'Leii Sudului', a doua escadrilă de F-35 a forțelor aeriene israeliene a fost inaugurată
Forţele Aeriene Israeliene (IAF) au inaugurat, joi, a doua escadrilă de avioane stealth de a cincea generație F-35, cunoscută sub numele de „Leii Sudului", reînnoind istorica Escadrilă 116, potrivit Israel Defense si Times of Israel.
Baza aeriană Nevatim din sudul Israelului a găzdui o ceremonie specială săptămâna aceasta, în care a fost inaugurată oficial a doua escadrilă de avioane F-35 a forțelor aeriene israeliene. Noua escadrilă va avea numărul 116 și va fi supranumită „Leii Sudului". Se va alătura escadrilei 140, care este supranumită „Vulturul de Aur".
A 116-a escadrilă a fost înființată în 1956, fiind înzestrată atunci cu avioane P-51 Mustang, apoi operând mai multe tipuri de avioane de luptă. Din 2003 până când a fost desființată în 2015, Escadrila 116 a fost înzestrată cu avioane F-16.
Forța aeriană israeliană are în prezent 20 de avioane F-35i Adir și este de așteptat să primească un total de 50 de avioane pentru a completa, până în 2024, cea de a doua escadrilă. Din cele 30 de avioane rămase, un număr de șase avioane vor fi livrate Israelui în acest an.
La ceremonie au participa membri seniori și juniori ai IAF, inclusiv comandantul IAF, generalul-major Amikam Norkin. Contractul israelian cu Lockheed-Martin, producătorul F-35, este pentru un număr total de 50 de avioane F-35, urmând ca aproximativ șase aeronave de acest tip să fie livrate în fiecare an până în 2024.
În decembrie 2019, vicepreședintele Lockheed-Martin, generalul Gary North, a vizitat Israelul. Gary North a declarat în timpul vizitei sale că Israelul înclină spre ideea de a avea în viitorul apropiat şi o a treia escadrilă de avioane F-35. Primele două aeronave F-35 ale escadrilei 116 au ajuns în Israel în noiembrie 2019, la baza Nevatim.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News