Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vladimir Putin a promulgat legea care extinde statutul de ”agent străin” și la persoane fizice și jurnaliști
News
Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege controversată care permite extinderea statutului de "agent străin" la jurnalişti şi utilizatori de internet, un text denunţat de organizaţiile de apărare a drepturilor omului, informează France Presse, transmite paginaderusia.

Apărătorii pentru drepturile omului văd în această lege, votată la sfârşitul lunii noiembrie de către parlament, un risc suplimentar de cenzură şi de ameninţări la libertatea de expresie.

Textul legii, publicat pe portalul oficial al Kremlinului pentru informaţii juridice, prevede intrarea lui imediată în vigoare. Ministerul Justiţiei rus poate desemna de acum drept "agent străin" persoane fizice care lucrează pentru mass-media încadrate în această clasificare, potrivit textului.

Nouă organizaţii neguvernamentale din domeniul drepturilor omului, între care Amnesty International şi Reporteri fără Frontiere, şi-au exprimat îngrijorarea că aceste amendamente i-ar putea viza nu doar pe jurnalişti, ci pe toţi bloggerii şi internauţii care beneficiază de burse, finanţări sau venituri de la media în cauză.

"Va deveni un instrument puternic pentru a reduce la tăcere vocea opoziţiei", au denunţat organizaţiile neguvernamentale respective într-un comunicat publicat luna trecută.

Din 2012, o lege rusă permite autorităţilor să desemneze ca "agent străin" asociaţiile care primesc finanţări din afara Rusiei şi desfăşoară "activitate politică". În 2017, această posibilitate a fost extinsă la mass-media care lucrează în Rusia.

Cu pedeapsa unor amenzi grele sau riscul de a fi interzise, legea obligă aceste entităţi recunoscute ca atare la măsuri administrative restrictive şi la menţionarea acestui statut în toate publicaţiile lor.

În Rusia, prestigioasa organizaţie neguvernamentală Memorial, asociaţia anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi, şi postul de radio RFE/Radio Svoboda, finanţat de Congresul american, sunt catalogate drept "agent străin".

Termenul de "agent străin" era aplicat în epoca stalinistă opozanţilor reali sau prezumtivi, apoi a fost utilizată în anii 1970-1980 pentru a-i desemna pe disidenţi, acuzaţi că ar fi în solda Occidentului.

Vezi și: Vehiculul rusesc fără echipaj Uran-9, testat pe frontul din Siria


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Elitele ruse îl presează tot mai mult pe Putin să facă concesii în privința Ucrainei
UE pregătește un document care consfințește separarea energetică de Rusia. Omul lui Orban în Comisie se opune
Kremlinul îi compătimește pe români, despre care spune că au fost privaţi de posibilitatea de a vota pentru un candidat care le-a plăcut
Trump spune că lideri europeni l-au rugat să îl sune el pe Putin pentru că președintele Rusiei nu le răspunde lor la telefon
Iranul se laudă cu o nouă rachetă balistică și amenință Israelul și SUA
Date oficiale ale AEP: După rezultatele înregistrate în primul tur, George Simion și Nicușor Dan își vor disputa turul doi
Cine mai merge la parada lui Putin. Din SUA, președintele sârb Aleksandar Vucic a confirmat că merge la Moscova pentru că „îl obligă cuvântul dat”
Administraţia Trump se clatină: Consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, demisionează după gafa comisă cu publicarea de informaţii clasificate
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise
Coreea de Sud va construi două reactoare nucleare în Republica Cehă, o investiție de 18,2 miliarde de dolari
În prag de conflict militar India a închis spațiul aerian pentru toate avioanele pakistaneze
Economia de război a Rusiei gâfâie, afectată de petrolul ieftin
România va crește bugetul pentru apărare, etapizat în anii următori. Principalele decizii di CSAT, 30 aprilie 2025
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești
Rusia și Coreea de Nord construiesc al doilea ”Pod al Prieteniei”. Singura rută terestră existentă este insuficientă
Pas important al Comisiei: Aproape un miliard de euro, mobilizat pentru a stimula industria europeană de apărare
China a elaborat o listă de produse americane scutite de taxele de 125%. 'Există în continuare multe tehnologii americane de care avem nevoie'
Kim Jong Un a ordonat accelerarea înarmării nucleare a Marinei Coreei de Nord
„Invazie iminentă” a unei puteri nucleare asupra alteia în următoarele 48 de ore. SUA, îngrijorate că războiul indiano-pakistanez din munți va escalada
Ion Bazac, decorat cu titlul de Cavaler de Gran Croce de către Ambasada Italiei în România
Locomotiva militară a Europei? Berlinul cere UE activarea clauzei de urgență pentru a crește cheltuielile de apărare contra Rusiei
Pakistanul avertizează asupra unei posibile incursiuni militare indiene, pe fondul tensiunilor crescânde
Liberalii conduși de prim-ministrul Carney câștigă în Canada, arată sondajele
Atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Două F-16 și două Eurofighter au fost ridicate în aer
UE va prelungi schema de subvenții pentru muniție pentru încă un an
Război pe gheață: SUA au băgat frica în singura țară din Europa fără armată, dar membră NATO și o forțează să se înarmeze
Cheltuielile militare mondiale, la un nivel record în 2024. Germania este campioana înarmărilor în Europa, spun datele SIPRI
Coreea de Nord dezvăluie noua navă de război construită în 400 de zile ”cu propria noastră tehnologie”

