Primele patru priorități sunt logice și așteptate, fiind impuse cu puterea datului obiectiv. Ultimele două, însă, sugerează tentația irezistibilă a echipei Președintelui Biden, formată din veterani ai fostelor administrații democrate, de a reveni la „locul crimei” pentru a șterge urma acesteia, finalizând operațiuni începute în deceniile trecute, dar abandonate înainte de a fi ajuns la concluzie.
În anii 1990, pe când URSS abia se dezintegrase iar NATO și UE nu se extinseseră încă în fostul spațiu sovietic, Germania și SUA, urmate de aliații lor vest-europeni, au văzut dezmembrarea Iugoslaviei ca numitor comun al intereselor lor geopolitice în Europa ordinii mondiale post-bipolare.
Iugoslavia, Polonia și România (cu Cehoslovacia era mai ușor) reprezentau trei puteri locale care excludeau atât controlul german asupra Mittel Europei, cât și capacitatea Berlinului de a realiza eventuale tranzacții teritoriale cu Moscova, în logica vechiului Pact Ribbentrop-Molotov. În plus, cu lumea serbo-centrică a slavilor de sud, lumea germanică mai avea de reglat câteva conturi istorice.
Cum Polonia era greu de atins, cu atât mai mult cu cât se bucura de o fermă susținere americană (în acest scop adoptase și modelul neo-liberal american, îmbrățișând entuziast teoria „terapiei de șoc” a lui Jeffrey Sachs), iar România dovedise capacitatea de a rezista secesionismului (după testul de la Târgu Mureș din martie 1990), ceea ce avea să intre curând în limbajul geopoliticii sub denumirea „Balcanii de Vest”, devenea ținta prioritară a pulverizării statelor Europei centrale și orientale.
Dacă dispariția Iugoslaviei putea servi strategiei berlineze vizând un dualism ruso-german în proiectarea arhitecturii de securitate est-europene, aceasta răspundea și dorinței SUA de a-și crea un drum de-a curmezișul peninsulei balcanice, până la Marea Neagră, pentru ca traversându-o și extinzându-și prezența și influența în Caucaz, cu deschidere spre Marea Caspică și Asia Centrală, să învăluie Rusia pe flancul sudic. Acest drum trebuia pavat prin albanizarea Balcanilor, respectiv prin inventarea și susținerea dreptului la autodeterminare internațională al minorităților albaneze din Iugoslavia.
Rusia post-sovietică a anilor 1990, dominată de spiritul lui Gorceacov, mai degrabă decât de cel al lui Molotov, a reacționat susținând, într-un fel de contrapartidă, Armenia, în conflictul său cu Azerbaidjanul, legat de secesiunea provinciei Nagorno-Karabah, precum și autodeterminarea provinciilor georgiene Abhazia, Osetia de Sud și Abjaria. Tot atunci, supravegherea gurilor Dunării și ținerea sub presiune a Ucrainei au fost realizate prin amorsarea conflictului transnistrean și obținerea statutului de autonomie a Crimeii.
Așa s-a ajuns la o remiză geopolitică, toate crizele, deschise în contextul arătat, devenind cronice odată cu abandonarea interesului pentru ele, consecutiv deplasării vectorilor strategici americani spre sud; drumul către aceeași destinație – Asia Centrală – urma a trece acum, nu prin Balcani, ci prin Orientul Mijlociu, spre a ajunge și la Golful Persic.
Despre toate acestea am scris la vremea respectivă, când imaginea era mai puțin clară. Timpul a confirmat analiza de atunci.
Strategia SUA referitoare la Ucraina (în special cea concepută de administrațiile democrate) a fost sintetizată de observația lui Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pentru securitate națională al Președintelui Jimmy Carter, care afirma că „fără Ucraina, Rusia va înceta să mai fie un imperiu eurasiatic”. Cu alte cuvinte, pentru a nu permite Rusiei să recapete puteri imperiale, legăturile dintre ea și Ucraina (cele economice, politice și militare) trebuiau rupte, chiar dacă asta implica dificila depășire a tradițiilor etno-culturale comune. Din această teorie, asociată cu doctrina neoconservatoare, și-au tras sevele revoluțiile portocalii de pe Maidanul kievean.
