Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Acuzaţii de spionaj: Autorităţile de la Moscova i-au convocat marţi pe ambasadorii Elveţiei şi Olandei
Intelligence
Data publicării:
Autorităţile de la Moscova i-au convocat marţi pe ambasadorii Elveţiei şi Olandei pentru a denunţa "acuzaţiile nefondate", potrivit cărora spioni ruşi au pus la cale atacuri cibernetice împotriva unui laborator elveţian implicat în dosarul Skripal, precum şi Agenţia Mondială Antidoping.

Ambasadorului elveţian Yves Rossier i s-a adus la cunoştinţă că o astfel de "retorică a confruntării" ar putea duce prejudicii relaţiilor ţării sale cu Rusia, a informat Ministerul rus de Externe, relatează AFP.

Într-un comunicat separat, acelaşi minister a făcut cunoscut că l-a convocat pe ambasadorul Olandei, Renee Jones-Bos, legat de o "campanie de incitare la mania spionajului".

Ministrul elveţian de externe, Ignazio Cassis, a denunţat luni "escaladarea" activităţilor de spionaj rusesc pe teritoriul Confederaţiei, după dezvăluirea săptămâna trecută că doi spioni ruşi au încercat în primăvară să pătrundă în reţeaua de calculatoare a Institutului elveţian pentru protecţia împotriva ameninţărilor şi riscurilor atomice, biologice şi chimice.

Acesta colaborează cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care anchetează în special asupra utilizării armelor chimice în Siria. Institutul a fost solicitat să analizeze eşantioanele prelevate la Salisbury (sudul Angliei), unde fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa au fost otrăviţi cu agent neurotoxic Noviciok în luna martie.

Cei doi agenţi ruşi au fost arestaţi în Olanda şi expulzaţi în Rusia, au precizat surse olandeze

Ei mai sunt suspectaţi de o tentativă de atac cibernetic contra Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA) de la Lausanne, a declarat sâmbătă o sursă oficială elveţiană. AMA a suspendat în 2015 Agenţia rusă antidoping (RUSADA), în cadrul scandalului provocat de sistemul de dopaj de stat descoperit în Rusia.

Ministrul elveţian de externe a anunţat luni că urmează să aibă o întâlnire cu omologul său rus, Serghei Lavrov, săptămâna viitoare la New York, cu prilejul Adunării Generale a ONU.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Serviciile franceze de informații au arestat un rus, bănuit că pregătea acte de „destabilizare” în timpul Jocurilor Olimpice, în colaborare cu o ”putere străină”
Expulzarea diplomatului român din Rusia arată că România respinge tentaculele ruse. Spionajul rus, o caracatiță ce se întinde în Europa
SBU a dejucat o tentativă de lovitură de stat în Ucraina. Un grup subversiv planifica preluarea Radei și schimbarea guvernului
ICEYE face diferența: Spionajul militar ucrainean dezvăluie cât de importată a devenit utilizarea în scopuri strategice a imaginilor obţinute din satelit
Fostul șef al Armatei R. Moldova le oferea rușilor inclusiv detalii ale rutei România - Ucraina. Cât de gravă e situația? „Dacă Rusia trece Nistrul, Moldova devine garnizoană rusă”
Investigaţie media: Fostul șef al Marelui Stat Major al Republicii Moldova a lucrat pentru Rusia. România, menţionată ca poartă de intrare a echipamentelor militare destinate Ucrainei
Hibrid, război hibrid. Rusia vrea să sperie Europa prin zeci de operații speciale de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau spionaj
Un sirian a aruncat cu cocktail Molotov în Ambasada Israelului din România. Brigada antitero a SRI a intervenit într-o fracțiune de secundă
Între epoca de după Războiul Rece și o eră nouă și incertă: CIA vede în războiul din Ucraina o oportunitate uriașă pentru a recruta spioni ruși
Contraspionajul britanic MI5 își schimbă centrul de greutate al activităților principale: Accentul va fi mutat de la teroriștii internaționali către spionii din Rusia și China
După spionaj, Rusia trece la următorul nivel: Serviciile ruse de informații și-au intensificat campania de sabotaj în Europa
O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
Înalt oficial american: Războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat
Serviciile secrete britanice indică numele unor înalți oficiali ruși care ar putea fi afectați de arestarea adjunctului ministrului rus al apărării
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
Spioni ruși la sediul NATO, atacuri asupra rețelelor de transport din UE, noi detalii despre rețeaua de spionaj din Austria
Spionaj la cel mai înalt nivel al NATO. Stoltenberg confirmă expulzarea mai multor diplomați ruși din sediul Alianței
Cum spiona Rusia sub acoperirea Nord Stream. Moscova are acum informații prețioase despre infrastructura critică a nordului Europei
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Teheranul cumpără din Rusia baloane de spionaj similare cu cel folosit de China anul trecut
Serviciile americane de informaţii explică de ce sunt false afirmațiile lui Putin despre războiul cu NATO: Vorbim despre fixația sa de a subjuga Ucraina
Raportul serviciilor secrete americane avertizează că Balcanii de Vest se pot confrunta cu conflicte etnice în 2024
Bellingcat: Operațiunea de eliminare a președintelui Ucrainei a fost începută de serviciile speciale ruse cu mult înainte de începerea invaziei
Militar american acuzat că a vândut informații clasificate despre lecțiile învățate în timpul războiului din Ucraina și utilizarea tehnologie militare americane, inclusiv despre HIMARS
Kremlinul zguduie din temelii Bruxelles-ul: Serviciile Federației Ruse au folosit un sârb pentru a avea acces la oficialii UE
Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr. Radu Carp: Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice

