Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
80.000 de soldați ruși rămân la granița cu Ucraina. Este sau nu retragerea trupelor ruse doar la nivel declarativ?
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Oficiali ai Statelor Unite, dar şi ai NATO au precizat în repetate rânduri, luna trecută, ca Rusia, prin desfăşurarea de trupe şi tehnică militară la graniţele cu Ucraina a încercat să transmită un mesaj noii administraţii de la Washington, dar şi Kievului pentru a nu încerca o ofensivă militară în Donbas şi pentru a nu se apropia mai mult de Occident.

Moscova a negat toate acestea susţinând că desfăşurarea de trupe şi tehnică militară la graniţele cu Ucraina nu trebuie să sperie pe nimeni pentru ca acestea sunt parte a unor exerciţii militare care se desfăşoară pe teritoriul Federaţiei Ruse.

După ce Ucraina, Statele Unite şi NATO au făcut apel către Moscova să detensioneze situaţie din regiune – Rusia desfăşurând la graniţele cu Ucraina aproximativ 100.000 de militari – pe 22 aprilie ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, a precizat că începând cu 23 aprilie, trupele şi tehnica militară din districtele militare sudice și occidentale, inclusiv din Crimeea, vor începe să revină la bazele de unde au fost dislocate.

Dar, potrivit unei analize realizat de The New York Times retragerea trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina a fost mai mult la nivel declarativ, în realitate fiind în continuare prezenţi acolo zeci de mii de militari ruşi.

Rusia a retras doar câteva mii de soldați de la granița cu Ucraina, au declarat înalți oficiali ai administrației Biden, în ciuda semnalelor venite luna trecută de la Moscova, precizează sursa citată.

Înalți oficiali ai Departamentului Apărării au declarat că aproape 80.000 de soldați ruși au rămas în apropierea unor zone care sunt la graniţa Rusiei cu Ucraina – cea mai mare acumulare de trupe pe care Rusia a desfăşurat-o de când a anexat Crimeea în 2014.

Conform promisiunilor lui Serghei Şoigu, trupele ruse din districtele militare sudice și occidentale vor începe să se retragă de la granițele sudice ale Rusiei, la punctele de desfășurare permanentă, începând cu 23 aprilie şi până la 1 mai.

Dar multe dintre unități militare retrase au lăsat, în zonele în care au fost desfăşurare, camioanele și vehiculele blindate. Acest sunt aspecte care nu trebuie ignorate, deoarece trupele ruse ar putea reveni în zonele şi perimetrele din imediata vecinătate a graniţelor cu Ucraina, foarte uşor, asta dacă Vladimir Putin ar decide să transmită un alt mesaj Occidentului.

Analiștii militari au remarcat că desfășurarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina a fost organizată în mod intenţionat pentru a fi vizibilă de către toate statele Occidentale. Rusia a făcut toată desfăşurarea de trupe ruse la vedere, fără perdea sau diversiuni care să distragă atenţia de la amploarea acestora, deoarece a vrut să fie perceputa ca o demonstraţie de forţă a capacităţilor sale de luptă. După spuse mai multor experţi occidentali, un mesaj adresat noi administraţii a SUA.

Putin a căutat modalități de a testa noua administraţie Biden, a fost fraza pe care mulţi experţi în relaţii internaţionale şi studii de securitate au tot folosit-o. Dar situaţia putea scăpa oricând de sub control sau ar fi putut determina apariţia unei crize major de securitate în regiune, deoarece numărul mare de militari ruşi desfăşuraţi la graniţa cu Ucraina a generat multiple semne de întrebare cu privire la intenţiile Moscovei.

Acest lucru este susţinut şi de Ian Lesser, vicepreședintele German Marshall Fund, care este de părere că ’’există un risc permanent ca lucrurile să meargă prost, semnalele fiind interpretate greșit. O aeronavă ar putea fi doborâtă. S-ar putea întâmpla orice.”

 

Forţe armate ruse continuând să fie desfăşurate în număr mare la frontiera cu Ucraina

 

The New York Times citează mai mulţi oficiali americani care spun că intenţiile şi obiectivele lui Putin, prin această desfăşurare de trupe ruse, sunt in continuare neclare. Inclusiv această stare de ambiguitate ar putea face parte din calculele liderului de la Kremlin.

Generalul Michael S. Repass, fost comandant al Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al SUA din Europa, este de părere că Rusia a păstrat o forță militară considerabilă în regiune și a retras doar un număr mic de trupe.

„Asta îmi sugerează că ar putea dori să revină mai târziu, când calendarul și circumstanțele sunt mai avantajoase pentru Rusia. Acest lucru se va întâmpla din nou”, a spus generalul Repass.

Secretarul de stat Antony J. Blinken a fost joi la Kiev pentru a reafirma sprijinul necondiţionat al SUA pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea să teritorială în fața agresiunii continue a Rusiei.

Şeful diplomaţiei americane i-a cerut joi Rusiei să înceteze comportamentul său ''agresiv'' faţă de Kiev, forţe armate ruse continuând să fie desfăşurate în număr mare la frontiera cu Ucraina, în pofida unei recente retrageri, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

"Sperăm că Rusia îşi va înceta acţiunile periculoase şi agresive", a spus Antony Blinken în timpul întrevederii pe care a avut-o la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Suntem conştienţi că Rusia şi-a retras unele forţele de la frontiera sa cu Ucraina, însă vedem că rămân forţe semnificative", a subliniat el, promiţând să conlucreze cu Ucraina pentru ca ea "să se poată apăra ea însăşi împotriva unei agresiuni".

La rândul său, Zelenski a denunţat retragerea "prea lentă", anunţată de Moscova la 23 aprilie, după săptămâni de tensiuni izbucnite în urma desfăşurării a zeci de mii de soldaţi la frontiera comună ruso-ucraineană şi în peninsulă ucraineană Crimeea anexată de Rusia în 2014.

Această demonstraţie de forţă a alimentat temeri la Kiev şi în Occident privind o posibilă ofensivă sau chiar o invazie rusă, cu atât mai mult că această desfăşurare masivă a fost însoţită de o escaladare a violenţelor în conflictul cu separatiştii proruşi. 

 

NATO vede în continuare o prezenţă semnificativă a trupelor ruse la graniţa cu Ucraina

 

,Am remarcat o anumită reducere a numărului trupelor ruse, dar sunt în continuare zeci de mii. Şi mai observăm că Rusia a menţinut multe arme, echipament pre-poziţionat, şi de asemenea impune restricţii în Marea Neagră, inclusiv restricţii de acces către Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci'', a precizat Stoltenberg, citat de agenţia DPA, declaraţie dată în marja reuniunii miniştrilor europeni ai apărării.

Potrivit secretarului general al NATO, ''există o prezenţă rusă semnificativă şi acum sunt mult mai multe trupe în Ucraina şi în jurul ei decât înainte de recenta creştere'' a efectivelor şi echipamentelor militare ruseşti la graniţa cu această ţară, unde separatiştii proruşi controlează provinciile estice Doneţk şi Lugansk.

''Prin urmare, NATO trebuie să rămână vigilentă şi să monitorizeze îndeaproape evoluţiile'', a subliniat Stoltenberg.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă

Ştiri Recomandate

„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
pixel