Dacă în Balcanii de Vest geopolitica americană și cea germană au rămas compatibile, în Ucraina, contrar aparențelor, ele sunt profund divergente. Această divergență a fost exprimată succint de fostul și actualul asistent al Secretarului de Stat american, Victoria Nuland, prin celebra și scandaloasa formulă „F...ck EU!” („La dracu cu UE!”).
Interesul Germaniei este acela de a avea în Ucraina o piață pentru exporturile sale iar nu un membru al Europei germane (adică al actualei UE). În asemenea condiții, Berlinul este gata să împartă influența politică asupra Ucrainei într-o zonă vestică (preponderent rurală și naționalistă), „pro-europeană”, și una estică (industrializată și cosmopolită), pro-rusă. Restul este discurs ipocrit pentru consumul public. Nici susținerea oficială pentru integrarea europeană a Ucrainei nici cea pentru sancționarea internațională a Rusiei nu sunt sincere.
Privind Ucraina din perspectivă geo-strategică, SUA vede în orice partaj teritorial o slăbire inadmisibilă a ceea ce, în tradiția ultimelor decenii, își dorește să fie un avanpost euro-atlantic solid situat în centrul frontului de luptă americano-rus.
Pe de altă parte, menținerea intransigenței americane în chestiunea ucraineană servește Germaniei care, printr-o politică la două capete, reușește să consolideze o antantă cordială ruso-germană (a se vedea afacerea gazoductelor baltice) indispensabilă pentru a asigura dominația Berlinului asupra Bruxellesului (adică a UE). Aceasta este, însă, în detrimentul intereselor americane care își află acum sediul central în regiunea Asia-Pacific sau în cea indo-pacifică, promovarea lor impunând cooperarea iar nu confruntarea cu Rusia.
Administrația Trump părea că înțelege aceste lucruri și de aceea încerca o apropiere de Moscova. Ceea ce i-a atras implicarea în scandaluri, artificial amorsate prin acuze dovedite a nu fi tocmai întemeiate, privind presupuse conivențe tainice cu „demonul de la Kremlin”, Președintele Putin. Iată, însă că administrația Biden / Harris repune pe masă mărul ucrainean al discordiei ruso-americane, desigur, spre deliciul cancelarului Merkel.
Enigma ucraineană este complicată de implicarea factorului „corupție” – deopotrivă economico-financiară și politică. Indiciile privind prezența administrațiilor americane pretrumpiste, ai căror reprezentanți de frunte se regăsesc și în administrația inaugurată în ianuarie 2021, în acțiuni ilegale pe teritoriul Ucrainei și în legătură cu clanurile politice și economice ucrainene, sunt destul de consistente pentru a fi sesizate chiar și de sub preșurile mediatice cu care au fost acoperite. Pentru a scăpa de o atare ghiulea legată de piciorul administrației Biden / Harris, aceasta trebuie să revină la Kiev sub flamura statului de drept, convingându-i pe toți americano / democrato-scepticii că nu îmbogățirea fără justă cauză a fost urmărită de politica ucraineană a Americii, ci supremația legii în raporturile cu oligarhismul ucrainean și salvgardarea independenței Ucrainei în raporturile cu imperialismul rus. America luptă – chipurile – pentru integritatea morală și teritorială a Ucrainei, deopotrivă, fără vreun interes personal (colectiv sau individual).
Germania, din vârful buzelor, și China, în adâncul cugetului, nu pot decât susține o asemenea angajare, până la urmă solitară, a SUA, de natură a-i absorbi resursele pe un teren aflat în afara sferei lor de interese. O angajare realizată în spirit partizan, iar nu național, și justificată de utopiile neoconservatoare, iar nu de realismul politic, care, în condițiile date, este sortită eșecului.
Dintre prioritățile politicii externe anunțate de administrația Biden, de departe cea asupra căreia se poate stabili o cooperare între Washington și Berlin este cea care vizează Balcanii de Vest; respectiv închiderea problemei kosovare prin recunoașterea internațională a statului Kosovo.
