Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vasile Dîncu, de Ziua Marinei: Sperăm să finalizam în cel mai scurt timp procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, şi-a exprimat, luni, convingerea că "începând chiar de anul viitor" Ziua Marinei Române va găsi Forţele Navale mai bine echipate şi pregătite decât în acest an.

Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Marinei, Dîncu a punctat că războiul din Ucraina arată cât de importantă este pentru România, ţară cu ieşire la Marea Neagră, capacitatea de a-şi proteja apele teritoriale şi zona economică exclusivă.

"Forţele Navale sunt vârful nostru de lance în acest spaţiu şi vreau să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră pentru profesionalismul şi dedicarea de care daţi dovadă în fiecare zi, cu fiecare misiune îndeplinită la standarde excelente. Vă asigur că la nivelul echipei pe care o conduc la vârful Ministerului Apărării Naţionale cunoaştem în detaliu situaţia înzestrării Forţelor Navale şi înţelegem urgenţa cu care trebuie implementate programele esenţiale de achiziţii care să vă ofere instrumentele moderne, eficiente şi interoperabile cu care să vă puteţi îndeplini misiunile încredinţate", se arată în mesajul transmis de Vasile Dîncu marinarilor.

 

Forţele Navale au nevoie de o serie de echipamente moderne - majorarea bugetului Apărării va permite accelerarea ritmului de achiziţie



,,Vorbim aici despre sistemele de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML), program aflat în derulare, de corvetele multifuncţionale, a căror procedură de achiziţie sperăm să o finalizam în cel mai scurt timp, dar şi de alte proiecte care vizează modernizarea capacităţilor şi infrastructurii şi asigurarea unei dotări corespunzătoare forţelor noastre navale, la nivelul provocărilor de securitate actuale şi viitoare. Ridicarea nivelului de alocare pentru bugetul apărării de către Guvernul României de la 2 la 2,5% din PIB ne va permite alocarea unor resurse suplimentare pentru înzestrarea cu echipamente noi şi accelerarea ritmului achiziţiilor. Îmi exprim convingerea că, începând chiar de anul viitor, Ziua Marinei Române va găsi Forţele Navale mai bine echipate şi pregătite decât în acest an, iar în fiecare an care va trece vom putea adăuga noi şi noi realizări", afirmă ministrul Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

 

Despre programul „Corveta multifuncțională”, programul de înzestrare cu 4 corvete care ar trebui să fie construite în România

 

Fără să intrăm în detalii, programul e blocat din 2019 încoace. Atunci, Asocierea dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța a câștigat licitația pentru construirea a patru corvete Gowind 2500, dar și modernizarea celor două fregate Regina Maria și Regele Ferdinand.

Contractul nu a fost nici până azi semnat din cauza unor neînțelegeri între partea franceză și Șantierul Naval Constanța, fapt confirmat și de MApN, dar și de Paris. Se așteaptă o decizie în următoarea perioadă, situația de la Marea Neagră fiind extrem de gravă.

În România ar fi trebuit să fie construite patru corvete de tip Gowind 2500. Potrivit datelor oficiale din program, „navele vor fi construite în România în decurs de șapte ani, în baza unui transfer de tehnologie pentru construcţia, dotarea şi mentenanţa corvetelor”. Mai mult, prima navă ar trebui livrată la doar trei ani de la semnarea contractului.


Vasile Dîncu a amintit despre contextul regional reprezentat de războiul din Ucraina, dar şi de cei "peste 5.500" de militari aliaţi dislocaţi în prezent în România.

"Alianţa Nord-Atlantică şi-a exprimat cu fermitate solidaritatea cu poporul ucrainean şi a adoptat prompt măsuri defensive, de întărire a capacităţii de apărare pe flancul estic şi de descurajare a oricărei forme de agresiune împotriva teritoriului aliat. În cel mai scurt timp posibil de la declanşarea ostilităţilor, Alianţa a activat, pentru prima dată în istorie, planurile de apărare, dislocând importante forţe şi mijloace suplimentare ale armatelor NATO pe teritoriul ţărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România, ceea ce reprezintă o dovadă clară a solidarităţii şi coeziunii euro-atlantice", precizează Dîncu.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
pixel