Ştiri Recomandate

Ucraina refuză să moară la comandă. După încă o conversație ”bună” cu Putin, Trump anunță senin că Rusia pregătește un răspuns la atacul ucrainean
Câte rachete a strâns Rusia. Estimările Kievului arată că stocurile sunt suficiente pentru câteva atacuri masive asupra Ucrainei
Zelenski a propus un armistițiu până la o întâlnire cu Putin. Rusia a respins propunerea Ucrainei
Cum a ajuns o ruină ARO cu celebrele 4x4 produse și pentru Armată: România a ratat șansa salvării refuzând să vândă ARO către o țară străină
Care e viitorul aviației strategice a Rusiei, decimată de Ucraina? Rușii propun avioane de linie transformate în bombardiere: Cazul Tu-214
Conflictul tăcut al avioanelor de luptă:Cum e favorizată „bijuteria” F-47, în detrimentul F/A-XX. O dispută de proporții care se prefigurează în SUA
Noile cipuri de la Nvidia folosite în inteligența artificială au performanțe de aproape trei ori mai bune decât generația anterioară
Deși nu duce lipsă de contracte, gigantul italian Iveco Defence e de vânzare. Principala îngrijorare a guvernului de la Roma este că IDV ar putea intra pe mâini străine
Toți „ochii” pe Rusia. A treia țară care alege radarul TPY-4 de generația a 5-a, un sistem ce detectează orice sistem inamic
Formatul Ramstein pentru Apărarea Ucrainei: Marea Britanie își va mări de zece ori livrările de drone / Șeful Pentagonului, marele absent de la reuniune
Pierderile Rusiei în invazia Ucrainei se apropie de borna un milion, iar un sfert îngrașă definitiv cernoziomul ucrainean, estimează grupul de experți CSIS
Adevărul din spatele cortinei de fum: Imaginile din satelit demască strategia Rusiei de a ascunde pierderile de avioane Tu-95 și Tu-22M3, după operațiunea "Pânza de Păianjen" (Foto)
Protecționism vs. costuri de apărare: Preţul avioanelor F-35 și ale tancurilor Abrams cresc vertiginos odată cu aplicarea tarifelor de 50% impuse de Trump
Fondurile europene, în pericol: România este singura țară din UE care nu a luat măsuri pentru diminuarea deficitului, evaluează Comisia Europeană
Cum se pregătește China pentru operațiuni de luptă la scară largă: O analiză detaliată a strategiei militare a Beijingului
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Statele Unite învață lecția Ucraina în materie de inovație și război modern. Project GI, cea mai nouă și ambițioasă inițiativă americană
Sabotajul efectuat anul trecut de Serviciul ucrainean de Informații al Apărării pe nava purtătoare de rachete Serpukhov, confirmat de o instanţă din Rusia
F-16 Block 70 Viper se mai și refuză? De ce un aliat al SUA a dat de înțeles că va renunța la achiziția celei mai moderne versiuni a F-ului american
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Tranziția către F-35 se face și cu Gripen. Un stat european tocmai a spus „da” pentru încă 10 ani cu avioane Gripen în chirie
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
Rusia încasează o nouă lovitură usturătoare (VIDEO): SBU a detonat stâlpii podului Kerci din Crimeea după o operațiune ca în filme
De Ziua Națională a Italiei, Ambasadorul Mangoni: Sprijinim constant România, de la intrarea în UE și Schengen, la misiunile de poliție aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Polonia și Lituania vor propune la summitul NATO de la Haga creșterea bugetelor statelor membre la 5% PIB pentru Apărare
Cum au planificat serviciile ucrainene de informaţii operațiunea „Pânza de Păianjen”? (Video): Inteligența Artificială, cheia preciziei dronelor FPV utilizate de ucraineni
Belgia intenționează să își mărească flota de avioane de vânătoare F-35A cu peste 50%
Lovitură de precizie: Avion ucrainean Su-27 folosește rachete HARM împotriva sistemelor rusești Buk/Tor (Video)
De la T-55 la Abrams, cu accent pe munițe: România se axează cu ajutorul SUA pe producția de muniție de 120 mm pentru tancuri
Războiul readus pe continent de Rusia deschide a doua umbrelă nucleară: După Franța, un alt stat vrea să contribuie la descurajarea nucleară
Revoluția dronelor FPV pe front: Armata franceză vrea micro-fabrici mobile care redefinesc logistica militară (Video)
Adevăruri incomode: fostul secretar de stat Pompeo - SUA nu au făcut suficient pentru a opri războiul în 2014
pixel