Miza nu este imensă (ca să nu spun că nu mai este reală / actuală) nici pentru SUA nici pentru Germania. Tăierea nodului kosovar îi oferă, însă, Președintelui Biden posibilitatea de a arăta un exemplu de succes al politicii promise de el privind resuscitarea alianței transatlantice, iar cancelarului Merkel, aflat în ultimul său an de guvernare, șansa de a lăsa o moștenire geopolitică mai puțin controversată, precum și de a ascunde refuzul ofertei americane referitoare la revenirea Americii la rolul de „lider al lumii libere”, sub fardul unei cooperări geopolitice minimale. Prin conlucrarea dintre „imperiul necesar” (SUA) cu „imperiul prietenos” (Europa germană) în ruinele Balcanilor de Vest se stabilește noua paradigmă a alianței euro-atlantice caracterizată de subsidiaritate (se apelează la ea doar dacă altfel nu se poate) și de accesorialitate (este destinată prioritar implementării strategiilor periferice).
Pe această linie, Casa Albă se zice a fi conceput trei alternative – toate proaste, potrivit experților – pentru a se ajunge la recunoașterea Kosovo: 1. Acordarea unor compensații economice în folosul Serbiei, în contextul integrării ei în UE (evident că nici nu se pune problema ca UE să plătească pentru fanteziile americane, mai cu seamă atunci când ele vin prea târziu și oferă prea puțin); 2. Crearea unor regiuni autonome administrate de sârbi în Kosovo, cu compensare prin crearea unor regiuni similare administrate de albanezi în Serbia (evident că nimeni nu poate agrea constituirea de state în state, aptă doar a face dintr-o pace iluzorie o serie nesfârșită de punți de la un război la altul); 3. Realizarea unor schimburi de teritorii între Kosovo și Serbia, în așa fel încât sârbii kosovari să redevină cetățeni sârbi, iar albanezii sârbi să devină cetățeni kosovari (soluție „reîncălzită” în speranța nu prea inteligentă că ceea ce a eșuat în trecut va reuși acum).
Dacă asemenea idei nu au cum fi digerate la Berlin sau la Bruxelles, ceea ce a obținut, însă, acordul liderilor american și german a fost teza că pentru a face din Kosovo un membru deplin al comunității internaționale – evitându-se soluția unei Albanii Mari (contemplată, în forma unei confederații albano-kosovare, în anumite cercuri politice de la Priștina) care riscă să arunce iarăși în aer butoiul de pulbere sud-est european, mai ales în condițiile escaladării neo-otomanismului în Turcia – este imperios necesar ca toate statele membre ale UE să îl recunoască. Și aici intră în scenă România (alături de Spania, Slovacia, Grecia și Cipru).
Așadar, asupra României urmează să se facă presiuni pentru recunoașterea Kosovo și pentru a vota la Bruxelles în favoarea eventualei sancționări a Serbiei (vecine și ortodoxe), în cazul previzibilului refuz al Belgradului de a accepta vreuna dintre cele trei „soluții” americane. (Cu instinctul său de animal politic, anterior, Președintele Traian Băsescu a știut să reziste unor asemenea cereri, spre a nu-și pune națiunea în cap și a evita complicații în Transilvania.) Acestora li se vor adăuga vechile presiuni pentru susținerea Ucrainei (inclusiv în ceea ce privește politicile sale anti-minoritare) în conflictul său cu Rusia și participarea la războiul (fie el ideologic fie comercial fie ambele) dintre SUA și China. Cum va ieși diplomația dâmbovițeană din această încercuire nici nu mai are rost să speculăm. Să constatăm doar că lațul se strânge, iar ulciorul nu poate merge la infinit singur la apă.
Speranța cu privire la evitarea unui nou cataclism geopolitic în Balcani și la Gurile Dunării se găsește altundeva decât în capitalele statelor direct implicate. Pe de o parte, fiind vorba despre o colaborare euro-americană mai mult cu caracter coregrafic, protagoniștii nu își vor da prea mult silința să insiste, dacă vor întâmpina o minimă rezistență din partea actorilor locali. Pe de altă parte, în timp ce anul 2021 îi va impune doamnei Merkel concentrarea atenției asupra succesiunii interne (în septembrie vor avea loc, în Germania, alegeri parlamentare, în condițiile în care partidele curentului democratic principal nu se simt deloc bine, iar cele de extremă stângă și dreaptă sunt în creștere), el îi va cere domnului Biden concentrarea atenției asupra fracturilor interne (provocate, printre altele, de lupta dintre covidocrație și democrație, dintre globalism și suveranism, dintre integrarea și segregarea rasială, dintre progresismul neo-marxist și conservatorismul neo-fascist, dintre corectitudinea culturală și identitatea națională). Cu atâtea pe cap, este probabil ca atât Angela Merkel cât și Joe Biden să uite atât de Balcanii de Vest cât și de Europa de Est.
