful aşa-zisei companii militare private ruse (PMC) Wagner Group

,,Vedem ce se întâmplă, relocarea forţelor ruse, sub forma Grupului Wagner, în Belarus, şi şeful grupului Wagner care merge acolo, sunt semnale foarte negative pentru noi, pe care vrem să le aducem viguros în atenţia aliaţilor noştri", a declarat Duda presei la plecarea către Olanda, unde se va întâlni cu alţi lideri din NATO.

Marţi după-amiază, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a confirmat că fondatorul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a sosit în Belarus.

Lukaşenko a declarat că nu va construi baze pentru gruparea Wagner şi nici nu va deschide centre de recrutare pentru aceasta, dar i-ar putea oferi o bază dezafectată a armatei.

De asemenea, el i-a dat ministrului său al apărării, Viktor Krenikov, sarcina de a discuta cu Prigojin posibilitatea de formare în Belarus a unei unităţi militare după modelul Wagner.

Totodată, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dezvăluit marţi ca grupul de mercenari Wagner a primit în ultimul an aproape un miliard de euro de la statul rus.

,,Din mai 2022 până în mai 2023, statul a achitat 86,262 miliarde de ruble (circa 922 milioane de euro la cursul actual - n. red.) ca plăţi pentru grupul Wagner", a afirmat liderul de la Kremlin într-o şedinţă cu comandanţii militari, transmisă de televiziunea rusă.

Putin a recunoscut că Rusia a finanţat "în întregime" mercenarii conduşi de Evgheni Prigojin, a cărui firmă, Concord, a câştigat în acelaşi timp 80 de miliarde de ruble (aproximativ 850 de milioane de euro).

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
pixel