Ştiri Recomandate

Legi cruciale pentru apărarea României, promulgate de președintele interimar Ilie Bolojan: Dronele care pătrund în spațiul aerian național pot fi acum doborâte
Putin va bloca negocierile de pace până la ocuparea completă a celor patru regiuni ucrainene controlate parțial
Cine a vrut să testeze reacţia romanilor în ziua alegerilor? Amestecul Franţei în alegerile din România, un fake-news propagat intens pe Telegram
Oficial: Nicușor Dan 53.6% vs. George Simion 46.4%. Nicușor Dan e noul președinte al României, Simion și-a recunoscut public înfrângerea
Hedgehog 2025: NATO face exerciții cu HIMARS, tancuri Challenger 2 și artilerie grea pentru a descuraja Rusia
Modernizare inedită: Belgia trimite pentru testare în Ucraina un tanc Leopard 1 cu turelă avansată, gata să răspundă cerinţelor armatei ucrainene
Rolul dronelor în următoarea mișcare strategică a Ucrainei: O nouă speranță pentru o nouă ofensivă?
S-a copiat 1:1 până și racheta aer-aer americană AIM-120, tocmai lansată dintr-un MiG-29. Și nu China a copiat-o, surprinzător
„Fără trupe, fără rachete Taurus, fără apărare aeriană pentru Ucraina": Fostul ministru lituanian critica ,,coaliția europeana a celor dispuși'' ca fiind un act de PR gol
Serviciile ucrainene de informații: Putin va testa în această seară racheta Yars cu o rază de acţiune de 10.000 km - doar pentru spectacol
Rusia a efectuat cel mai mare atac cu drone asupra Ucrainei de la începutul invaziei: 273 de aparate de zbor fără pilot au vizat ținte din Kiev și Donbas
SUA presează aliații europeni, dar nu le poate întoarce spatele până când UE nu își va construi propria capacitate de apărare  
Să nu mai existe dubii cu privire la interesele Rusiei: Obiectivul imperial al lui Putin blochează pacea în Ucraina
Situaţia de securitate de la Marea Neagră, revine în atenţia SUA: După 11 luni de absență, dronele americane de cercetare RQ-48 Global Hawk au revenit 
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat pierderea unui avion F-16 şi oferă noi detalii: În timpul unei misiuni de luptă, pilotul a doborât trei ţinte inamice
Povestea „Careului de Ași”: Escadrila de distrugătoare a României, de la scufundarea Moscova la evacuarea forțelor române din Crimeea și ce s-a întâmplat cu ea după război
Ilie Bolojan a făcut o escală în Bosnia pentru a-i saluta pe militarii români care asigură pacea în regiune
Rușii s-au dus la Istanbul să ceară capitularea Ucrainei nu să negocieze. Moscova a cerut inclusiv retragerea Armatei ucrainene din teritoriile pe care rușii nu le controlează
Kremlinul pune întâi o condiție pentru ca Vladimir Putin să se întâlnească cu Zelenski
Ucraina se concentrează pe F-16 și Gripen, un stat european scoate din joben avioane MiG-29 cărora aviația militară ucraineană nu le-ar spune „nu”
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Zelenski spune că Rusia a mai ratat o șansă de pace la negocierile de la Istanbul. Ucraina cere sancțiuni și presiune mai mare pe ocupant
A reapărut ayatollahul. Khamenei cere SUA să „părăsească Orientul” și vrea extirparea Israelului pe care îl consideră o „tumoare canceroasă”
Generalii americani trag un semnal de alarmă: Un eventual război cu China pentru Taiwan ar putea ajunge direct pe teritoriul SUA
Statele Unite, mesaj pentru aliaţii europeni: "Nu mai avem răbdare" – Se anunță discuții pentru reducerea trupelor desfăşurate în Europa
O campanie agresivă de dezinformare vizează alegerile din România, folosind pagini false şi inteligență artificială
Turcia primeşte în sfârşit ce-şi dorea din Statele Unite: Avioanele sale F-16V vor fi echipate cu rachete avansate AMRAAM și Sidewinder
S-a spart gheața? Germania și Marea Britanie anunță primul proiect bilateral de armament strategic
Armata poloneză îşi consolidează capacitatea de luptă: Polonia semnează un acord major pentru achiziția a 10.000 de drone Warmate
Vot în străinătate. Republica Moldova și Marea Britanie, prezență uriașă la urne
România vizează exportul de tehnică militară, odată cu dezvoltarea producției naționale de drone
Companii din România și Bulgaria, ţinte ale unei campanii de spionaj cibernetic: O grupare de hackeri ruși a atacat furnizori de echipamente militare care sprijină Ucraina
pixel