Ceea ce nu va face, însă, viața statelor de aici mai ușoară. Din nefericire, popoarele lor au dovedit că pot să moară pentru libertate, dar nu știu să trăiască în libertate.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-colonel Oleksandr Sîrski a anunțat în dimineața de sâmbătă că situația a devenit extrem de dificilă în partea centrală a frontului.
România a sărbătorit recent 20 de ani de la integrarea istorică în cea mai puternică alianță militară defensivă din istorie - NATO. O integrare care a avut loc în urma unei adevărate bătălii diplomatice și politice pentru a atinge acest deziderat.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 5 aprilie 2024, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Excelența Sa Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, semnează un editorial pentru DefenseRomania în contextul alegerii viitorului secretar general al NATO, între președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte.
DefenseRomania va difuza o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic în care invitat va fi Excelența Sa Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev.
Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istoria Republicii Moldova şi atât timp cât barbaria continuă în Ucraina, nu există premise de îmbunătăţire a acestor relaţii, a declarat ministrul de externe moldovean, Mihai Popşoi, care este şi vicepremier, într-o emisiune la postul public de televiziune TRM, informează marţi portalul IPN.
Coreea de Nord a lansat marţi o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune, a anunţat armata sud-coreeană, relatează Agerpres.
În timpul vizitei sale în China, ministrul francez de externe Stéphane Sejourne a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost unul dintre subiectele discuțiilor cu omologul său chinez la Beijing. Vizita oficialului francez este văzută ca parte a pregătirilor pentru preconizata vizită de stat a președintelui chinez Xi Jinping în Franța în luna mai, după ce președintele francez Emmanuel Macron a vizitat China în aprilie 2023.
Forțele Armate Ucrainene ar putea fi nevoite în curând să se retragă și mai mult dacă ajutorul militar american va continua să întârzie, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în timp ce a cerut Washingtonului să furnizeze mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru că militarii ucraineni să poată lovi aerodromurile ruseşti din Peninsula Crimeea. Într-un interviu acordat Washington Post, Zelenski a declarat că armata ucraineană nu a putut să planifice operațiuni de contraofensivă, deoarece nu știe dacă va avea armele necesare pentru a le pune în practică.
Recent, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Parisul nu exclude să-și trimită trupele în Ucraina. Această idee a fost parțial susținută de alte țări europene. Senatorul francez Cedric Perrin a adăugat că decizia de a trimite trupe ar trebui luată în consultare cu țările NATO.
Având în vedere că toate țările nordice fac acum parte din NATO, statele trebuie să găsească o modalitate de a adapta și de a integra măsurile și inițiativele de securitate naționale și regionale cu cerințele alianței, ceea ce ar putea necesita modificări ale structurilor de comandă existente, au declarat oficialii. În martie 2023, comandanții forțelor aeriene suedeze, norvegiene, finlandeze și daneze au semnat o declarație care prevedea crearea unei forțe aeriene nordice comune pentru a proteja spațiile aeriene pe care le au în comun.
Pe fondul atacurilor rusești asupra sistemului energetic ucrainean, Casa Albă a cerut din nou Camerei Reprezentanților a SUA să aprobe acordarea de asistență Ucrainei, care ar urma să ofere Kievului noi sisteme de apărare antiaeriană, a precizat Adrienne Watson, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, conform European Pravda.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a precizat că rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune vor ajuta Ucraina să lovească bazele aeriene din Crimeea, ocupată temporar, de unde Rusia lansează rachete ghidate cu precizie. Zelenski a făcut aceste precizări într-un interviu acordat editorialistului David Ignatius de la Washington Post.
În timp ce România alocă 2.5% din PIB doar pe hârtie, Polonia sau balticii nu își mai fac iluzii; știu că dacă vor să reziste unui atac rusesc (hibrid și/sau convențional) trebuie să investească mai mult în creșterea capacităților de apărare.
Europenii au tot mai puțină încredere în capacitatea Ucrainei de a-și recâștiga teritoriile, dar mulți dintre ei cred că Rusia a atacat Ucraina pe nedrept și că ucrainenii ar trebui să fie sprijiniți din punct de vedere militar și uman. Aceasta este concluzia experților care au analizat opinia publică din principalele țări europene înainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie.
Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO. Sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanții de securitate, datorită apartenenței la cea mai puternică alianță politico-militară din lume, şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic.
Forțele Armate Ucrainene lucrează la pregătirea liniilor fortificate pentru a rezista ofensivei rusești, dar probabil că lucrările nu avansează suficient de repede. Acestea sunt concluziile publicațiilor Politico și Financial Times.
Cancelarul german Olaf Scholz a insistat asupra faptului că decizia sa de a nu furniza Ucrainei rachete de croazieră Taurus a fost menită să prevină o confruntare directă între Rusia și NATO. Scholz a declarat într-un interviu pentru Märkische Allgemeine că, în calitate de șef al guvernului, poartă responsabilitatea pentru chestiuni ce ţin de ''război și pace'', în special când vine vorba de securitatea în Europa.
Pentru cine a avut urechi să audă Rusia și-a anunțat luna aceasta obiectivele principale în războiul de agresiune pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.
Declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron privind posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina au provocat furia oficialilor americani, relatează Bloomberg, citând oficiali care au cunoștință despre discuțiile dintre aliații NATO. Potrivit surselor, aliații se tem că trimiterea de trupe străine în Ucraina "ar putea provoca o ciocnire cu Moscova".
Autoritatea Oficială de Statistică Turcă, TUIK, a dezvăluit că exporturile continue din Turcia către Israel includ explozibili, muniții și arme, de la începutul acestui an, în ciuda cererilor larg răspândite de a întrerupe comerțul cu Tel Avivul pe fondul agresiunii în curs împotriva Fâșiei Gaza.
Mai multe țări membre NATO informează cu privire la nivelul de pregătire pentru un eventual conflict cu Rusia, care de mai bine de 10 ani întreprinde acțiuni agresive împotriva Ucrainei și exprimă în mod constant teze propagandistice despre o confruntare cu alianța transatlantică.
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, simte că există un acord tot mai mare între liderii europeni cu privire la faptul că Rusia trebuie să fie învinsă în Ucraina. "Cred că se lărgește înțelegerea că trebuie să învingem Rusia, pentru că altfel va exista o continuare a acestei povești tragice", a declarat Nausėda pentru POLITICO, vorbind după summitul de săptămâna trecută în care s-a discutat despre războiul din Ucraina.
Gruparea teroristă „Stat Islamic” a publicat în cursul nopții un videoclip cu atacul asupra sălii de concerte de la Crocus City Hall din Krasnogorsk, pe care l-a publicat pe canalul de Telegram al agenției de presă Amaq apropiată de grupării, și pe care media îl consideră prea dur pentru a fi popularizat.
Modernizarea istorică a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu coincide într-o oarecare măsură cu achiziția de avioane de generația a 5-a, F-35 Lightning II.
Tot mai mulți oficiali ai NATO și oficiali militari ai statelor membre în cea mai puternică alianță militară din istorie transmit atenționări că în cazul în care Federația Rusă va avea câștig de cauză în Ucraina, Armata rusă ar putea intra pe un culoar de coliziune cu NATO în următorii ani.
Boris Elțîn e un personaj istoric mult mai complex decât ni-l imaginăm și nu trebuie subestimat, consideră analistul Ștefan Popescu. Elţin a fost preşedinte al Rusiei până la 31 decembrie 1999. El fusese reales în iulie 1996. În 1999 i-a predat puterea pe atunci tânărului Vladimir Putin, o decizie care azi ne arată că Elțîn nu a avut mână bună.
Tot mai multe voci la nivel oficial vorbesc cu îngrijorare de faptul că Rusia se pregătește în viitorul apropiat de un război de mare intensitate cu NATO.
Anunțul privind modernizarea bazei militare românești de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța a produs deranj mare în Rusia.
Atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești au un impact semnificativ asupra capacității Rusiei de a purta actualul război. Generalul Ben Hodges, comandantul forțelor americane din Europa în perioada 2014-17, a declarat acest lucru în cadrul celui de-al 16-lea Forum anual de securitate de la Kiev.
NATO a organizat, zilele trecute, un exerciţiu de dislocare rapidă a trupelor.
