Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alegeri prezidențiale în România în septembrie, cu două luni mai devreme. Senatul a adoptat proiectul privind modificarea datei alegerilor
News
Data publicării:
Senatul a adoptat proiectul de lege iniţiat de UDMR, prin care se propune modificarea datei alegerilor preşedintelui României.
Președintele României Klaus Iohannis, alături de Alina Gorghiu, ministrul Justiției, Nicolae Ciucă, președintele Senatului și Angel Tîlvăr, Ministrul Apărării. Foto: Administrația Prezidențială
Președintele României Klaus Iohannis, alături de Alina Gorghiu, ministrul Justiției, Nicolae Ciucă, președintele Senatului și Angel Tîlvăr, Ministrul Apărării. Foto: Administrația Prezidențială

Au fost înregistrate 76 de voturi "pentru"şi 20 împotrivă.

Dacă în forma proiectului de act normativ depus de parlamentarii UDMR se propunea ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României, în urma amendării proiectul stipulează ca alegerile să aibă loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

"Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre", prevede proiectul de lege în forma amendată de Comisia juridică şi însuşită de plen.

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Cristian Niculescu-Tâgârlaş, a explicat că deşi "organizarea alegerilor are un alt termen decât cel consacrat până acum, nu afectează cu nimic prerogativele preşedintelui".

"Este vorba doar de o mai bună organizare a alegerilor şi cu un timp rezonabil pentru intrarea în activitatea efectivă de preşedinte a persoanei care câştigă alegerile. Aceasta a fost şi raţiunea să existe o perioadă tampon de adaptare, de pregătire a preluării mandatului de la preşedintele în funcţiune", a spus Ţâgârlaş.

Senatorul AUR Sorin Lavric a afirmat că prin această lege calendarul electoral "a fost mutilat", iar senatorul USR Narcis Mircescu a precizat că Alianţa Dreapta Unită este pregătită de alegeri, indiferent de dată.

Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte. Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales.

Propunerea legislativă ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată. De exemplu, în SUA alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 alin.(1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rusia minează Balcanii: Preocupat de frații ortodocși, Lavrov cere ”reevaluarea” Acordurilor de pace de la Dayton
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Moscova nu renunță ușor la R. Moldova: "Diurnă" de 150 de euro pentru participanții la proteste
NATO discută un nou plan de doborâre a avioanelor rusești. Flota fantomă, folosită ca ”portavion” pentru dronele care hărțuiesc Europa
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Ședința CSAT s-a încheiat. Au fost discutate amenințările la adresa României
R. Moldva își alege pe 28 septembrie viitorul: Cine candidează, care sunt mizele și tot ce trebuie să știi despre alegerile de la Chișinău
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Lovitură sub centură: Atacurile ucrainene cu drone aruncă în aer economia Rusiei. Exporturile rusești de motorină la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Trump le cere ţărilor europene să impună Rusiei aceleaşi sancţiuni ca SUA
F-35 cu arme nucleare în Flancul Estic? Estonia revine cu oferta de a găzdui avioane cu capacitate nucleară

Ştiri Recomandate

Din tranșeea tăcerii la tribuna Europei: Un fost militar român înfruntă monștrii trecutului și indiferența prezentului
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Hamas a capitulat. Gruparea teroristă a acceptat să predea conducerea Fâșiei Gaza după războiul cu Israelul
Oficial ucrainean: Definiția victorie nu ar fi granițele din 1991 ci distrugerea regimului Putin. „Ursulețul rus de hârtie” nu poate lupta singur împotriva Europei
Excelența Sa, Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România, în dialog cu Tudor Curtifan. Photo: DefenseRomania
EXCLUSIV
Relațiile politice și militare dintre România și Turcia, principalul nostru aliat în regiune | ES Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei, în exclusivitate la DefenseRomania
Atenție, România: HIMARS e devastator, lucru simțit și de ruși, și poate câștigă războaie. Dar cu o condiție
Israelul va distruge „orașul subteran” din Gaza după eliberarea ostaticilor. Distrugerea tunelurilor, condiție pentru demilitarizarea Fâșiei
Basarabia sau Transilvania? O decizie militară greșită care a adus victoria totală: România intră în război lăsând deschisă o graniță de 1.000 de km și apoi colapsează
Summitul păcii în Gaza dintre Israel și Hamas va fi prezidat de Trump în Egipt. Iranul, aliat al grupării teroriste Hamas, se declară sceptic privind armistițiul
U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire al Armatei. Mai multe unități militare au fost aduse la „cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă”
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
În halele fabricilor de armament din România cresc copaci, la propriu. Fabrica de pulberi Pirochim Victoria deține recordul cu 0 activitate
Ultima șansă pentru rezerva Armatei României, cu kilograme în plus și medie de vârstă de 50 de ani? Următoarele date ar trebui să ne îngrijoreze în caz de război
Avioane F-15 ale Qatarului, pe pământ american. Qatarul și SUA au ajuns la un acord pentru construcția unei instalați ce va deservi qatarezilor, într-o bază militară din SUA
Macron a intrat singur în mlaștină și nu mai poate ieși. Partidul prezidențial din Franța a ajuns sufocat politic într-o criză care nimeni nu știe cum se va termina
Kim a vrut să le arate lui Xi și Putin racheta Hwasong-20, „cea mai puternică rachetă nucleară”, dar cei doi nu au venit
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Su-35 Flanker-E de generația 4 ++. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Secretele comerciale ale industriei ruse de armament, la liber pe internet. Grupul de hackeri „Black Mirror” a dezvăluit către ce ţări îşi vinde Rusia avioanele Su-35
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
pixel