Aflat la numai o stradă distanță de turnurile gemene ale World Trade Center, în dimineața superbă a zilei de 11 Septembrie 2001, am fost unul dintre martorii oculari ai singurului eveniment important care a marcat începutul mileniului 21.
Venisem la serviciu iritat de fiica mea de şase ani, care refuzase (a câta oară) să își facă patul înainte de a se duce la scoală. Cafeaua luată de la parterul clădirii unde lucram se răcise, un fel de şefuleţ, tânăr ca şi mine, extrem de ambițios, făcea pe deșteptul şi, pisălog, critica limbajul unui document diplomatic fără relevanță.
În același timp pregăteam o informare anostă privind situația politică dintr-o țară africană (pe care oricum nu o citea nimeni) şi discutam cu un coleg de limbă franceză noile meniuri de la restaurantul Windows on the world (Ferestre deasupra lumii) aflat la ultimul etaj al unuia dintre turnurile gemene. Mândre se înălțau, cu oameni şi mai mândrii, intrând şi ieşind din ele.
În SUA aveam un nou președinte, iar ecourile bătăliei electorale din Florida încă răsunau pe holurile democraților şi republicanilor. Din biroul meu, aflat în colțul imensei săli de briefinguri, se vedeau, maiestuoase şi imperiale, cele două turnuri. Era o zi leneșă, așa cum fusese toată săptămâna. Cu spatele la geam am zărit, în coada ochiului, silueta unei păsări. Obișnuit să văd așa ceva la înălțimea celor 32 de etaje, nu am tresărit. Clipe mai târziu flacăra istoriei şi bubuitul exploziei au întrerupt, pentru totdeauna, curgerea nămoloasă a timpului mediocru.
Subsecretarul de stat, tocmai numit, a sunat să mă întrebe ce părere am. Cu fața spre fumul gros, cu ochii plini de portocaliul morții care curgea din primul turn lovit, i-am răspuns că America tocmai a intrat în secolul său tehnologic. Probabil că un avion rătăcit dovedea teoria dragă nouă, ideologilor de la etajul 32, că modernitatea tehnologică, fără etică, poate ucide. Habar nu aveam de fapt ce se întâmplă, cu adevărat, sub ochii mei. O a doua pasăre, va lovi din plin turnul geamăn şi va zgudui definitiv destinul meu.
Coborând treptele clădirii, cu un singur dosar în brațe, am realizat că, de fapt, urcam unul dintre cele mai necunoscute drumuri. America, țară a oamenilor bravi şi puternici, tocmai fusese lovită năprasnic. Își pierduse candoarea, intrând în noul mileniu prin zborul unor păsări de pradă. Cu doar câteva mii de dolari, 18 oameni fanatizaţi, folosind avioane comerciale pe post de rachete balistice, au aruncat în aer istoria lumii.
„Aroganța etajelor superioare”
Zburând prin ferestrele imense ale turnurilor, mânia unei religii, obsesiile şi fricile unor bărbați ascunși în peșteri, arogant ignorate şi vag conturate în nisipul mereu mișcător al umanității, vor aduce la suprafață instincte şi reacţii primare pe care, noi, cei de la etajele superioare ale oricărui turn care se ridica arogant deasupra pământului, le credeam uitate.
Coborând în adăpostul securizat, cu uși metalice şi ziduri goale, cu toalete semi-turcești, realizam că tranşeele erau practic la fel ca în timpul lui Alexandru cel Mare. Noi şi ei. Babilonul se prăbușise. Visul etern al satului global, condus de înțelepții omenirii, omenoşi, sfătoşi şi plini de sentimente înălțătoare, zburase în bucățele de corpuri umane, în picături de sânge amestecate cu lacrimile de frică dinaintea morții. Geam şi frică. Foc şi moarte. Flacăra aceea ne ardea civilizația cu o intensitate care va înghiți viața noastră şi va desfigura generațiile de după noi. America intrase în război fără a cunoaște cine este dușmanul!
Peste 3000 de oameni au fost uciși în purgatoriul apărut parcă din cele mai cumplite viziuni ale infernului lui Dante Aligheri. Arși, asfixiaţi sau simplu, aruncându-se de la etajele cuprinse de flăcări. Nu aveau soluție de supraviețuire, așa că în loc să fie mistuiţi de flăcări, preferau zborul final. Auzeai doar seci, scurte lovituri în asfalt. Măcar trupurile lor vor fi găsite căci cenușa celorlalţi va fi fost spălată de apa pompierilor. Doar ruga, înălțată spre cer, va cere iertare pentru păcatul suprem. Nimeni nu a anunțat câte victime au fost adunate de pe caldarâm.
„Teamă și ură”
În documente se vorbește, rușinos şi pudic, doar de corpuri expulzate de explozia inițială, căci în istoria rescrisă moral, sinucigașii nu au ce caută. Însă toți ştiam că este vorba de oamenii care au refuzat prețul cerut de foc, acceptând căderea în istorie. Simboluri căzute, destine frânte, deasupra lor, bătând din aripi, păsări de pradă. Căci din acel moment nimeni nu va mai privi zborul cu candoare şi bucurie.
Doar cu teamă şi ură. Visul omului de a zbura spre o divinitate bună şi primitoare fusese aruncat în aer. Noi, preoții din catedrala Constantinopolului în flăcări, care ne certam, istovitor, despre sexul îngerilor, când la porțile cetății hoardele dădeau năvală, aruncând cu pietre în geamurile pictate în aur, ne vom fi transformat, prin acele secunde ale fricii, în cavalerii dreptului la răzbunare. Atunci, în acele minute scurte şi decisive, toate bibliotecile citite din sufletul nostru au devenit oțelul păsărilor care vor privii, necruțător şi fără milă, noua lume apărută din ruinele turnurilor căzute.
Săptămâni întregi după atacul terorist din 11 Septembrie, mirosul crimei (cu această ocazie aveam să aflu că şi crima are miros) era încă în aer. Plutea ca o amintire. Sau poate doar ca un avertisment pentru ceea ce vom face noi mai departe. Alături de oamenii din turnuri, muriseră poliţişti, pompieri, anonimi voluntari ai unei civilizații aflate sub atac. În buncăre, în săli de conferințe securizate, între tone de hârtii şi milioane de biţi de informații, supraviețuitorii analizau, puneau întrebări, răscoleau nisipul lumii, scrutau adâncime oceanelor, se uitau cu teamă la cer. Peste tot plutea ura şi dorința de răzbunare. Acolo, în acele săptămâni de după crimă, aveam să învăț de-a lungul deceniilor care vor urma, se năștea, în chinurile orweliene, noua lume, mai arogantă şi mai rea decât crima în sine.
Copiii mei şi ai celor care au lovit simbolurile Americii, vor crește în acest război, purtat departe, peste mări şi țări, noii născuți vor scruta cerul în căutarea păsărilor de pradă, în timp ce pampersul le va fi scanat pentru bombe. Prin părinții lor războiul are loc chiar în inima satului unde s-au născut. Tânărul de atunci scrie, astăzi, măiestrit de experiență, despre omul căzut în istorie.
Notă: Textul aparține autorului, intertitlurile redacției
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