Estonia va achiziționa echipamente militare neletale pentru Republica Moldova pentru aproximativ 40 de milioane de euro pe an. Estonia a semnat deja primul contract cu compania cehă de arme ERA.
După cum reiese dintr-o serie de imagini care circulă pe rețelele de socializare rusești, trupele ruse ar fi reușit să evacueze și să captureze un vehicul blindat american, M1150 Assault Breacher Vehicle (ABV), de pe frontul din Ucraina. Acest vehicul a fost pierdut de Brigadă 47 Mecanizată a Forțelor Armate ucrainene la sfârșitul lunii februarie 2024. Aceste imagini au fost distribuite și răspândite intens pe rețelele de socializare rusești începând cu 25 aprilie 2024, marcând prima captură atestată a unui vehicul american M1150.
Militarii ucraineni din cadrul unei unităţi a Forțelor pentru Operații Speciale au efectuat un atac cu rachete împotriva unui sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M1, a precizat serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În timpul primei sale vizite în Germania, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a subliniat necesitatea ca Europa să continue să sprijine ferm Ucraina. ,,Suntem uniți [cu Germania] prin faptul că dorim să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat Rishi Sunak, subliniind că agresiunea militară rusă "să se încheie cu un eșec".
Pentru prima dată, au fost prezentate imagini de la lansarea rachetei balistice CTM-290 pe care Polonia vrea să o achiziţioneze de la Coreea de Sud. Racheta a fost lansată din sistemul Homar-K în prezența reprezentanților guvernului polonez. Raza de zbor a rachetei și caracteristicile focosului sunt apropiate de cele ale rachetei americane ATACMS.
Rusia a respins miercuri seara o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU prin care le cere țărilor să prevină o cursă a înarmărilor în spațiu.
Este posibil ca întârzierea de luni de zile a ajutorului militar american pentru Ucraina să fi dat timp forțelor rusești să atenueze eficienta viitoarelor atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune de tip ATACMS, se precizează într-un raport publicat pe 24 aprilie de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Evaluarea a fost făcută la scurt timp după ce s-a relatat că SUA au început să furnizeze în secret aceste rachete Ucrainei, începând cu luna martie. Statele Unite au livrat pentru prima dată Ucrainei modele mai vechi de rachete ATACMS cu rază medie de acțiune, în toamna anului trecut, după luni de discuţii. Versiunile mai vechi au o rază de acțiune de 165 de kilometri.
În timp ce trupele ucrainene așteaptă muniția promisă de Statele Unite, armata rusă își continuă înaintarea lentă pe teritoriul ucrainean, potrivit presei și analiştilor americani. CNN relatează că satul Ocheretine din regiunea Donețk rămâne în centrul atenției trupelor rusești. Canalul citează grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care relatează că rușii avansează spre vest aproape zilnic.
Autoritățile ucrainene solicită tot mai intens Washingtonul să accepte producerea în comun de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care ar ajuta substanțial Ucraina să se apere de loviturile aeriene ruse, după cum a declarat ambasadorul ucrainean în SUA, Oksana Markarova, într-un interviu acordat pentru European Pravda pe 23 aprilie.
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA a informat, pe 24.04.2024, că grupul de bombardiere strategice americane B-1B Lancer, care s-a aflat timp de o lună la Baza Aeriană Morón din Spania, a revenit în Statele Unite.
Așa cum era de așteptat, președintele Joe Biden a semnat imediat legea care oferă ajutor de 61 de miliarde de dolari Ucrainei.
Atacul ucrainean cu drone din noaptea de 24 aprilie a fost confirmat de Ministerul rus al Apărării, dar și de șefii regiunilor Smolensk și Lipetsk unde au fost lovite obiective.
SUA au trimis deja în secret rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, iar Ucraina a lovit Crimeea cu ele săptămâna trecută, relatează Reuters cu referire la un oficial american.
Investițiile chineze în Ungaria se ridică la 6 trilioane de forinți (15,3 miliarde de euro) și vin în principal sub forma construirii de noi fabrici de baterii pentru vehicule electrice, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, în timpul vizitei sale la Beijing.
Grecia ar putea furniza Ucrainei cel puțin un sistem de apărare aeriană Patriot, scrie site-ul grecesc Pronews, citând surse guvernamentale.
Iranul și Coreea de Nord sunt aliați de lungă durată care au cooperat cu privire la programele de arme încă din anii 80.
Un proiect militar important, aflat în faza experimentală, care are la bază un soft cu inteligență artificială (AI) dezvoltat de armata americană a avut rezultate mixte pe câmpurile de luptă din Ucraina, deoarece cei care se află în spatele acestuia se străduiesc să trimită date şi formaţiile culese de pe câmpul de luptă, cu metode de secol secolul 21 către militari care luptă în ''tranșee din secolul 19", a relatat New York Times (NYT) la 23 aprilie.
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a declarat, pe 23.04.2024, că, până la sfârșitul acestui an, în dotarea Forțelor Aerocosmice vor fi introduse primele complexe de rachete antiaeriene de tip S-500 Prometheus.
Forțele ruse încearcă să profite de lipsa acută de muniție în rândul armatei ucrainene și intensifică campania de cucerire a Donbasului.
Surse politice și militare de la Tel Aviv au confirmat că demisia anunțată pentru luna august a comandantului Regiunii Centrale a Armatei Israeliene, generalul Yehuda Fox, constituie o lovitură majoră pentru instituția militară.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut în mod constant și insistent aliaților să mărească finanțarea cheltuielilor militare, a reiterat că ajutorul acordat Ucrainei pentru a contracara agresiunea rusă este, de asemenea, o contribuție la securitatea comunității transatlantice însăși.
Rusia ar putea intensifica bombardamentele asupra Ucraina și nu este exclus să-şi aleagă alte ținte pentru viitoarele atacuri, iar cele mai vizate ar putea fi infrastructura de transport, logistica și depozitele militare, se precizează în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Guvernul ucrainean alocă 8 miliarde grivne (UAH) de la bugetul de stat pentru construirea de fortificații în vederea apărării pozițiilor ucrainene. Această informaţie a fost anunțata de Denis Shmihal, prim-ministrul Ucrainei. Guvernul de la Kiev a reușit să aloce această sumă pentru construcția de fortificații prin redistribuirea cheltuielilor de la bugetul de stat la 23 aprilie 2024.
La 22 aprilie 2024, Agenția pentru achiziții militare din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a încheiat contracte pentru achiziționarea a 4.000 de drone chinezești, dintre care 3.000 de DJI Mavic 3E și 1.000 de sisteme aeriene fără pilot DJI Mavic 3T. Evaluate la 575,2 milioane de grivne ucrainene (aproximativ 14.478.456,98 dolari), aceste achiziții fac parte din obiectivul mai larg al Ucrainei de a achiziționa un total de 20.000 de drone DJI prin intermediul platformei Prozorro.
În ciuda solicitărilor anterioare venite din partea Ucrainei pentru mai multe avioane de atac, un înalt oficial al Pentagonului a declarat că ucrainenii nu sunt interesați de fostele aeronave A-10 Warthogs ale U.S. Air Force.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, pe 23.04.2024, portavionul francez Charles de Gaulle (R91) a părăsit portul Toulon și a început executarea operațiunii Akila, menită să consolideze prezența navală franceză în Marea Mediterană.
Faptul că Pakistanul, țară fondatoare a Organizației Cooperării Islamice (OCI) și una dintre cele opt puteri nucleare recunoscute oficial nu are o poziție fermă față de ceea ce pro-palestinienii numesc “genocidul Israelului din Gaza”, ridică tot mai multe semne de întrebare.
Regimul sirian consideră că presiunea israeliană asupra Iranului și vizarea pozițiilor liderilor Gărzii Revoluționare și a pozițiilor Hezbollah este o oportunitate importantă de a scăpa de povara iraniană.
Comitetul de Investigații (CI) din Federația Rusă a anunțat că, în seara zilei de 23.04.2024, adjunctul ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost reținut, sub suspiciunea de luare de mită. În urmă cu numai câteva ore, acesta participase la o ședință a Colegiului Ministerului Apărării.
Senatul SUA are în vedere un pachet de patru proiecte de lege care a fost adoptat anterior de Camera Reprezentanților. Adoptarea proiectelor de legi va debloca furnizarea de ajutor militar către Ucraina , Israel și Taiwan în valoare de 90 de miliarde de dolari.
Coreea de Sud se profilează unul dintre partenerii importanți ai României, în ceea ce privește cooperarea la nivel de industrie de apărare.
